Logo
🔍

2 Cronici 29 BVA

«

1. Ezechia a devenit rege la vârsta de douăzeci și cinci de ani; și a guvernat la Ierusalim douăzeci și nouă de ani. Mama lui se numea Abia; și era fiica lui Zaharia.

2. Ezechia a făcut ce este corect în relația lui cu Iahve – exact cum procedase strămoșul lui numit David.

3. În primul an al guvernării lui, chiar în prima lună, a deschis porțile casei lui Iahve și le-a reparat.

4. I-a adus pe preoți și pe leviți, i-a strâns în locul public din zona de Est

5. și le-a zis: „Leviților, ascultați ce vă spun! Sfințiți-vă; apoi sfințiți casa Dumnezeului strămoșilor noștri numit Iahve și scoateți din sanctuar tot ce nu este curat;

6. pentru că cei care au trăit înaintea noastră, nu au fost loiali Dumnezeul nostru care se numește Iahve. Ei au făcut ce este rău în relația lor cu Dumnezeul nostru numit Iahve; și au întrerupt slujirea Lui. Și-au întors fața de la sanctuarul lui Iahve și I-au întors spatele…

7. Ei au închis chiar și porțile porticului, au stins candelele, nu au mai ars tămâie și nu au mai adus în sanctuar arderi integrale Dumnezeului lui Israel.

8. Aceasta este cauza pentru care mânia lui Iahve acționează împotriva locuitorilor din teritoriul numit Iuda și împotriva Ierusalimului. Ea i-a făcut (pe israelieni) să trăiască în permanentă frică și să fie ridicoli în ochii celorlalte popoare – așa cum vedeți că se întâmplă (de atât timp).

9. Astfel, părinții noștri au căzut loviți de sabie; iar fiii noștri, fiicele noastre și soțiile noastre sunt în captivitate.

10. Acum vreau să știți că în inima mea îmi doresc să ratificăm un legământ cu Dumnezeul lui Israel care se numește Iahve – pentru ca mânia Lui foarte vehementă să plece de la noi.

11. Fiii mei, nu stați în indiferență; pentru că pe voi v-a ales Iahve ca să fiți înaintea Lui pentru slujire, ca să lucrați pentru El și să îi aduceți tămâie!”

12. Atunci au venit la Ezechia mai mulți leviți. Dintre chehatiți au venit: Mahat – fiul lui Amasai – și Ioel, fiul lui Azaria. Dintre merariți au venit: Chiș – fiul lui Abdi – și Azaria, fiul lui Iehalel-El. Dintre gherșoniți au venit: Ioah – fiul lui Zima – și Eden, fiul Ioah.

13. Dintre urmașii lui Elițafan au venit: Șimri și Ieiel. Dintre urmașii lui Asaf au venit: Zaharia și Matania.

14. Dintre urmașii lui Heman au venit: Iehiel și Șimei; iar dintre urmașii lui Iedutun au venit: Șemaia și Uziel.

15. Toți aceștia și-au convocat frații, s-au sfințit și au venit să curețe casa lui Iahve – conform poruncii regelui care respecta cuvintele lui Iahve.

16. Preoții au intrat în casa lui Iahve ca să o curețe; și au scos în curtea Templului lui Iahve toate lucrurile necurate pe care le-au găsit în ea. Leviții le-au luat și le-au dus afară, lângă valea Chidron.

17. Au început să sfințească Templul în prima zi a primei luni. În a opta zi a lunii, au intrat în porticul lui Iahve. Au sfințit apoi casa lui Iahve în opt zile. Astfel, în a șaisprezecea zi din prima lună, ei au terminat această acțiune.

18. Apoi s-au dus înăuntru – la regele Ezechia – și au zis: „Am curățat casa lui Iahve în totalitate: altarul arderilor integrale și toate uneltele lui, masa pentru pâinea (re)prezentării (poporului Israel) și toate uneltele ei.

19. Am curățat și toate uneltele care au fost profanate de regele Ahaz în timpul guvernării lui în perioada de trădare a lui Iahve. Le-am refăcut, le-am sfințit și acum ele sunt în fața altarului lui Iahve.”

20. Regele Ezechia s-a trezit dimineața devreme, a convocat pe conducătorii (orașului) care îi slujeau și s-au dus cu ei la casa lui Iahve.

21. Au luat șapte viței, șapte berbeci, șapte miei și șapte țapi – pe care urma să îi ofere ca sacrificiu pentru păcat, ca sacrificiu pentru regat, ca sacrificiu pentru sanctuar și ca sacrificiu pentru oamenii din teritoriul numit Iuda. Regele le-a spus urmașilor lui Aaron – care erau preoți – să aducă arderile integrale pe altarul lui Iahve.

22. Au înjunghiat vitele; iar preoții au luat sângele lor și au stropit cu el altarul. Apoi au înjunghiat berbecii și au stropit altarul și cu sângele lor. După ce au înjunghiat berbecii, au făcut același lucru și cu mieii și au stropit pe altar cu sângele lor.

23. Apoi au luat țapii destinați sacrificiului pentru păcat și i-au adus înaintea regelui și a adunării. Ei și-au pus mâinile peste țapi.

24. Preoții au înjunghiat țapii și au făcut achitarea păcatelor întregului Israel cu sângele acestora – pentru că regele poruncise ca arderea integrală și sacrificiul pentru păcat să fie aduse pentru întregul popor numit Israel.

25. El îi pusese pe leviți să stea în casa lui Iahve cu cinele, cu harpe și cu lire – așa cum porunciseră David, Gad – vizionarul regelui – și profetul Natan. Aceia procedaseră așa pentru că porunca (despre acest lucru) fusese dată de Iahve prin intermediul profeților Săi.

26. Leviții stăteau acolo cu instrumentele lui David, iar preoții foloseau goarnele.

27. Atunci când Ezechia a poruncit să fie adusă arderea integrală pe altar – chiar în momentul în care a fost pusă arderea integrală acolo –, a început și cântarea în cinstea lui Iahve în sunetul goarnelor și al instrumentelor lui David, regele poporului Israel.

28. Atunci, toată adunarea s-a închinat; cântăreții au cântat cântecul și au sunat cu goarnele până s-a terminat arderea integrală.

29. Când arderea integrală a fost total consumată de foc, regele împreună cu toți cei prezenți acolo au îngenuncheat și s-au închinat (încă o dată).

30. Regele Ezechia și conducătorii i-au provocat și i-au încurajat pe leviți să Îl laude pe Iahve folosind acele cântece care aveau versurile compuse de David și de vizionarul Asaf. Ei L-au lăudat bucuroși, s-au aplecat și s-au închinat (din nou).

31. Văzând tot ce s-a întâmplat, Ezechia a zis: „Acum, pentru că v-ați dedicat lui Iahve, apropiați-vă și aduceți sacrificii și daruri de mulțumire în casa Lui!” Astfel, adunarea a adus sacrificii și daruri de mulțumire; iar toți cei care manifestau generozitate în inima lor, au oferit arderi integrale.

32. Numărul arderilor integrale oferite de adunare a fost de șaptezeci de viței, o sută de berbeci și două sute de miei. Toate aceste animale au fost aduse lui Iahve ca ardere integrală.

33. Au mai închinat lui Iahve șase sute de viței și trei mii de oi.

34. Dar preoții au fost prea puțini pentru toate aceste sacrificii. Astfel, cei care erau acolo, nu au putut să ia pielea de pe toate animalele care fuseseră aduse ca să fie arse integral. Atunci rudele lor – leviții – i-au ajutat până au terminat slujba și până s-au sfințit și ceilalți preoți; pentru că leviții se sfințiseră cu mai multă pasiune.

35. Au fost oferite multe arderi integrale, plus grăsimea sacrificiilor de pace împreună cu sacrificiile de băutură care erau aduse cu fiecare ardere integrală. Astfel a fost refăcută slujba la casa lui Iahve.

36. Ezechia și tot poporul s-au bucurat pentru că Dumnezeu a avut grijă de popor. Și tot ce s-a întâmplat, nu fusese anticipat de nimeni.

»