2 Cronici 31 VDC
1. Când s-au isprăvit toate acestea, toți cei din Israel care erau de față au plecat în cetățile lui Iuda și au sfărâmat stâlpii idolești, au tăiat astarteele și au surpat de tot înălțimile și altarele din tot Iuda și Beniamin și din Efraim și Manase. Apoi toți copiii lui Israel s-au întors în cetățile lor, fiecare la moșia lui.
2. Ezechia a așezat din nou cetele preoților și leviților după șirul lor, fiecare după slujbele sale, preoți și leviți, pentru arderile-de-tot și jertfele de mulțumire, pentru slujbă, pentru cântări și laude, la porțile taberei Domnului.
3. Împăratul a dat o parte din averile lui pentru arderi-de-tot, pentru arderile-de-tot de dimineață și de seară și pentru arderile-de-tot din zilele de Sabat, de lună nouă și de sărbători, cum este scris în Legea Domnului.
4. Și a poruncit poporului, locuitorilor Ierusalimului, să dea preoților și leviților partea cuvenită lor, ca să țină cu scumpătate Legea Domnului.
5. Când a ieșit porunca aceasta, copiii lui Israel au dat din belșug cele dintâi roade de grâu, de must, de untdelemn, de miere și din toate roadele de pe câmp; au adus din belșug și zeciuiala din toate.
6. Totodată, copiii lui Israel și Iuda care locuiau în cetățile lui Iuda au dat zeciuiala din boi și oi și zeciuiala din lucrurile sfinte care erau închinate Domnului Dumnezeului lor și au făcut mai multe grămezi.
7. Au început să facă grămezile în luna a treia și au isprăvit în luna a șaptea.
8. Ezechia și căpeteniile au venit să vadă grămezile și au binecuvântat pe Domnul și pe poporul Său Israel.
9. Și Ezechia a întrebat pe preoți și pe leviți de grămezile acestea.
10. Atunci, marele preot Azaria, din casa lui Țadoc, i-a răspuns: „De când au început să se aducă darurile în Casa Domnului, noi am mâncat, ne-am săturat și a mai rămas mult, căci Domnul a binecuvântat pe poporul Său. Și iată ce mare grămadă a mai rămas!”
11. Ezechia a dat poruncă să pregătească niște cămări în Casa Domnului, și le-au pregătit.
12. Au adus în ele cu credincioșie darurile de mâncare, zeciuiala și lucrurile sfinte. Levitul Conania avea grija lor și fratele său Șimei era al doilea după el.
13. Iehiel, Azazia, Nahat, Asael, Ierimot, Iozabad, Eliel, Ismachia, Mahat și Benaia erau întrebuințați, sub cârmuirea lui Conania și a fratelui său Șimei, după porunca împăratului Ezechia și a lui Azaria, căpetenia Casei lui Dumnezeu.
14. Levitul Core, fiul lui Imna, ușier în partea de răsărit, avea grijă de darurile de bunăvoie aduse lui Dumnezeu, ca să împartă ce era adus Domnului prin ridicare și lucrurile preasfinte.
15. În cetățile preoțești, Eden, Miniamin, Iosua, Șemaia, Amaria și Șecania erau puși sub cârmuirea lui ca să împartă cu credincioșie fraților lor, mari și mici, partea cuvenită lor, după cetele lor:
16. celor de parte bărbătească înscriși de la vârsta de trei ani în sus; tuturor celor ce intrau zilnic în Casa Domnului ca să-și facă slujba după însărcinările și după cetele lor;
17. preoților înscriși după casele lor părintești și leviților de la douăzeci de ani în sus, după slujbele și după cetele lor:
18. la toată adunarea preoților și leviților înscriși cu toți pruncii lor, cu nevestele lor, cu fiii și fiicele lor, căci erau fără prihană în împărțirea lucrurilor sfinte.
19. Și pentru fiii lui Aaron, preoții, care locuiau la țară în împrejurimile cetăților lor, erau în fiecare cetate oameni numiți anume ca să împartă părțile cuvenite tuturor celor de parte bărbătească din preoți și tuturor leviților înscriși.
20. Iată ce a făcut Ezechia în tot Iuda. El a făcut ce este bine, ce este drept, ce este adevărat înaintea Domnului Dumnezeului său.
21. A lucrat cu toată inima și a izbutit în tot ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu, pentru lege și pentru porunci, ca să caute pe Dumnezeul său.