2 Cronici 33 BIV2014

1. Ani doisprezece a avut Manase-atunci când s-a făcut, În Iuda, mare împărat. Cincizeci și cinci de ani a stat În fruntea țării și-l găsim Domnind de la Ierusalim.

2. El a făcut ce este rău Față de Dumnezeul său, Precum popoarele aflate În țara lui și alungate De către Domnu-atunci când El, Țara a dat, lui Israel.

3. Ceea ce tatăl său surpase, A ridicat, din nou, Manase. Lui Bal, altare i-a zidit Și înălțimi a construit. El, Astarteei, i-a făcut Idoli, precum a mai avut Mai înainte, când în țară, Alți împărați, răi, se aflară. Apoi, în fața tuturor Oștirilor cerurilor, S-a închinat și le-a slujit.

4. Astfel, altare a zidit, În Casa Domnului, măcar Că Dumnezeu spusese clar: „Vreau, în Ierusalim, mereu, Să Îmi așez, Numele Meu.”

5. Apoi, a mai zidit altare, Oștirii cerului, pe care, În jurul Casei Domnului, Le-a înălțat, căci Casa Lui, Avut-a două curți. În ele, Erau altarele acele.

6. În valea fiilor pe care, Hinom, urmași, în lume-i are, Prin foc, pe-al săi fii, i-a trecut. Vrăjitorii a mai făcut Și de ghicit s-a ocupat. În jurul său a adunat Oameni cari spirite chemau Și viitorul îl ghiceau. El a făcut tot mai mult rău, Și-a mâniat pe Domnul său.

7. Pentru-al său idol, a cerut, Un chip cioplit a fi făcut. Pe acel idol l-a adus, Iar casa-n care-apoi l-a pus E tocmai cea de care zise Domnul, atuncea când vorbise Cu David și cu-al său fecior, Cu Solomon. El le-a zis lor: „În astă casă, care – iată – E la Ierusalim aflată, Voiesc, de-acum, a fi mereu, Un loc să-Mi pun Numele Meu. Din semințiile pe care Neamul lui Israel le are, Ierusalimul l-am cules, Căci pentru Mine l-am ales.

8. Nicicând n-am să îl scot afară Pe Israel din astă țară, Pe care-am dat-o celor care, Acest popor, părinți, îi are, Dacă – mereu – veți avea voi, Grijă ca să păziți apoi, Ceea ce Eu am poruncit Prin legea care v-a venit Prin robul Meu, Moise chemat.”

9. Ei, însă, nu au ascultat, Iar cel ce-n rătăcire-i trase, S-a dovedit a fi Manase, Care mai mult rău a făcut, Decât cel care – s-a văzut – Că neamurile îl făceau, Pe când în țară locuiau. De-aceea, Domnul – mâniat – În țară nu le-a mai lăsat Și-n locul lor ajunse-astfel, Să stea poporul Israel.

10. Domnul, atuncea, a venit Și lui Manase i-a vorbit, Însă el nu L-a ascultat,

11. Iar Dumnezeu S-a mâniat Și a trimis, peste popor, Oastea Asirienilor. Manase a fost prins apoi, Fiind luat rob de război. Lanțuri de-aramă au luat Asirienii, l-au legat Și-apoi, astfel, în lanțuri pus, La Babilon a fost adus.

12. Dar când a fost mai strâmtorat, Lui Dumnezeu el s-a rugat Și s-a smerit în fața Lui.

13. Rugile împăratului, Pe Domnul, L-au înduplecat Și-atuncea ajutor i-a dat, Căci la Ierusalim apoi, El îl aduse înapoi Și la domnie-l așezase. Astfel a cunoscut Manase Căci numai Domnul e, mereu, Adevăratul Dumnezeu.

14. După ce iarăși a domnit, Un mare zid a construit, Afară din cetatea care, David în stăpânire-o are. Zidul fusese așezat Către apus și-a-nconjurat Dealul, de la Ghihon pornind, La poarta peștilor ieșind. Zidul care împrejmuia Dealul, înalt se dovedea. Și căpetenii de război A rânduit el, mai apoi, În cetățuile-ntărite Care în Iuda sunt zidite.

15. Din Casa Domnului, de-ndat’, Manase a înlăturat Toți dumnezeii pe cari el I-a așezat în ea. La fel, Cu Astarteea a făcut, Căci idolul ce l-a avut Aceasta, iute l-a tăiat; În urmă, a mai dărâmat Altarele, de el zidite Și care fost-au răspândite Pe tot muntele Domnului Unde se-nalță Casa Lui. A spart și-altarele pe care Ierusalimu-n el le are, Iar resturile le-a luat Și-afară-apoi, le-a aruncat.

16. A așezat la locul lui, Apoi, altarul Domnului Și-a adus jertfe cu menire De laudă și mulțumire, În cinstea Domnului. Astfel, Poruncă-n țară a dat el, Ca tot poporul să-L slăvească Pe Dumnezeu și să-L slujească.

17. Poporul, încă, mai mergea Pe înălțimi, când aducea Jertfe în fața Domnului, Spre slava și cinstirea Lui.

18. Dar toate câte le-a făcut Manase-atuncea, s-au trecut În cărțile-mpăraților Din al lui Israel popor. La fel, acolo, sunt trecute Și rugăciunile făcute De către el, lui Dumnezeu, Când se aflase-n ceasul greu. Trecute sunt, în cartea lor, Și vorbele prorocilor Prin care Domnul, s-a vădit Că lui Manase i-a vorbit.

19. Mai multe rugi pe cari Manase, Lui Dumnezeu, le înălțase Și-asemenea felul în care Domnul îi dete ascultare, În cartea lui Hozai sunt scrise. Multe păcate făptuise Manase, și rele-a făcut. Acestea toate s-au trecut În cartea lui Hozai. La fel, Locul în cari zidise el Acele înălțimi pe care Aduceau jertfe fiecare Și cel pe care a-nălțat Idolul care închinat Fusese Astarteelor, Sau cele ale zeilor – ‘Nainte de-a fi fost smerit, De către Domnul – negreșit, Tot de Hozai sunt însemnate Și-n a lui carte așezate.

20. Manase-apoi a adormit, Fiind și el adăugit Lângă ai săi părinți. Astfel, Acasă fost-a-ngropat el. Apoi, în locu-i a venit Și peste Iuda a domnit Amon, care la tron urmase, Căci era fiul lui Manase.

21. Ani douăzeci și doi făcea Amon, atunci când ajungea A fi în Iuda împărat. El, la Ierusalim, a stat Doi ani apoi, și a domnit.

22. În timpu-n care-a-mpărățit, Ca și Manase – tatăl său – El a făcut ce este rău, Față de Domnul. A călcat Calea pe care a urmat Al său părinte, negreșit. La idolii ce i-a cioplit Manase, el s-a închinat Și le-a slujit, neîncetat.

23. El nu a fost ca tatăl lui, Smerit în fața Domnului. Prin felu-n care s-a purtat, S-a făcut tot mai vinovat.

24. Slujbașii lui au uneltit În contra sa și l-au lovit Pe când în casă s-a aflat.

25. El a fost, însă, răzbunat, Căci tot poporu-a tăbărât Pe cei care l-au omorât. Poporu-apoi l-a îngropat, Pe-Amon și l-a înscăunat Pe Iosia, pe-acela care, Părinte, pe Amon, îl are.