2 Cronici 34 BIV2014

1. Opt ani făcuse Iosia, Când la domnie ajungea, Iar la Ierusalim a stat Treizeci și unu, ca-mpărat.

2. Doar binele l-a făcut el, În fața Domnului, la fel Ca David, care-i era tată. El nu s-a abătut, vreodată, La dreapta sau la stânga lui, De pe cărarea Domnului.

3. Opt ani făcuse Iosia De când în Iuda-mpărățea, Atuncea când s-a apucat, Pe Domnul, de L-a căutat, Iar când ajunse – la domnie – De doisprezece ani să fie, A început și-a curățit Țara lui Iuda. A zdrobit Toate-nălțimile aflate În țară și-n a lui cetate. De-asemenea, au fost zdrobite Chipuri turnate și cioplite Și-apoi chipul idolilor, Ce sunt ai Astarteelor.

4. La fel, altarele-nchinate Lui Bal, ajuns-au dărâmate, Iar stâlpii care se aflau De-asupra lor și cari erau În cinstea soarelui ‘nălțați, Au fost, atuncea, retezați. De-asemenea, au fost zdrobite Chipuri turnate și cioplite Și-apoi chipul idolilor Ce sunt ai Astarteelor. Pe toate-n urmă, el a vrut, În praf, să le fi prefăcut, Iar parafu-acela l-a luat Și merse de l-a presărat Peste mormintele celor Care-au slujit idolilor, Căci cinste ei le-au arătat, Atunci când jertfe-n dar le-au dat.

5. Chiar oasele preoților, Le-a pus peste altarul lor, Ca să le ardă, negreșit. În acest fel, a curățit, Țara lui Iuda și, cu ea, A curățit de-asemenea, Cetatea lui, Ierusalim.

6. A mers apoi, în Efraim, Neftali, Simeon, Manase, Iar peste tot unde intrase,

7. Altarele le-a dărâmat, Chipuri cioplite a sfărmat, Precum și al idolilor Cari sunt ai Astarteelor. Toți stâlpii care se aflau Acolo și care erau În cinstea soarelui ‘nălțați, Au fost, atuncea, retezați, Pentru că împăratu-a vrut, Totul, în praf, a fi făcut, Pentru ca-ntregul Israel, Să fie curățat, astfel. Către Ierusalim apoi, Luat-a drumul, înapoi.

8. Când împăratul Iosia, Ani optsprezece, împlinea – De când ajunse la domnie – La sine, l-a chemat să vie Pe fiul lui Ațalia – Care, Ștefan, drept nume-avea – Și pe Maseia, acel care Peste cetate-a fost mai mare; Și arhivarul a venit Care, Ioah, era numit. Ioah era acela care, Pe Ioahaz, părinte-l are. Acestor slujitori ai lui, Să dreagă Casa Domnului, Le-a dat poruncă, de îndat’.

9. Slujbașii, grabnic, au plecat Până la Hilchia – cel care Se dovedea preotul mare – Și tot argintul i l-au dat, Care fusese adunat De cetele Leviților Ce împlineau slujbele lor De păzitori ai pragului, La ușa Casei Domnului. Acest argint se adunase Din Efraim și din Manase, Din Beniamin și Israel Și din Ierusalim, la fel.

10. Acest argint a fost luat, Căci trebuie să fie dat Drept plată, meșterilor care Primit-au ca însărcinare, Dregerea Casei Domnului.

11. Apoi, meșterii Templului, Au dat argintul la pietrari Și la dulgheri și la zidari, Să cumpere pietre cioplite Și lucrurile ce-s menite A drege stricăciuni pe care, Casa lui Dumnezeu le are, Pe care le-au pricinuit Cei care-n Iuda au domnit.

12. Meșterii care au lucrat, Mereu, cinstiți s-au arătat. Pe meșteri îi supraveghea Iahat și cu Obadia, Leviți din fiii cei pe care, Merari, drept urmași, îl are, Și Zaharia. Lângă ei, Era și Meșulam, din cei Care, după familia lor, Erau de-ai Chehatiților. Acești Leviți s-au arătat A fi destoinici la cântat.

13. Pe lucrători, ei îi vegheau; În slujba lor, îi ajutau Și alți Leviți – ca veghetori – Cu logofeți și dregători Și cu cei cere se vădeau Precum că, ușieri, erau.

14. Atuncea când au scos afară Argintul ce îl adunară, Preotul Hilchia găsise Cartea pe care Moise-o scrise, După porunca Domnului, În care era Legea Lui.

15. Atuncea, Hilchia – cel care Fusese preotul cel mare – Către Ștefan, a cuvântat: „Întâmplător, eu am aflat O carete-n Casa Domnului. În ea, e scrisă legea Lui.” Ștefan, când cartea a primit-o, Plin de uimire a citit-o.

16. Apoi, la împărat s-a dus Și-aste cuvinte i le-a spus: „Iată că totul s-a făcut Așa precum Tu ai cerut.

17. S-a strâns argintul, negreșit, Așa precum ai poruncit, Și dat a fost meșterilor, Precum și lucrătorilor Care dreg Casa Domnului.

18. În fața împăratului, O carete am adus eu. Iat-o! Preotul Hilchia mi-a dat-o.” Ștefan, apoi, în fața lui, Citit-a legea Domnului.

19. Când împăratu-a auzit Cuvântul legii, s-a-ngrozit Și hainele și-a sfâșiat.

20. Apoi, la sine, i-a chemat Pe Hilchia – preotul mare – Pe Ahicam, acela care Era al lui Ștefan fecior; Se mai alăturară lor, Atunci, Abdon – acela care Pe Mica, drept părinte-l are – Și cu Asaia, cari – se știe – Era slujbaș la-mpărăție.

21. Când toți, la curte, au venit, Iosia astfel le-a vorbit: „Vă poruncesc ca să plecați, De grabă, să Îl întrebați Pe Domnul, ce are să fie Cu a lui Iuda-mpărăție, Cu Israel și neamul meu, Pentru că a lui Dumnezeu Mare mânie s-a aprins Și-asupra noastră s-a întins, Căci nici părinții noști’ și-apoi – În vremea de acum – nici noi, Iată că nu am împlinit Ceea ce El ne-a poruncit. N-am făcut voia Domnului, Precum e scris în cartea Lui.”

22. Hilchia, grabnic, a plecat Cu cei trimiși de împărat, La Hulda. E știut căci ea Era nevasta ce-o avea Șalum – fiul lui Tochehat, Și Hasra – care, la-mpărat, Fusese supraveghetor Al tuturor veșmintelor. Ea, prorociță, se vădea Și la Ierusalim ședea.

23. Când solii de la împărat Sfârșiră, ea a cuvântat: „Mergeți la cel ce v-a trimis Și-i spuneți ceea ce a zis, Prin mine, Domnul Cel pe care, Poporul Israel Îl are. Deci ascultați cuvântul meu:

24. Așa vorbește Dumnezeu: „Asupra oamenilor lui, Precum și-asupra locului Acestuia, să știți dar voi, Că voi trimete mai apoi, Nenorocirile prezise, Așa după cum au fost scrise În cartea pe cari a primit-o – Carete pe care a citit-o – Cel care este-nscăunat În Iuda, ca și împărat.

25. Oamenii care-au locuit În acest loc, M-au părăsit. Astfel, tămâie-au adus ei, Spre cinstea altor dumnezei. Lucrările mâinilor lor, Nu mi-au plăcut. Acest popor, Prin tot ce-a făcut înadins, A Mea mânie a aprins, Iar focul ei îl va încinge, Pentru că ea nu se va stinge.”

26. Mai spuneți-i acelui care Este, în Iuda, cel mai mare Și cari, la mine, v-a trimis: „Iată că Domnul a mai zis:

27. „Văd că smerit te-ai arătat, Iar inima ți s-a mișcat Atuncea când ai auzit Cuvintele ce le-am rostit Eu, împotriva locului, Precum și-a oamenilor lui. Ai plâns și Mi te-ai închinat, Iar straiul ți l-ai sfâșiat. Tot ceea ce tu ai făcut, Sigur să fii că, am văzut.

28. De-aceea, nu-i fac nici un rău Acestui loc, în timpul tău. În pace, tu vei fi lăsat Și la ai tăi, adăugat, Fără ca vreo nenorocire Să se abată peste fire.” Solii s-au dus la împărat, Să-i spună tot ce au aflat.

29. Când astă veste a primit, Iosia-ndată s-a grăbit Ca să îi cheme la palat, Pe cei bătrâni cari s-au aflat În toată țara cea pe care Iuda în stăpânire-o are. Cei ce-n Ierusalim au stat, Au mers și ei, la împărat.

30. De tot poporul însoțit, Iosia-n urmă s-a suit Până la Casa Domnului. Toți preoții norodului Și cei care Leviți erau, Pe împărat îl însoțeau. S-a strâns la astă adunare Poporul, de la mic la mare. Acolo-a pus a fi citită Cartea care a fost găsită Atunci, în Casa Domnului, În care, legământul Lui Fusese scris, pentru popor.

31. Pe scaunul de domnitor Șezuse Iosia atunci, Iar ale Domnului porunci, Cu-atenție, le-a ascultat. Un legământ a încheiat Apoi, în fața Domnului – Și el și tot poporul lui – Prin care toți s-au obligat Ca să păzească ne-ncetat, Învățăturile primite Și legile ce-au fost citite.

32. El a făcut ca-n legământ Să intre toți cei care sânt Chiar în Ierusalim aflați, Cât și cei care-s așezați În Beniamin. Toți au făcut Așa precum li s-a cerut, Ținând legile Domnului Precum și legământul Lui, Așa cum au obișnuit Părinții lor, când au trăit.

33. Iosia-apoi a-ndepărtat Toți idolii ce i-a aflat, De prin ținuturile cele care Poporul Israel le are, Făcând ca tot poporul lui Să Îi slujească Domnului. Atâta timp cât a trăit, Pe Dumnezeu el L-a slujit.