2 Cronici 35 BIV2014

1. Când luna-ntâia începea – În ziua a paisprezecea – Un praznic, Iosia a dat, Căci Paștele, el le-a serbat Atunci, în cinstea Domnului, Alături de poporul lui.

2. În slujbă, i-a pus pe preoți Și-apoi, i-a-mbărbătat pe toți, Să intre-n Casa Domnului Și să-mplinească slujba Lui.

3. Leviților cari se vădeau, Pe Israel, că-l învățau – Fiind în slujba Domnului, Căci ei erau închinați Lui – Le zise Iosia: „Luați Chivotul sfânt și îl mutați În casa-anume pregătită, Ce-a fost, de Solomon, zidită, Căci Solomon este cel care, Pe David, drept părinte-l are. Pe umeri, nu-l veți mai purta, Pentru că-n acel loc va sta. Slujiți-L doar pe Dumnezeu Și pe poporul Său, mereu.

4. După familii rânduiți, Doresc dar, să vă pregătiți, Așa cum David a lăsat Pe când fusese împărat Și precum scris-a Solomon, Atunci când s-a urcat pe tron.

5. În templul sfânt vreau să intrați Și locurile vă luați, După familii împărțiți – Precum sunteți de feluriți – În cete-ale Leviților, După familiile lor.

6. Mergeți acum, să vă sfințiți Ca Paștele să le jertfiți Pentru întreg poporul meu, După cum Însuși Dumnezeu, Pentru noi toți, a poruncit Când El, prin Moise, ne-a vorbit.”

7. Atuncea, Iosia a dat, Pentru poporul adunat De Paști acolo, țapi și miei: Treizeci de mii fuseră ei. De-asemenea, mai dete-apoi, Un număr de trei mii de boi. Aceste animale date De împărat, au fost luate Din propria lui avuție Și date-au fost, cu bucurie.

8. Când căpitanii au văzut Ce fel de daruri a făcut, De Paște, al lor împărat, Și ei, de bună voie-au dat Poporului, preoților Și-asemenea Leviților, Un mare dar. Atunci, la fel, Și Hilchia, cu Iehiel Și Zaharia au luat Un dar, pe care-apoi l-au dat, La preoții poporului, Căci peste Casa Domnului, Pe-atuncea, ei erau cei cari S-au dovedit a fi mai mari. Din ale lor mari bogății, Au dăruit la două mii Și șase sute miei. Apoi, Au dat și trei sute de boi.

9. Șemaia, Conia – la fel – Și-asemenea Nataneel, Cu frații săi – Hașabia, Cu Iozabad, de-asemenea, Și Iehiel – aceia cari, Peste Leviți erau mai mari, Pentru întreg neamul Levit În dar, de Paști, au dăruit Cinci mii de miei, iar mai apoi Au dat și cinci sute de boi.

10. În acest fel, s-a rânduit Slujba și-apoi s-au pregătit Cetele de Leviți și toți Cei care fuseră preoți, Așa după cum a sunat Porunca dată de-mpărat.

11. Preoții, jertfe, junghiară, Iar al lor sânge îl luară – De la Leviți – și au venit Pân’ la altar, de l-au stropit. Leviți-au jupuit de piele Toate-animalele acele,

12. Iar jertfele cari se socot A fi drept ardere de tot, Le-au pus deoparte, să le dea Poporului, care avea Să le aducă Domnului, Cum scris-a Moise-n cartea lui. La fel au procedat apoi, Cu jertfele date din boi.

13. Au strâns Paștele într-un loc Și-n urmă, ei l-au fiert, în foc, Precum cerea – fără-ndoială – Întreaga lor orânduială. Au fiert și lucrurile sfinte, Cum se scrisese înainte. Cazane și căldări aveau Și tigăi multe foloseau. În grabă-apoi au împărțit Poporului, ce-au pregătit.

14. Când au sfârșit, s-au apucat Să pregătească-apoi, de-ndat’, Paști pentru neamul de preoți Și pentru ei. Preoții toți – Cari fii ai lui Aron erau – De Paște, multă treabă-aveau, Căci până când s-a înnoptat, Grăsimi și-arderi de tot au dat. De-aceea, fost-au nevoiți Aceia cari erau Leviți, Paști să gătească pentru toți Cei care se vădeau preoți.

15. Cei care cântăreți erau – Și-ai lui Asaf fii se vădeau – La locurile lor au stat, Așa după cum a lăsat David atunci când a domnit, Asaf, Heman și negreșit, Chiar Iedutun, cari – la-mpărat – Drept văzător fusese-aflat.

16. În acest fel s-a întocmit Slujba prin cari s-a prăznuit Atunci, Paștele Domnului, Cu jertfe pe altarul Lui, Pentru că totul se făcuse, După cum Iosia ceruse.

17. Atunci, fiii lui Israel, Care se-aflau în locu-acel – Pe lângă Paști – au prăznuit O săptămână, negreșit, Și sărbătoarea-azimilor.

18. Nici o serbare-a Paștelor Nu a mai fost astfel serbată, Din vremea cea îndepărtată, Din vremea când, în Israel, Trăia prorocul Samuel. Nici unul dintre cei aflați În Israel, ca împărați, Paștele n-au sărbătorit, Cum Iosia le-a prăznuit, Cu tot soborul de preoți, Precum și cu Leviții toți Și cu poporul adunat Cari la Ierusalim a stat.

19. Când Paștele se prăznuiau, Ani optsprezece se făceau De când, în Iuda, împărat, Fusese Iosia ‘nălțat.

20. După ce Iosia-ncheiase Lucrările și reparase Totul la Casa Domnului, Mai marele Egiptului – Cel care Neco s-a chemat – Spre Charchemiș s-a îndreptat Cu oaste mare, vrând apoi, Ca să pornească un război, Căci Charchemișul se vădea Că lângă Eufrat era. Când Iosia a auzit, Grabnic, ‘nainte, i-a ieșit.

21. Neco, atuncea, a trimis Soli de îndată și i-a zis: „Ce am cu tine? Ce voiești Tu, care-n Iuda stăpânești? Nu împotrivă-ți am venit, Ci eu, încoace, am pornit, Căci cu o casă avem noi, Acum, ca să purtăm război. Nu mi te-mpotrivi, căci eu Cu mine-L am pe Dumnezeu Și n-aș vrea ca să te lovească Și astfel să te nimicească.”

22. Dar Iosia nu a voit S-asculte ceea ce-a rostit Neco – deși cuvântul lui, Venea din partea Domnului – Ci grabnic el s-a ridicat Și hainele și le-a schimbat Dorind să plece mai apoi, Contra lui Neco, cu război. Astfel, cu oastea, a pornit Și la Meghido a ieșit În calea împăratului.

23. Arcașii Faraonului, Să tragă-asuprăi, s-au pornit Și astfel, grav, ei l-au rănit. Către slujbașii cari erau În jurul său și îl vegheau, Iosia zise: „Mă luați Și de-acest loc mă-ndepărtați Căci de arcași, am fost lovit Și iată că sunt greu rănit!”

24. Slujbașii săi, când l-au văzut Că e rănit și a căzut, Din carul său l-au ridica Și în alt car l-au așezat. Din luptă ei l-au scos afară Și spre Ierusalim plecară. Acolo însă, a murit, Fiind și el adăugit La neamul său. Poporul lui A plâns moartea-mpăratului. Ierusalimul tot – la fel – A plâns atuncea, după el.

25. Iar Ieremia a-ntocmit Un cânt, prin care l-a jelit. Apoi, în cântecele lor, Soborul cântăreților, Neîncetat l-au pomenit Și-n acest fel a devenit O datină, în Israel. Cântece scrise, despre el – După cum s-a găsit cu cale – Sunt în „Cântările de jale”.

26. Dar toate câte le-a făcut Iosia-atunci – cum a cerut Legea pe care o urmase, Așa cum Dumnezeu lăsase –

27. În cărțile-mpăraților Sunt scrise, cari, peste popor, În Israel au stăpânit Și-n Iuda au împărățit.