2 Cronici 5 BIV2014

1. În felu-acesta, negreșit Că Solomon și-a isprăvit Lucrarea, după planul lui, Ridicând Casa Domnului. Apoi, el a adus în ea Argintul care îl avea Și aurul ce-l dobândise Și-uneltele ce le primise Chiar de la David, tatăl lui. Astfel, în casa Domnului, Duse au fost aceste toate Și-n visterie așezate.

2. Când Solomon a terminat, Pe toți bătrânii i-a chemat, Pe căpitani-aceia cari, În seminții erau mai mari Și pe mai marii tuturor Familiilor din popor. S-au adunat din Israel Și, la Ierusalim, la el, Toți au venit, căci Solomon Voia să mute, din Sion, Chivotul legământului.

3. În fața împăratului, Ei au venit în luna care A șaptea e, la numărare. O sărbătoare se vădea, A șaptea lună că-ncepea.

4. După ce toți s-au adunat, Leviți-apoi au ridicat Chivotul legământului,

5. Precum și cortul Domnului Și toate-uneltele pe care Acesta-n slujba sa le are. Apoi, pe toate le-au adus Și-n față la popor le-au pus. De preoți și Leviți purtate, Au fost aceste lucruri, toate.

6. În urmă, Solomon a stat – Cu tot poporul adunat – Lângă chivotul Domnului Aflat în fața cortului. Jertfiți au fost, atunci, mulți boi Precum și foarte multe oi. Jertfele-acelea, negreșit, Atât de multe s-au vădit Încât putință nu era, Defel, de a le număra.

7. Toți preoții, apoi, luară Chivotul și îl așezară În Locul cel, „prea sfânt”, chemat – În Templul Domnului aflat – Sub ale heruvimilor

8. Aripi, căci aripile lor Peste chivot se întindeau Și astfel ele-acopereau Și drugii lui – aceia care Erau pentru a sa mutare.

9. Drugii aceia, lungi, erau, Iar capetele se vedeau De la anume depărtare De la chivot, în locul care Era Locașul sfânt aflat. De-afară, nu s-au observat Acești drugi ai chivotului, Servind pentru mutarea lui. Până acum, în acest ceas, Chivotu-acolo a rămas.

10. Chivotu-n el, atunci, avuse Doar tablele care-au fost puse, De Moise și aveau pe ele Toate cuvintele acele Pe care Domnul le-a rostit Când, la Horeb, El a venit Ca să încheie-n acest fel, Un legământ, cu Israel. Ăst legământ s-a întocmit Când Israelul a ieșit Din al Egiptului ținut, Când Domnul, liber, l-a făcut.

11. Preoți-apoi au părăsit Locul cel sfânt – căci s-a sfințit Întreg neamul preoților, Indiferent de casa lor;

12. Leviții care se vădeau Drept cântăreți, în frunte-aveau Pe-Asaf, Heman și-asemenea Și Iedutun îi însoțea. Apoi, erau, alături lor, Fiii, precum și frații lor. În in subțire-nveșmântați, Fuseseră acești bărbați. Lângă altar s-au așezat – La răsărit – și au purtat Chimvale, harfe și-alăute, Așa precum au fost cerute, De slujba lor. Îi însoțeau Preoți cari trâmbițe aveau Și cari, de toți, s-au vădit deci, A fi o sută douăzeci.

13. Sunet de trâmbiți s-a-nălțat, Chimvalele au răsunat, Iar corul instrumentelor Unitu-s-a cu glasul lor. Cei cari din gură doar cântau, Pe Dumnezeu Îl preamăreau: „Domnul e bun, plin de-ndurare, Iar îndurarea Lui cea mare, Din înălțimi, peste noi, vine Și-n vecii vecilor, va ține.” În clipa ‘ceea, s-a lăsat Un nor, din cer, și a intrat Îndată-n Casa Domnului Umplând întreg Locașul Lui.

14. Preoții care se aflau, Atunci, în Casă, nu puteau Să facă slujba Domnului, Din pricină că slava Lui Venită-n nor, s-a răspândit Și totul fost-a-nvăluit.