2 Cronici 6 NTR
1. Atunci Solomon a zis: „Domnul a spus că va locui în negură.
2. Eu am construit pentru Tine o Casă măreață, un loc unde să stai pe vecie“.
3. Apoi regele s-a întors cu fața spre întreaga adunare a lui Israel și a binecuvântat-o. Întreaga adunare a lui Israel stătea în picioare.
4. El a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, Care a împlinit prin puterea Sa ceea ce i-a promis tatălui meu, David, zicând:
5. «Din ziua în care l-am scos pe poporul Meu din țara Egiptului și până acum, nu am ales nicio cetate din toate semințiile lui Israel în care să-Mi zidesc o Casă pentru Numele Meu și nici nu am ales pe cineva care să fie conducătorul poporului Meu Israel.
6. Însă acum, am ales Ierusalimul, pentru ca Numele Meu să fie acolo, și l-am ales pe David, ca să domnească peste poporul Meu Israel».
7. Tatăl meu, David, avea în inimă dorința să construiască o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel.
8. Dar Domnul i-a zis tatălui meu, David: «Tu te-ai gândit să construiești o Casă Numelui Meu și este bine că te-ai gândit în felul acesta.
9. Totuși, nu tu vei construi Casa, ci fiul tău. Acela care ți se va naște, el va construi o Casă Numelui Meu».
10. Domnul a împlinit ceea ce a promis. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu, David, m-am așezat pe tronul lui Israel, așa cum a promis Domnul, și am construit Casa pentru Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel.
11. Am pus acolo Chivotul în care se află Legământul pe care l-a încheiat Domnul cu fiii lui Israel“.
12. După aceea, Solomon s-a așezat înaintea altarului Domnului, în prezența întregii adunări a lui Israel, și și-a întins mâinile spre ceruri.
13. Solomon făcuse o estradă din bronz și o așezase în mijlocul curții. Aceasta avea o lungime de cinci coți, o lățime de cinci coți și o înălțime de trei coți. Pe ea stătea Solomon, atunci când s-a plecat pe genunchi în prezența întregii adunări a lui Israel și și-a întins mâinile spre ceruri.
14. El a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Israel, nu este niciun dumnezeu asemenea Ție, nici în ceruri, nici pe pământ. Tu păstrezi legământul și îndurarea față de slujitorii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor.
15. Tu Ți-ai ținut promisiunea față de slujitorul Tău, tatăl meu David. Ce ai spus cu gura Ta, ai împlinit cu mâna Ta, așa cum se vede în ziua aceasta.
16. Iar acum, Doamne, Dumnezeul lui Israel, împlinește ce ai promis slujitorului Tău, tatăl meu David, când ai zis: «Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș care să stea înaintea Mea, pe tronul lui Israel, dacă fiii tăi vor veghea la calea lor și vor umbla în ascultare de Legea Mea, tot așa cum ai umblat și tu înaintea Mea».
17. Prin urmare, Doamne, Dumnezeul lui Israel, să se confirme promisiunea pe care ai făcut-o slujitorului Tău David!
18. Dar va locui, într-adevăr, Dumnezeu pe pământ împreună cu omul? Iată că nici chiar cerurile și cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde, cu atât mai puțin Casa aceasta pe care am construit-o eu!
19. Doamne, Dumnezeul meu, primește rugăciunea slujitorului Tău și cererea lui! Ascultă strigătul și rugăciunea pe care Ți-o face slujitorul Tău!
20. Fie ca ochii Tăi să fie deschiși zi și noapte asupra acestei Case, asupra locului unde ai spus că-Ți vei pune Numele. Ascultă rugăciunea pe care Ți-o adresează slujitorul Tău cu privire la acest loc!
21. Ascultă cererile slujitorului Tău și ale poporului Tău Israel, când se vor ruga cu fața îndreptată spre acest loc! Ascultă din locul Locuinței Tale, din Ceruri, ascultă și iartă!
22. Când va păcătui cineva împotriva semenului său și va fi obligat apoi să facă un jurământ, când va veni să jure înaintea altarului din Casa aceasta,
23. ascultă din Ceruri, lucrează și judecă-i pe slujitorii Tăi, condamnându-l pe cel vinovat, aruncând asupra capului său faptele lui, și îndreptățindu-l pe cel nevinovat, răsplătindu-i potrivit cu dreptatea lui.
24. Când poporul Tău Israel, fiind învins de dușman pentru că a păcătuit împotriva Ta, se va întoarce la Tine, va aduce mulțumire Numelui Tău, se va ruga și va căuta bunăvoință înaintea Ta, în Casa aceasta,
25. ascultă din Ceruri, iartă păcatul poporului Tău Israel și adu-i înapoi în țara pe care le-ai dat-o lor și strămoșilor lor!
26. Când cerul va fi închis și nu va mai fi ploaie, pentru că au păcătuit împotriva Ta, iar ei se vor ruga cu fața îndreptată spre acest loc, vor aduce mulțumire Numelui Tău și se vor întoarce de la păcatul lor, pentru că i-ai pedepsit,
27. ascultă din Ceruri și iartă păcatul slujitorilor Tăi și al poporului Tău Israel. Învață-i calea cea bună pe care trebuie să meargă și trimite ploaie peste țara Ta, pe care i-ai dat-o ca moștenire poporului Tău!
28. Când vor fi în țară foamete sau molimă, când vor fi filoxeră sau mălură, când vor fi lăcuste sau omizi, când dușmanii îi vor asedia cetățile în țară, orice urgie sau boală ar veni,
29. dacă cineva din popor sau dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni și cereri, recunoscându-și fiecare întinarea și durerea lui, și va întinde mâinile spre Casa aceasta,
30. ascultă din Ceruri, din locul unde locuiești, iartă și răsplătește-i fiecăruia după faptele lui, Tu, Care cunoști inima fiecăruia, căci numai Tu cunoști inima fiilor oamenilor.
31. Astfel, ei se vor teme de Tine și vor umbla pe căile Tale în toate zilele cât vor trăi în țara pe care le-ai dat-o strămoșilor noștri.
32. De asemenea, când străinul, care nu este din poporul Tău Israel, va veni dintr-o țară îndepărtată, datorită Numelui Tău cel mare, a mâinii Tale cea puternice și a brațului Tău cel tare, deci, când va veni și se va ruga cu fața îndreptată spre această Casă,
33. ascultă din Ceruri, din locul unde locuiești, și dă-i acelui străin tot ce-Ți va cere, pentru ca toate popoarele pământului să-Ți cunoască Numele, să se teamă de Tine, așa cum se teme poporul Tău Israel, și să știe că Numele Tău este chemat peste această Casă, pe care am construit-o eu.
34. Când poporul Tău va porni la război împotriva dușmanilor săi, acolo unde îl vei trimite, și se va ruga Ție cu fața îndreptată spre cetatea aceasta, pe care ai ales-o Tu, și spre Casa pe care am construit-o pentru Numele Tău,
35. ascultă din Ceruri rugăciunea lor și cererea lor și fă-le dreptate.
36. Când vor păcătui împotriva Ta – căci nu este om care să nu păcătuiască – și, mâniindu-Te pe ei, îi vei da pe mâna dușmanului lor, iar acesta îi va lua captivi într-o țară îndepărtată sau apropiată,
37. dacă acolo, în țara în care au fost luați captivi, își vor cerceta inimile, dacă se vor întoarce la Tine și vor căuta bunăvoința Ta în țara captivității lor, zicând: «Am păcătuit, am greșit și am făcut ce este rău!»,
38. dacă de acolo, din țara unde au fost luați captivi, se vor întoarce la Tine din toată inima lor și din tot sufletul lor, dacă se vor ruga cu fața îndreptată spre țara lor, pe care le-ai dat-o strămoșilor lor, spre cetatea pe care Tu ai ales-o și spre Casa pe care am construit-o eu pentru Numele Tău,
39. atunci ascultă din Ceruri, din locul unde locuiești, rugăciunea lor și cererile lor și fă-le dreptate. Iartă poporul Tău, care a păcătuit împotriva Ta!
40. Acum, Dumnezeul meu, Te rog, lasă ca ochii Tăi să fie deschiși și urechile Tale să audă rugăciunea făcută în locul acesta!
41. Acum, ridică-Te, Doamne Dumnezeule, vino la locul Tău de odihnă, Tu și Chivotul puterii Tale! Preoții Tăi, Doamne Dumnezeule, să se îmbrace cu mântuirea, iar credincioșii Tăi să se bucure de fericire.
42. Doamne, Dumnezeule, nu-Ți întoarce fața de la unsul Tău! Adu-Ți aminte de promisiunile făcute slujitorului Tău David!“.