Logo
🔍

2 Cronici 7 VBRC2020

« Dedicarea templului

1. Când Solomón și-a terminat rugăciunea, a coborât foc din cer și a consumat arderea de tot și jertfele. Și gloria Domnului a umplut templul.

2. Preoții nu puteau să intre în templul Domnului, căci gloria Domnului umplea templul Domnului.

3. Toți fiii lui Israél au văzut că focul cobora și că gloria lui Dumnezeu era peste templu; și-au plecat fața la pământ, pe paviment, s-au închinat și l-au lăudat pe Domnul, zicând: „Căci [Domnul] este bun, căci veșnică este îndurarea lui!”.

4. Regele și tot poporul au adus jertfe înaintea Domnului.

5. Regele Solomón a adus jertfe douăzeci și două de mii de boi, o sută douăzeci și două de mii de oi. Regele și tot poporul au dedicat templul lui Dumnezeu.

6. Preoții stăteau la slujirea lor; levíții erau cu instrumentele cântării Domnului pe care le-a făcut regele Davíd ca să-l laude pe Domnul – căci în veac este îndurarea lui! Când Davíd îl lăuda cu mâinile sale, preoții cu trâmbițele erau în fața lor, iar tot Israélul stătea în picioare.

7. Solomón a consacrat mijlocul curții, care este înaintea casei Domnului, și acolo a adus arderile de tot și grăsimile jertfelor de împăcare; căci altarul de bronz pe care îl făcuse Solomón nu era suficient pentru arderile de tot, pentru ofrande și pentru grăsimi.

8. Solomón a celebrat sărbătoarea în vremea aceea timp de șapte zile; tot Israélul era cu el: de la intrarea în Hamát până la râul Egiptului.

9. În ziua a opta, au ținut o adunare, căci dedicarea altarului a ținut șapte zile, iar sărbătoarea [tot] șapte zile.

Dumnezeu i se arată lui Solomón

10. În ziua a douăzeci și treia a lunii a șaptea, [Solomón] a trimis poporul la corturile lor. Erau bucuroși și cu inima veselă pentru binele pe care Domnul l-a făcut lui Davíd, lui Solomón și lui Israél, poporul său.

11. Solomón a terminat casa Domnului și casa regelui. A avut succes în tot ce a avut la inimă să facă în casa Domnului și în casa lui.

12. Domnul i s-a arătat lui Solomón noaptea și i-a zis: „Am ascultat rugăciunea ta și am ales locul acesta drept casă pentru jertfe.

13. Când voi închide cerul și nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să devoreze țara, când voi trimite ciumă în poporul meu,

14. dacă se va umili poporul meu peste care este invocat numele meu și se va ruga, va căuta fața mea și se va întoarce de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și îi voi vindeca țara.

15. Ochii mei vor fi deschiși și urechile mele atente la rugăciunea [făcută] în locul acesta.

16. Am ales și am consacrat locul acesta pentru ca să fie numele meu în el pentru totdeauna. Ochii mei și inima mea vor fi acolo în toate zilele.

17. Iar tu, dacă vei umbla înaintea mea așa cum a umblat Davíd, tatăl tău, împlinind tot ce ți-am poruncit, dacă vei păzi hotărârile și judecățile mele,

18. voi întări scaunul domniei tale după cum i-am făgăduit lui Davíd, tatăl tău, zicând: «Nu va lipsi om care să stăpânească peste Israél!».

19. Dar dacă veți da înapoi și veți părăsi hotărârile și poruncile pe care le-am pus înaintea voastră, dacă veți merge și veți sluji altor dumnezei și vă veți închina înaintea lor,

20. veți fi dezrădăcinați din țara mea pe care v-am dat-o și din casa aceasta pe care am consacrat-o pentru numele meu, vă voi izgoni din fața mea și veți ajunge de batjocură și de dispreț printre toate popoarele.

21. Cât despre casa aceasta, cât este ea de înaltă, oricine va trece pe lângă ea va rămâne încremenit și va zice: «De ce a făcut Domnul așa acestei țări și acestei case?».

22. Se va răspunde: «Pentru că l-au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinților lor, care i-a scos din țara Egiptului, și s-au alipit de alți dumnezei, s-au închinat înaintea lor și le-au slujit. De aceea a venit peste ei răul acesta»”.

»