2 Corinteni 10 BTF2015
1. Și, eu însumi, Pavel, vă implor prin blândețea și bunăvoința lui Cristos, eu care în prezență sunt înjosit printre voi, dar, fiind absent, sunt cutezător față de voi,
2. Vă implor, așadar, ca să nu fiu cutezător când sunt prezent, cu acea încredere cu care gândesc să fiu cutezător împotriva unora, care gândesc despre noi ca și cum am umbla conform cărnii.
3. Măcar că umblăm în carne, nu ne războim conform cărnii,
4. (Fiindcă armele războiului nostru nu sunt carnale, ci puternice prin Dumnezeu pentru surparea fortificațiilor),
5. Doborând imaginațiile minții și fiecare lucru înalt care se ridică pe el însuși împotriva cunoașterii lui Dumnezeu și înrobind fiecare gând ascultării față de Cristos;
6. Și fiind gata a pedepsi fiecare neascultare, când ascultarea voastră va fi împlinită.
7. Vă uitați la lucruri după înfățișare? Dacă cineva se încrede în el însuși că este al lui Cristos, să se mai gândească la aceasta în el însuși, că așa cum este el al lui Cristos, așa suntem și noi ai lui Cristos.
8. Căci chiar dacă m-aș făli cu ceva mai mult despre autoritatea noastră, pe care Domnul ne-a dat-o pentru edificare și nu pentru nimicirea voastră, nu aș fi rușinat;
9. Ca nu cumva să par ca și cum v-aș înfricoșa prin epistole.
10. Fiindcă epistolele lui, spun ei, sunt grele și tari, dar prezența lui trupească este slabă și vorbirea lui este de disprețuit.
11. Să gândească un astfel de om aceasta, că, așa cum suntem în cuvânt prin epistole, când suntem absenți, tot astfel vom fi și în faptă, când suntem prezenți.
12. Fiindcă nu cutezăm să ne facem din numărul, sau să ne comparăm cu unii ce se recomandă pe ei înșiși, dar ei, măsurându-se prin ei înșiși și comparându-se între ei înșiși, nu sunt înțelepți.
13. Dar noi nu ne vom făli cu lucruri în afara măsurii noastre, ci conform cu măsura standardului pe care Dumnezeu ni l-a împărțit, o măsură care să ajungă chiar până la voi.
14. Fiindcă nu ne întindem peste măsură noastră, ca și cum nu am fi ajuns până la voi, fiindcă am ajuns chiar până la voi în predicarea evangheliei lui Cristos;
15. Nu ne fălim cu lucruri în afară măsurii noastre, adică cu muncile altora, dar avem speranță, după ce credința voastră va fi sporită, că ne vom lărgi între voi, conform cu standardul nostru,
16. Să predicăm evanghelia în ținuturile care sunt dincolo de voi și să nu ne fălim cu domeniul de lucru al altuia, cu lucruri pregătite deja la îndemâna noastră.
17. Dar cel ce se laudă, să se laude în Domnul.
18. Fiindcă nu cel ce se recomandă pe sine însuși este aprobat, ci cel pe care recomandă Domnul.