2 Corinteni 5 BIV2014

1. „Noi știm, și-astfel, suntem pe pace, Cum că atunci când se desface Cortul acesta, pământesc – Adică straiul cel trupesc – Avem, în cer, drept moștenire, Mereu, o altfel de clădire, Ce, veșnică, este durată Și cari, de Dumnezeu, ni-e dată, Căci nu-i, de mână omenească, Zidită, ci este cerească.

2. În cortul nostru, fiecare Gemem, având o arzătoare Dorință, ca să încercăm, Peste acest trup, să purtăm – Pentru că este pământesc – Locașul nostru, cel ceresc.

3. Lucrul acesta, negreșit, Are să fie-nfăptuit, Dacă, atunci când, îmbrăcați, Urmăm a fi – dragii mei frați – N-avem ca, dezbrăcați apoi, Să fim găsiți, de-acest trup, noi.

4. Chiar dacă gemem, apăsați, În cortu-acesta, dezbrăcați, Nu vrem să fim, de el apoi, Ci, îmbrăcați, voim ca noi Să fim, cu trupul cel ceresc, Peste cel care-i pământesc, Spre-a fi, de viață, înghițit Tot ce e-n noi, morții, sortit.

5. Iar Dumnezeu este Cel care, Pe noi, pe toți – pe fiecare – Pentru aceasta ne-a creat Și-arvuna Duhului, ne-a dat.

6. Plini de încredere apoi, Întotdeauna, suntem noi; Dacă acasă ne găsim În trup, departe pribegim, De Domnul – pentru că-ncercăm,

7. Doar prin credință, să umblăm, Așa după cum ni se cere Și, nicidecum, după vedere.

8. Deci, plini de-ncredere, trăim, Și-am vrea, mai mult, să părăsim Trupul acesta, ca apoi, La Domnu-acasă, să fim noi.

9. De-aceea, noi ne și silim Ca ne-ncetat, plăcuți să-I fim, Și să putem rămâne-acasă, Departe, când suntem, de casă.

10. Căci trebuie ca toți – odată – La scaunul de judecată, Al lui Hristos, să ne-adunăm, Și-n fața Lui, să așteptăm Răsplata, bine meritată, Ce are să ne fie dată, Pentru tot binele-mplint, Sau pentru răul săvârșit, Pe vremea-n care ne găseam În trup și, pe pământ, trăiam.”

11. „Ca unii care, bine știm Frica de Domnul, noi dorim, Pe oameni, ca să căutăm, Mereu, să îi încredințăm; Dar Dumnezeu este Cel care Ne-a cunoscut, pe fiecare, Și am nădejde că și voi – În cugete – ne știți, pe noi.

12. Cu-aceasta, nu ne lăudăm Singuri, ci vrem ca să vă dăm – În ce-i referitor la noi – Temei de laudă, ca voi Să le răspundeți celor care Văd laude-n înfățișare Și nu în ceea ce – firește – Numai în inimi, se găsește.

13. Într-adevăr dar, dacă noi, Din minți, părem ieșiți apoi, Să știți că, pentru Dumnezeu, Din minți, suntem ieșiți, mereu. Dar dacă minți întregi avem, Întregi, doar pentru voi, suntem.

14. Pe toți ne strânge – ne-ndoios – Mereu, iubirea lui Hristos. În felul nostru, noi gândim Și, de aceea, socotim Că dacă Unul a murit Pentru toți ceilalți, negreșit, Și ceilalți au pierit apoi.

15. El a murit dar, pentru noi, Ca toți cei care se găsesc, Pe astă lume – și trăiesc – De-acum, să nu mai trebuiască, Doar pentru ei, ca să trăiască, Ci să trăiască, pentru El – Adică, doar pentru Acel Cari, pentru ei, S-a arătat Și a murit și-a înviat.

16. Astfel, de-acum în colo, noi N-avem a mai cunoaște-apoi, În felul lumi-acesteia – Să știți – nicicând, pe nimenea. Chiar dacă noi – cum am văzut – Că pe Hristos, L-am cunoscut În felul lumii, nici pe El Nu Îl mai știm, acum, astfel.

17. Dacă e cineva-n Hristos, Omul acela – ne-ndoios – Nu e cu lumea, pe măsură, Căci nouă este-a sa făptură. Tot ce e vechi s-a dus și-apoi, S-au făcut numai lucruri noi.

18. Și-aceste lucruri vin, mereu, Doar de la bunul Dumnezeu, Cel care, prin Hristos – pe noi – Cu El ne-a împăcat apoi. Astfel, după ce ne-a iertat, Slujba-mpăcării, El ne-a dat.

19. Să știți, că în Hristos, mereu, Se află însuși Dumnezeu, Căci astfel a găsit că-i bine, De-a împăca lumea, cu Sine, Nemaiținând, la nimenea, Păcatele ce le avea, La socoteală; iar apoi, El ne-a însărcinat, pe noi, Ca-n astă lume, să venim, Unde să propovăduim, La toți – în cele patru zări – Vestea acestei împăcări.

20. Noi, astfel dar, am fost aleși Și-n astă lume-apoi trimeși, Căci suntem împuterniciți Ai lui Hristos, așa să știți! Și, ca și cum chiar Dumnezeu Ar îndemna prin noi, mereu, Fierbinte vă rugăm, frumos, În Sfântul Nume-al lui Hristos, Cu Dumnezeu – dragii mei frați – De-ndată, să vă împăcați!

21. Pe Cel care n-a cunoscut Nici un păcat, El L-a făcut, Păcat să fie, pentru noi, Ca să putem să fim apoi – Prin El – neprihănirea care, Al nostru Dumnezeu o are.”