Logo
🔍

2 Corinteni 5 NTR

« Lăcașul nostru ceresc

1. Căci noi știm că, dacă este distrusă casa cortului nostru pământesc, avem o clădire de la Dumnezeu, o casă veșnică în Ceruri, care nu este făcută de mâini omenești.

2. Căci suspinăm în cortul acesta, tânjind să ne îmbrăcăm peste el cu lăcașul nostru ceresc,

3. desigur dacă, după ce vom fi îmbrăcați, nu vom fi găsiți goi.

4. În timp ce suntem în acest cort, suspinăm și suntem împovărați, nu pentru că dorim să fim dezbrăcați de el, ci pentru că dorim să fim îmbrăcați, astfel încât ceea ce este muritor să fie înghițit de viață.

5. Și Cel Ce ne-a pregătit chiar pentru aceasta este Dumnezeu, Care ne-a dat garanția Duhului.

6. Așadar, întotdeauna suntem plini de încredere, și știm că, atât timp cât suntem acasă în trup, suntem departe de Domnul.

7. Căci noi trăim prin credință, nu prin vedere.

8. Astfel, suntem plini de încredere și ne place mult mai mult să fim departe de trup și acasă cu Domnul.

9. De aceea ne și străduim să-I fim plăcuți, fie că suntem acasă, fie că suntem departe de casă.

Mesajul împăcării

10. Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea tronului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata potrivit cu ceea ce a făcut în timp ce era în trup, fie bine, fie rău.

11. Așadar, cunoscând frica de Domnul, încercăm să-i convingem pe oameni. Însă noi suntem pe deplin cunoscuți de către Dumnezeu și sper că suntem cunoscuți și în conștiințele voastre.

12. Noi nu ne recomandăm din nou înaintea voastră, ci vă dăm ocazia să vă lăudați cu noi, ca să puteți răspunde celor care se laudă cu înfățișarea, și nu cu inima.

13. Într-adevăr, dacă ne-am ieșit din minți, pentru Dumnezeu ne-am ieșit, iar dacă suntem întregi la minte, pentru voi suntem.

14. Căci dragostea lui Cristos ne constrânge, întrucât considerăm că, dacă Unul a murit în locul tuturor, toți deci au murit.

15. El a murit pentru toți, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel Ce a murit și a înviat pentru ei.

16. Astfel, de acum noi nu mai cunoaștem pe nimeni în felul oamenilor. Chiar dacă odată L-am cunoscut pe Cristos în felul oamenilor, acum nu-L mai cunoaștem așa.

17. Prin urmare, dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus. Iată, toate au devenit noi!

18. Și toate acestea sunt de la Dumnezeu, Care, prin Cristos, ne-a împăcat cu Sine și ne-a dat slujba împăcării:

19. aceea că Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine, fără a ține seama de păcatele lor, și a pus în noi Cuvântul împăcării.

20. Noi suntem deci ambasadori ai lui Cristos și, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm insistent, în Numele lui Cristos: împăcați-vă cu Dumnezeu!

21. El, pentru noi, L-a făcut păcat pe Cel Ce n-a cunoscut păcatul, pentru ca, în El, să devenim dreptatea lui Dumnezeu.

»