Logo
🔍

2 Corinteni 5 VBRC2020

«

1. Știm că dacă locuința pământească, cortul nostru, se desface, avem o locuință de la Dumnezeu, o locuință nefăcută de mână, veșnică, în ceruri.

2. De aceea suspinăm în această locuință, dorind să ne îmbrăcăm cu cea din cer

3. numai dacă vom fi găsiți îmbrăcați, și nu goi.

4. De fapt, fiind în cortul acesta, suspinăm apăsați de greutate, pentru faptul că nu am vrea să ne dezbrăcăm, ci să ne îmbrăcăm pentru ca ceea ce este muritor să fie absorbit de viață.

5. Cel care ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu care ne-a dat arvuna Duhului.

6. Așadar, noi suntem întotdeauna plini de încredere, deși știm că atât timp cât locuim în trup, suntem departe de Domnul,

7. căci umblăm prin credință, nu prin vedere.

8. Deci suntem plini de încredere și ne place mai mult să părăsim trupul și să ne întoarcem acasă la Dumnezeu.

9. De aceea, fie că rămânem [în trup], fie că plecăm, ne străduim să-i fim plăcuți lui.

Misterul reconcilierii

10. Căci noi toți trebuie să ne arătăm înaintea tribunalului lui Cristos pentru ca fiecare să primească, pentru ceea ce a făcut cât timp a fost în trup, fie bine, fie rău.

11. Așadar, cunoscând frica de Domnul, [încercăm] să-i convingem pe oameni. Noi suntem binecunoscuți înaintea lui Dumnezeu și sper că suntem binecunoscuți și în conștiințele voastre.

12. Nu începem iarăși să ne prezentăm în fața voastră, ci vă dăm o ocazie ca să vă mândriți cu noi, ca să aveți [ce spune] împotriva acelora care se mândresc cu înfățișarea, și nu cu inima.

13. Dacă ne-am ieșit din fire, a fost pentru Dumnezeu, iar dacă suntem cu mintea întreagă, este pentru voi.

14. Căci iubirea lui Cristos ne constrânge pe noi care judecăm că unul singur a murit pentru toți, ca atare toți au murit.

15. El a murit pentru toți, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru acela care a murit și a înviat pentru ei.

16. Astfel, de acum înainte, noi nu mai cunoaștem pe nimeni după trup și, dacă l-am cunoscut pe Cristos după trup, acum nu-l mai cunoaștem [astfel].

17. Deci, dacă cineva este în Cristos, este o creatură nouă: cele vechi au trecut, iată, au devenit noi.

18. Iar toate vin de la Dumnezeu care ne-a împăcat cu sine prin Cristos și ne-a dăruit slujirea reconcilierii,

19. așa cum Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu sine, neținând cont de greșelile lor și punând în noi cuvântul reconcilierii.

20. Așadar, noi suntem împuterniciți ai lui Cristos ca și ai lui Dumnezeu care vă îndeamnă prin noi. Vă rugăm pentru Cristos: lăsați-vă împăcați cu Dumnezeu!

21. Pe cel care nu a cunoscut păcatul el l-a făcut păcat de dragul nostru pentru ca noi să devenim justificarea lui Dumnezeu în el.

»