Logo
🔍

2 Corinteni 8 BVA

«

1. Fraților, dorim să vă informăm acum despre harul pe care ni l-a oferit Dumnezeu în comunitățile creștinilor din Macedonia.

2. Cei de-acolo au fost greu încercați prin necazurile pe care le-au suportat. Totuși, nelimitata lor bucurie și sărăcia extremă în care erau, au condus la o mare generozitate.

3. Vă asigur că au oferit benevol conform capacităților lor și chiar dincolo de limitele acestora…

4. Ei ne-au rugat insistent să acceptăm ca să fie parteneri cu noi la harul de a contribui la ajutorarea sfinților.

5. Au acționat în acest sens nu numai așa cum speram, ci mai întâi s-au dedicat pe ei înșiși Stăpânului (nostru) și apoi s-au dăruit nouă în conformitate cu dorința lui Dumnezeu.

6. Atunci l-am îndemnat pe Titus să continue așa cum a început și să finalizeze această acțiune a harului printre voi.

7. Constat că excelați în orice lucru: în credință, în vorbire, în cunoaștere, în dedicare totală și în dragostea voastră pentru noi. În același mod (vă sugerez) să excelați și în această acțiune a harului.

8. Nu fac o poruncă din această sugestie; ci doar folosesc exemplul entuziasmului altora, ca să testez autenticitatea dragostei voastre.

9. Voi cunoașteți harul Stăpânului nostru Isus Cristos. Deși a fost bogat, El a devenit sărac pentru ca voi să vă îmbogățiți prin sărăcirea Lui.

10. Anul trecut ați fost nu doar primii care ați făcut donații, ci și primii dintre cei care au dorit să facă acest lucru. Acum vă ofer un sfat pentru binele vostru:

11. finalizați ce ați început să faceți și donați conform posibilităților, așa cum ați și dorit.

12. Dacă există dorință, darul este primit având în vedere ce aveți, nu ce nu aveți.

13. Nu dorim ca altora să li se rezolve astfel problemele (materiale), în timp ce ele să apară între voi; ci intenționăm să fie un echilibru între ei și voi.

14. Surplusul de care beneficiați acum, va acoperi necesitățile lor; și apoi, abundența lor va rezolva problemele voastre. Astfel se va realiza echilibrul (despre care am vorbit).

15. Acest lucru este în acord cu textul din Scriptură care spune: „Cel care adunase mult, nu a rămas cu ceva în plus; iar cel care strânsese puțin, avea suficient.”

16. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru entuziasmul pe care l-a pus în inima lui Titus pentru voi. Aceasta este expresia dorinței pe care o avem și noi de a vă ajuta.

17. El nu vine la voi doar în urma rugăminților pe care i le-am făcut noi, ci decisese singur acest lucru determinat de propria lui pasiune.

18. Împreună cu el îl trimitem și pe acest frate care este lăudat de toate comunitățile creștinilor pentru modul în care proclamă Vestea Bună.

19. În plus, el a fost desemnat de comunitățile creștinilor să fie partener cu noi în această călătorie cu scopul distribuirii ajutoarelor. Noi facem această acțiune pentru gloria Stăpânului și ca o demonstrație a bunăvoinței noastre.

20. Lucrăm cu prudență, ca să nu provocăm vreo reclamație referitoare la modul în care administrăm această mare cantitate de ajutoare.

21. Intenția noastră este să procedăm corect nu doar în raportul nostru cu Dumnezeu, ci și în fața oamenilor.

22. Împreună cu cei care distribuie ajutoarele, l-am trimis și pe fratele pe care l-am testat în multe ocazii și pe care l-am remarcat ca fiind un om dedicat. Dar acum, pasiunea lui în acest sens este mai mare ca oricând, pentru că are mare încredere în voi.

23. Referitor la Titus, vreau să știți că este partenerul meu. El lucrează împreună cu mine pentru a vă ajuta. Iar despre ceilalți frați ai noștri (care fac parte din acest grup), să știți că sunt trimiși din partea comunităților de creștini. Ei au un motiv de laudă la adresa lui Cristos.

24. Oferiți-le dovezi ale dragostei voastre și demonstrați-le, pentru comunitățile de creștini din care provin ei, că avem motive serioase să ne lăudăm cu voi.

»