Logo
🔍

2 Corinteni 8 VBRC2020

« Generozitatea macedonenilor

1. Vă facem cunoscut, fraților, harul lui Dumnezeu care le-a fost dat Bisericilor din Macedónia,

2. pentru că bucuria lor a prisosit în mijlocul necazurilor grele și a sărăciei cumplite și a devenit și mai mare prin bogăția generozității lor.

3. Dau mărturie că au dat de bunăvoie, după puterile lor, ba chiar peste puterile lor.

4. Mi-au cerut cu multă stăruință favoarea de a participa la slujirea sfinților,

Motive pentru a fi generoși

5. dar nu numai după cum sperasem noi, ci s-au dăruit mai întâi pe ei înșiși Domnului, apoi nouă prin voința lui Dumnezeu.

6. Noi l-am rugat pe Tit să ducă la bun sfârșit între voi această binefacere, așa cum a început-o.

7. Dar, așa cum sunteți mai presus în toate, în credință și în cuvânt, în cunoaștere și în orice străduință și în iubirea pe care v-am împărtășit-o, la fel să fiți mai presus și în această binefacere.

8. Nu spun aceasta ca o poruncă, ci, prin râvna altora, vreau să pun la încercare curăția iubirii voastre.

9. Căci voi cunoașteți harul Domnului nostru Isus Cristos, care, pentru voi, deși era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogățiți.

10. În această privință vă dau un sfat: [lucrarea] aceasta vă este de folos vouă care, încă de anul trecut, ați fost cei dintâi nu numai în efectuarea, ci și în finalizarea ei.

11. Acum duceți la bun sfârșit realizarea ei așa încât, după cum ați avut bunăvoința să o doriți, tot așa să o și înfăptuiți, din ceea ce aveți,

12. pentru că, dacă este bunăvoință, [darul] este bine primit, după cât are cineva, nu după cât nu are.

13. Alinarea altora să nu devină o povară pentru voi, ci să fie în [spirit de] egalitate:

14. prisosul vostru din momentul de față [să umple] lipsa lor, pentru ca prisosul lor [să umple] lipsa voastră, așa încât să fie egalitate,

Rolul lui Tit

15. după cum este scris: „Celui care a strâns mult nu i-a prisosit, iar celui care a strâns puțin nu i-a lipsit”.

16. Mulțumire să fie adusă lui Dumnezeu, cel care pune în inima lui Tit aceeași grijă pentru voi.

17. El nu numai că a primit încurajarea voastră, dar, cuprins de o grijă și mai mare, a plecat la voi de bunăvoie.

18. Împreună cu el, l-am trimis și pe fratele care, pentru evanghelie, este renumit în toate Bisericile,

19. dar nu numai atât, ci a și fost ales de Biserici ca însoțitor al nostru în har al slujirii, căruia ne-am consacrat, spre gloria Domnului și pentru [a vă arăta] bunăvoința noastră.

20. Prin aceasta vrem să evităm ca cineva să ne vorbească de rău cu privire la această colectă bogată de care ne îngrijim,

21. căci noi ne preocupăm de cele bune nu numai înaintea Domnului, ci și înaintea oamenilor.

22. Așadar, l-am trimis împreună cu ei și pe fratele nostru pe care l-am pus de multe ori la încercare în multe situații și s-a dovedit plin de grijă. Însă acum este și mai plin de grijă pentru încrederea mare pe care o are în voi.

23. Astfel, fie pentru Tit, însoțitorul și colaboratorul meu la voi, fie pentru frații noștri, delegații Bisericilor, gloria lui Cristos,

24. arătați-le în fața Bisericilor dovada iubirii voastre și motivul mândriei noastre pentru voi!

»