2 Regi 10 BIV2014

1. În număr, șaptezeci erau Aceia care îl aveau Pe-Ahab, drept tată. Negreșit, Feciorii lui au locuit, În al Samariei ținut. Iehu, atuncea, a cerut Ca să se scrie o scrisoare, Spre-a fi trimisă celor care, Peste Samaria erau Mai mari, celor ce cârmuiau În Izreel, bătrânilor, Precum și-ngrijitorilor Copiilor ce îi avea Ahab. Scrisoarea glăsuia:

2. „Când veți primi scrisoarea noastră, Voi – care-aveți în grija voastră Pe toți feciorii cei pe care, Ahab, al vost’ stăpân, îi are, Și carele stăpânului, Cu armele și caii lui –

3. Dintre-ai lui fii, să îl luați Și la domnie-l așezați Pe cel pe care îl știți voi Că-i bun și vrednic. Mai apoi, Lupta-veți pentru casa care Cel ce vă e stăpân o are!”

4. Când au citit scrisoarea Cei – cari peste al Samariei Ținut – mai mari s-au dovedit, Înspăimântați, au glăsuit: „Doi împărați, cum am văzut, Să-i stea-mpotrivă, n-au putut. Deci cum vom reuși apoi, Ca împotrivă, să-i stăm noi?”

5. Atuncea, toți aceia cari S-au dovedi a fi mai mari În casa împăratului, Cei ce grijeau de fiii lui, Cu căpeteniile-aflate În a Samariei cetate Și cu bătrânii din popor, S-au strâns, îndată, în sobor, Și-au hotărât că, o solie, La Iehu, trebuie să fie Trimisă grabnic, spre a-i spune: „Pe nimenea, noi nu vom pune, Ca să ne fie împărat. În toate, noi te-am ascultat, Căci toți suntem slugile tale. Fă dar, precum găsești cu cale.”

6. Iehu le-a scris altă scrisoare Și i-a-ndemnat pe fiecare: „Dacă ai mei vă arătați Și al meu glas îl ascultați, Ucideți-i pe toți cei care, Drept fii, al vost’ stăpân îi are. Cu capetele lor, apoi, La Izreel să veniți voi.” Cei șaptezeci de fii erau Crescuți de cei ce cârmuiau Cetatea. Oamenii acești,

7. Când au primit aceste vești Scrise de Iehu, i-au luat Și capetele le-au tăiat Fiilor împăratului, Spre a-mplini porunca lui. În urmă-n coșuri ei le-au pus Și-apoi la Izreel le-au dus.

8. Solul care le-a însoțit, La Iehu-a mers și-a glăsuit: „Sosit-au capetele lor, Acelea ale fiilor De împărat.” „Să le luați” – Porunci Iehu – „și-nălțați Două grămezi, la porți, în față, Din ele, până dimineață.”

9. Când zorii zilei s-au ivit, Iehu, afară, a ieșit Și-n acest fel a cuvântat, Către norodul adunat: „Voi, fără vină, v-ați vădit. Eu sunt cel care-a uneltit În contră, la stăpânul meu Și l-am ucis. Dar – vă-ntreb eu – Pe-aceștia, cine i-a lovit?

10. Să știți dar toți că, negreșit, Nici o frântură de cuvânt Nu o să cadă la pământ – Din ce rostit-a Dumnezeu – Față de-Ahab – stăpânul meu – Și de întreagă casa lui. Astfel, cuvântul Domnului, Vorbit prin robul Său Ilie, Azi, împlinit, are să fie.”

11. Iehu, apoi – în acel ceas – Pe toți cei care au rămas Din casa lui Ahab, la el – Aflați fiind în Izreel – I-a omorât, fără cruțare, Și nimeni n-a avut scăpare. Pieriră toți aceia cari Au fost, în casa lui, mai mari, Prietenii ce îi avea Și preoții, de-asemenea.

12. Când a sfârșit, s-a ridicat Și spre Samaria-a plecat. La o colibă s-a oprit, Pe drum, care le-a folosit Ciobanilor, drept loc în care Se întâlneau. Din întâmplare,

13. Iehu, în acel loc, a dat De frații celui ce-mpărat Fusese-n a lui Iuda țară. Când oamenii ieșiră-afară, Iehu i-a întrebat apoi: „Să-mi spuneți, cine sunteți voi?” „Frați suntem, cu Ahazia Și mergem la Samaria” – Ziseră ei – căci noi voim, Acolo, să îi întâlnim Pe fiii împăratului Și ai împărătesei lui. Dorim, după ce îi aflăm, De bine, ca să le urăm.”

14. Celor care l-au însoțit, Iehu, atunci, le-a poruncit „De vii, să-i prindeți!” Iar apoi, Când toți cei patruzeci și doi De frați ai împăratului Au fost aduși în fața lui, El i-a ucis – fără cruțare – Aproape de fântâna care, Lângă colibă, s-a aflat. Din ei, nici unul n-a scăpat.

15. Apoi, când iarăși a pornit La drum, Iehu l-a întâlnit Pe Ionadab, acela care – Drept tată – pe Recab, îl are. Văzându-l, l-a-ntrebat, îndată: „La fel îți este de curată, Inima ta, față de mine, Precum a mea-i față de tine?” „Inima mea este la fel Ca și a ta” – răspunse el. „Dă-mi mâna” – zise Iehu iar, Și l-a suit în al său car,

16. Adăugând: „Tu vei vedea Ce mare este râvna mea, Spre-a face voia Domnului.” El s-a urcat, în carul lui.

17. Iehu și ceata ce-o avea Ajuns-au la Samaria. Cei care-acolo se găseau – Și din Ahab se pogorau – Au fost uciși, de mâna lui, După cuvântul Domnului, Rostit de robul Său, Ilie.

18. Apoi, el a cerut să fie, Întreg poporul, adunat În fața lui, și-a cuvântat: „Ahab, așa cum s-a vădit, Pe Bal, puțin, el l-a slujit. Eu – Iehu – vreau, cu mult mai mult, Pe Bal, acuma, să-l ascult Și să-i slujesc, cum se cuvine.

19. De-aceea, să-i chemați la mine, Pe toți prorocii cei pe care, Bal, în Samaria, îi are. Chemați-i și pe-ai lui preoți. Aduceți-i aici, pe toți, Căci vreau, pe Bal, să îl cinstesc Și-o jertfă să îi dăruiesc. Deci nimenea să nu-ndrăznească, De la serbare, să lipsească! Cel cari lipsește, negreșit, Cu moartea fi-va pedepsit!” Iehu lucra cu viclenie, Căci sigur a voit să fie Că vor veni la sărbătoare – Și va putea să îi omoare – Pe toți cei care îl slujeau Pe Bal, și cari i se-nchinau.

20. El a mai zis: „Să vă grăbiți, O sărbătoare să vestiți Și tuturor să dați de știre Că e spre a lui Baal cinstire.” Oameni-aceia au făcut Așa precum li s-a cerut. O sărbătoare au vestit, După cum Iehu-a poruncit.

21. Ei au trimis, în acest fel, Soli, în întregul Israel. La sărbătoare au venit Oamenii care l-au slujit Pe Bal. Cu toți s-au adunat Și-apoi în templu au intrat Încât acesta s-a umplut.

22. Când aste lucruri le-a văzut, Iehu, la sine, l-a chemat Pe cel ce fosta-nsărcinat De a păzi odaia-n care Erau veșminte: „Fiecare Dintre cei cari în templu sânt, Au să primească un veșmânt. Scoate veșmintele, de-ndată! Câte o haină va fi dată La toți cei care îl slujesc Pe Bal, și-n templu, se găsesc.” Omul acela a făcut Așa precum i s-a cerut.

23. Iehu, la templu, a venit, Fiind, atuncea, însoțit De Ionadab, acela care – Părinte – pe Recab, îl are. El zise celor ce erau În templu și lui Baal slujeau: „Să căutați dar, printre voi, Să nu fie – cumva – apoi, Vreun slujitor al Domnului. Ci în clădirea templului, Să fie cei ce se vădesc Că numai pentru Baal slujesc.

24. Apoi, în templu, au intrat Să pregătească, de îndat’, Arderi de tot și jertfe care Să le aducă fiecare, Spre a-l cinsti pe Bal. Afară, Iehu ieși, în urmă, iară, Și-apoi optzeci de slujitori Puse, drept supraveghetori. Oameni-aceia s-au grăbit Spre el, iar Iehu le-a vorbit: „Grijă s-aveți și să vegheați, Ca nu cumva să îi scăpați Pe cei pe care-am să îi dau Pe mâna voastră, căci eu vreau Ca omorâți – cu toți – să fie. De scapă unul, să se știe Că veți răspunde, negreșit, Cu viața!” Când au isprăvit

25. De adus jertfe, Iehu-a spus Către acei pe cari i-a pus De pază: „Grabnic, năvăliți În templu și să îi loviți Pe cei pe care îi aflați Acolo! Să nu îi cruțați! Să nu vă scape nimenea!” Alergători, și-asemenea Și căpetenii se aflau Între cei care îl slujeau Pe Iehu. Ei s-au repezit Îndată-n templu și-au lovit Pe toți cei care se aflau Acolo și lui Baal slujeau. Nu a fost nimenea ferit, Căci prin odăi au scotocit Și toate fost-au cercetate, Pân’ la odaia cea din spate.

26. Ai Astarteei stâlpi luați Au fost și-n flăcări, aruncați.

27. Stâlpul lui Baal a fost sfărmat, Iar templul i l-au dărâmat, Încât el a ajuns apoi, A fi hazna pentru gunoi. Grămada de moloz făcută, Și azi mai poate fi văzută.

28. Iehu a nimicit, astfel, Din mijlocul lui Israel, Templul lui Bal. Prin ce-a făcut,

29. El – însă – nu s-a abătut De la ce-nfăptuise rău, Cândva, înaintașul său – Ieroboam – acela care, Drept tată, pe Nebat, îl are, Cari – în păcate – după el, Îl trase și pe Israel. Vițeii care s-au turnat, Din aur, Iehu i-a păstrat Așa precum i-a găsit el, Aflați la Dan și la Betel.

30. Domnul, la Iehu, a venit Și-n felu-acesta, i-a vorbit: „Pentru că văd că ai făcut Ceea ce Mie Mi-a plăcut – Căci ai făcut, pe voia Mea, Casei pe care o avea Ahab – acum, la rândul Meu, Iată că Mă-ngrijesc și Eu, Ca fiii Tăi, la-mpărăție, În Israel, mult timp, să fie. Pân’ la al patrulea tău neam, Eu, în vedere, am să-i am Și am să-i țin, în acest fel, Drept împărați, în Israel.”

31. Dar totuși, Iehu n-a cătat Ca să se țină, ne-ncetat, Din inimă, pe calea Lui – Pe calea Dumnezeului Pe cari Îl are Israel – Căci nu s-a abătut, defel, De la păcatele pe care Le-a săvârșit fără-ncetare Ieroboam, cât timp a stat, Peste popor, ca împărat.

32. Pe vremea ‘ceea, s-a văzut, Că Dumnezeu a început Să tot taie câte-o bucată Din țara ce fusese dată Copiilor lui Israel. Așa ajunse Hazael Ca să îi bată, la hotare.

33. Pornind înspre soare-răsare, De la Iordan, el a bătut Al Galaadului ținut, Pe Rubeniți și Manasiți Și-asemenea și pe Gadiți În Aroer – cari, la hotare, Apa Arnonului, o are – Spre Galaad înaintând Basanu-n urmă, atingând.

34. Dar toate câte le-a făcut Iehu atunci, nu s-au trecut În cărțile Cronicilor Ce sunt ale-mpăraților Cari înainte-i au venit Și-n Israel au stăpânit?

35. Când de pe lume a plecat A fost și el adăugat Părinților ce i-a avut. Mormântul său a fost făcut În a Samariei cetate, Iar când au fost sfârșite toate, Al său fiu – Ioahaz numit – În Israel a stăpânit.

36. Ani douăzeci și opt a stat Iehu, ca mare împărat, În Israel, și cârmuia Poporul, din Samaria.