Logo
🔍

2 Regi 11 VBRC2020

«

1. Atalía, mama lui Ahazía, a văzut că fiul ei a murit. S-a ridicat și a nimicit toată descendența regală.

2. Ioșéba, fiica regelui Iorám, sora lui Ahazía, l-a luat pe Ióas, fiul lui Ahazía, și l-a sustras din mijlocul fiilor regelui când i-au omorât; l-a pus cu doica lui în camera paturilor. L-a ascuns din fața Atalíei și nu a fost omorât.

3. A stat cu ea ascuns în templul Domnului timp de șase ani. În țară domnea Atalía.

4. În al șaptelea an, Iehoiáda a trimis și a luat căpeteniile peste sute dintre carieni și dintre alergători și i-a adus la el în templul Domnului. A încheiat o alianță cu ei, i-a pus să jure în templul Domnului și li l-a arătat pe fiul regelui.

5. Apoi le-a poruncit, zicând: „Acest lucru să-l faceți: o treime dintre voi, care intră [de pază] în sabát, să păzească palatul regelui!

6. O treime, la poarta Sur și o treime, la poarta din spatele alergătorilor: să faceți de pază la palat spre apărare!

7. Cele două cete dintre voi, toți cei ce ies [de la pază] în sabát, să facă de pază la templul Domnului, lângă rege!

8. Înconjurați-l pe rege de jur împrejur! Fiecare să aibă în mână armele și oricine vine spre rânduri să fie dat la moarte! Fiți cu regele când iese și când intră!”.

9. Căpeteniile peste sute au făcut conform cu tot ce le-a poruncit Iehoiáda, preotul. Și au luat fiecare oamenii lui – pe cei care [urmau] să intre în sabát [de pază] și pe cei care [urmau] să iasă – și au venit la Iehoiáda, preotul.

10. Preotul le-a dat căpeteniilor peste sute sulița și scuturile care fuseseră ale regelui Davíd și care erau în templul Domnului.

11. Alergătorii au stat în jurul regelui, fiecare cu armele în mână, de la latura dreaptă a casei până la latura stângă a casei, spre altar și spre casă.

12. [Preotul] l-a scos pe fiul regelui, i-a pus pe [cap] diadema și mărturia. L-au făcut rege, l-au uns și au bătut din palme, zicând: „Trăiască regele!”.

13. Atalía a auzit strigătul alergătorilor și al poporului și a venit la popor în templul Domnului.

14. S-a uitat și, iată, regele stătea lângă coloană, după regulă, iar căpeteniile și trâmbițașii erau lângă rege. Tot poporul țării se bucura și suna din trâmbiță. Atalía și-a sfâșiat hainele și a strigat: „Trădare! Trădare!”.

15. Iehoiáda, preotul, a poruncit căpeteniilor peste sute care comandau armata: „Scoateți-o dintre rânduri și, pe oricine vrea să meargă după ea, ucideți-l cu sabia!”. Căci preotul spusese să nu fie omorâtă în templul Domnului.

16. Ei au pus mâna pe ea și ea a mers pe drumul pe care intrau caii la palatul regelui și a fost ucisă acolo.

17. Iehoiáda a încheiat o alianță între Domnul, rege și popor ca ei să fie poporul Domnului. Tot așa între rege și popor.

18. Tot poporul țării a venit la templul lui Báal și l-au dărâmat; i-au sfărâmat complet altarele și imaginile sale și l-au ucis pe Matán, preotul lui Báal, în fața altarelor. Apoi, preotul a pus gărzi în templul Domnului.

19. A luat căpeteniile peste sute, pe carieni, pe alergători și tot poporul țării, l-au adus pe rege din casa Domnului și au intrat în casa regelui pe drumul porții alergătorilor. [Ióas] s-a așezat pe tronul regilor.

20. Tot poporul țării s-a bucurat și cetatea s-a liniștit. Iar pe Atalía au ucis-o cu sabia în palatul regelui.

»