Logo
🔍

2 Regi 12 BTF2015

«

1. În anul al șaptelea al lui Iehu, Ioas a început să domnească; și el a domnit patruzeci de ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Țibia, din Beer-Șeba.

2. Și Ioas a făcut ceea ce era drept înaintea ochilor DOMNULUI în toate zilele în care l-a instruit Iehoiada preotul.

3. Dar înălțimile nu au fost îndepărtate; poporul încă sacrifica și ardea tămâie pe înălțimi.

4. Și Ioas a spus preoților: Toți banii lucrurilor dedicate care se aduc în casa DOMNULUI, banii fiecăruia care trece numărătoarea, banii pe care fiecare om îi hotărăște și toți banii care sunt puși pe inima vreunui om să îi aducă în casa DOMNULUI,

5. Să îi ia preoții la ei, fiecare om de la cunoscutul său; și ei să repare spărturile casei, oriunde vreo spărtură va fi găsită.

6. Dar a fost astfel, că în anul al douăzeci și treilea al împăratului Ioas, preoții nu reparaseră spărturile casei.

7. Atunci împăratul Ioas a chemat pe Iehoiada preotul și pe ceilalți preoți și le-a spus: De ce nu ați reparat spărturile casei? De aceea, să nu mai primiți banii de la cunoscuții voștri, ci să îi dați pentru spărturile casei.

8. Și preoții au consimțit să nu mai primească bani de la popor, nici să repare spărturile casei.

9. Dar preotul Iehoiada a luat o ladă și a făcut o gaură în capacul ei și a pus-o lângă altar, pe partea dreaptă cum cineva intră în casa DOMNULUI; și preoții care păzeau ușa puneau în ea toți banii care erau aduși în casa DOMNULUI.

10. Și a fost astfel, când ei au văzut că erau mulți bani în ladă, că scribul împăratului și marele preot se urcau și puneau în pungi și cântăreau banii care erau găsiți în casa DOMNULUI.

11. Și dădeau banii, cântăriți fiind, în mâinile acelora care făceau lucrarea, care aveau supravegherea casei DOMNULUI; și ei îi împărțeau tâmplarilor și constructorilor care lucrau la casa DOMNULUI,

12. Și pietrarilor și cioplitorilor în piatră și pentru a cumpăra lemnărie și piatră cioplită, pentru a repara spărturile casei DOMNULUI și pentru tot ce era pus pentru casă pentru a o repara.

13. Totuși, nu s-au făcut pentru casa DOMNULUI vase de argint, mucări, oale, trâmbițe, nici vase de aur sau vase de argint din banii care erau aduși în casa DOMNULUI;

14. Ci îi dădeau lucrătorilor și reparau cu aceștia casa DOMNULUI.

15. Mai mult, nu socoteau cu oamenii, în mâna cărora ei dădeau banii pentru a fi dați lucrătorilor, pentru că se purtau cu credincioșie.

16. Banii pentru fărădelege și banii pentru păcat nu erau aduși în casa DOMNULUI, erau ai preoților.

17. Atunci Hazael, împăratul Siriei, s-a urcat și a luptat împotriva Gatului și l-a luat; și Hazael și-a îndreptat fața să se urce împotriva Ierusalimului.

18. Și Ioas, împăratul lui Iuda, a luat toate lucrurile sfințite pe care Iosafat, Ioram și Ahazia, părinții săi, împărații lui Iuda, le dedicaseră și lucrurile pe care le sfințise el însuși și tot aurul care se găsea în tezaurele casei DOMNULUI și în casa împăratului și le-a trimis lui Hazael, împăratul Siriei; iar el a plecat de la Ierusalim.

19. Și restul faptelor lui Ioas și tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Iuda?

20. Și servitorii lui s-au ridicat și au uneltit și l-au ucis pe Ioas în casa Milo, care coboară la Sila.

21. Fiindcă Iozacar, fiul lui Șimeat, și Iozabad, fiul lui Șomer, servitorii săi, l-au lovit și el a murit; și l-au îngropat cu părinții săi în cetatea lui David; și Amația, fiul său, a domnit în locul său.

»