2 Regi 13 BIV2014

1. Ani douăzeci și trei avea Ioas, de când împărățea În Iuda. El este cel care – Cum e știut – drept tată-l are, Pe cel chemat Ahazia. Atuncea, la Samaria, Fiul lui Iehu a venit Și-n Israel a stăpânit. El, Ioahaz, era chemat. Șaptesprezece ani a stat Pe tron, apoi, în Israel.

2. Doar lucruri rele-a făcut el – Mereu – în fața Domnului, La fel ca-naintașul lui Cari fost-a fiul lui Nebat, Ieroboam fiind chemat Și în păcate, după el, Trăsese-ntregul Israel.

3. Domnul, atunci, S-a mâniat Și-n felu-acesta, a lăsat Să cadă-ntregul Israel, În mâinile lui Hazael, Cel care fost-a împărat, În Siria. Domnu-a lăsat Să cadă-apoi, al Său popor, În mână la al lui fecior, Cari, Ben-Hadad, a fost numit. Atâta timp cât au trăit Ei, cu asprime, s-au purtat, Cu Israel, neîncetat.

4. Dar Ioahaz, când a venit Și-n Israel a-mpărățit, Lui Dumnezeu, el s-a rugat, Iar Domnu-apoi l-a ascultat, Văzând cât o ducea de rău, Sub Sirieni, poporul Său.

5. De-aceea, un izbăvitor A adus El, pentru popor. Israeliții au scăpat De Sirieni și-apoi au stat În corturi iar, ca la-nceput,

6. Însă ei nu s-au abătut De la păcatele pe care, Acela care-a fost mai mare – Ieroboam – în Israel, Le-a făptuit, trăgând astfel, Întreg poporul în păcat. Israeliții au călcat Pe calea împăratului Ieroboam. Ca-n vremea lui, Al Astarteei stâlp ședea Și-atuncea, la Samaria.

7. Din tot poporul cari scăpase De Sirieni, Domnu-i lăsase Doar zece mii de pedestrași Lui Ioahaz, iar călărași, Numai cincizeci. De-asemenea, Puține care, el avea: De toate, zece au fost ele. Restul oștirilor acele Pe care Israel le-avuse, De Sirieni au fost distruse.

8. Dar toate câte-au fost făcute De Ioahaz, nu sunt trecute În cărțile Cronicilor Ce sunt ale-mpăraților Care-au domnit în Israel?

9. Când Ioahaz pieri și el, De către-ai săi a fost luat Și la Samaria-ngropat. Pe a lui urmă, a venit Ioas – al său fiu – și-a domnit.

10. Treizeci și trei de ani avea Ioas, de când împărățea Fiind – în Iuda – împărat, Atunci când fost-a-nscăunat Nou-mpărat în Israel. Ioas era-mpărat și el Și șaisprezece ani avea Ca la Samaria să stea. Ioas era acela care, Pe Ioahaz, părinte-l are.

11. Cât a domnit, el a făcut Doar lucruri ce nu I-au plăcut Lui Dumnezeu. S-a purtat rău, La fel ca-naintașul său Ieroboam, acela care – Părinte – pe Nebat, îl are Și în păcate după el, A tras întregul Israel.

12. Dar toate câte le-a făcut Ioas, oare nu s-au trecut În cărțile Cronicilor Ce sunt ale-mpăraților Care-au domnit în Israel? Războiul ce-a fost dus de el – Cu cel ce-n Iuda stăpânea Și se chema Ahazia – Nu tot acolo-i amintit?

13. Când împăratul a murit, Fost-a-n Samaria-ngropat. Pe tron, în locu-i, s-a urcat Ieroboam, care – astfel – A-mpărățit în Israel.

14. O cruntă boală l-a lovit Pe Elisei, și a murit. Când încă era-n viață el, Cel ce domnea în Israel – Ioas – s-a dus de l-a cătat. În casa lui când a intrat, A plâns zicând aste cuvinte: „Părinte! Oh! Al meu părinte!”, Și-apoi: „Carul lui Israel Și călărimea lui, la fel!”,

15. Iar Elisei a cuvântat: „Ia-ți arcul cu săgeți, de-ndat!” Ioas, atuncea, a făcut Așa precum i s-a cerut.

16. Încoardă-ți arcul!” – a mai spus Iar Elisei. Apoi și-a pus, Încetișor, mâinile lui, Pe cele-ale-mpăratului.

17. „Deschide geamul!”– i-a mai zis. El s-a grăbit și l-a dechis, Iar Elisei a poruncit: „Trage, acum, spre răsărit! Astă săgeată, să ai știre, Că este pentru izbăvire. Ea-i dar, din partea Domnului, Pentru întreg poporul Lui. Pe Sirieni, tu ai să-i bați Când – la Afec – sunt adunați. Acolo ai să îi lovești Și-n urmă ai să-i nimicești.

18. Mai ia săgeți!” – a poruncit Iar Elisei. El s-a grăbit Să împlinească-al său cuvânt. „Acuma, trage în pământ” – Mai zise Elisei, iar el A împlântat, în locu-acel, De-ndată, trei săgeți. Apoi, Se-ntoarse la proroc, ‘napoi.

19. Prorocu-atunci s-a mâniat Și plin de ciudă, la-ntrebat: „Să-mi spui dar, de ce te-ai oprit? Căci trebuia să fi lovit Pământul, de cinci, șase ori! Acum, însă, doar de trei ori, Au să înfrângă-ai tăi oșteni, Armatele de Sirieni.”

20. Prorocu-n urmă a murit. Întreg poporul l-a jelit Și-ntr-un mormânt l-au așezat, Lângă ai săi adăugat. Apoi, în anul următor, Peste-al lui Israel popor, Cete de pradă au venit, Cari din Moab au năvălit.

21. Israeliții îngropau Pe cineva. Când îl duceau Spre groapă, ei s-au pomenit Că Moabiți-au năvălit. Speriați, pe mort l-au aruncat Într-un mormânt, aproape-aflat, Fugind apoi. S-a potrivit Ca groapa-n care l-au zvârlit Pe mortul lor oameni-acei, Să fie a lui Elisei. Atunci când trupul mortului, De oasele prorocului Se-atinse, mortul a-nviat Și din mormânt s-a ridicat.

22. Cât timp trăit-a Ioahaz, Lovit a fost – de greu necaz – Întreg poporul Israel, Căci asuprit de Hazael – Cari fost-a-n Siria-mpărat – Ajunse-a fi, neîncetat.

23. Dar Dumnezeu Și-a amintit De-al Său popor și – negreșit – De-Avram, Isac și Iacov care L-au ascultat, fără-ncetare, Urmând al Domnului cuvânt, Precum și de-al Său legământ. De-aceea, El s-a îndurat De-ai Săi și nu i-a mai lăsat Pe Sirieni, să-I asuprească Poporul, și să-l nimicească.

24. Apoi, s-a stins și Hazael, Iar Sirienii – după el – Pe fiul său l-au așezat – Pe Ben-Hadad – ca împărat.

25. Cât a fost el stăpânitor Peste al Siriei popor, Veni Ioas – acela care, Pe Ioahaz, părinte-l are – Și cu război câștigă el, Cetăți pe care Hazael Le smulse de la Ioahaz, În vremurile de necaz. Ioas, trei lupte, a purtat Cu Siria, și-a câștigat Cetățile, în urma lor, Pierdute de al său popor.