Logo
🔍

2 Regi 17 BTF2015

«

1. În al doisprezecelea an al lui Ahaz, împăratul lui Iuda, a început Osea, fiul lui Ela, să domnească în Samaria peste Israel; și a domnit nouă ani.

2. Și a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI, dar nu ca împărații lui Israel care fuseseră înaintea lui.

3. Împotriva lui s-a urcat Salmanasar, împăratul Asiriei; și Osea a devenit servitorul lui și i-a dăruit daruri.

4. Și împăratul Asiriei a aflat de o uneltire a lui Osea, pentru că trimisese mesageri la So, împăratul Egiptului, și nu adusese niciun dar împăratului Asiriei, precum făcuse an de an; de aceea împăratul Asiriei l-a închis și l-a legat în închisoare.

5. Atunci împăratul Asiriei a venit în toată țara și s-a urcat la Samaria și a asediat-o trei ani.

6. În anul al nouălea al lui Osea, împăratul Asiriei a luat Samaria și a dus pe Israel în Asiria, și i-a pus în Halah și în Habor lângă râul Gozan și în cetățile mezilor.

7. Și a fost astfel, deoarece copiii lui Israel păcătuiseră împotriva DOMNULUI Dumnezeul lor, care îi scosese din țara Egiptului, de sub mâna lui Faraon împăratul Egiptului, și s-au temut de alți dumnezei,

8. Și au umblat în statutele păgânilor, pe care DOMNUL îi alungase dinaintea copiilor lui Israel, și în ale împăraților lui Israel, pe care ei le făcuseră.

9. Și copiii lui Israel au făcut în ascuns acele lucruri care nu erau drepte, împotriva DOMNULUI Dumnezeul lor, și și-au zidit înălțimi în toate cetățile lor, de la turnul paznicilor până la cetatea întărită.

10. Și și-au înălțat chipuri și dumbrăvi pe fiecare deal înalt și sub fiecare copac verde;

11. Și acolo au ars tămâie pe toate înălțimile, precum au făcut păgânii pe care DOMNUL îi îndepărtase dinaintea lor; și au lucrat lucruri stricate pentru a-l provoca pe DOMNUL la mânie;

12. Fiindcă au servit idolilor, despre care DOMNUL le spusese: Să nu faceți acest lucru.

13. Totuși, DOMNUL a mărturisit împotriva lui Israel și împotriva lui Iuda prin toți profeții și prin toți văzătorii, spunând: Întoarceți-vă de la căile voastre rele și țineți poruncile mele și statutele mele, conform cu toată legea pe care am poruncit-o părinților voștri și pe care v-am trimis-o prin servitorii mei, profeții.

14. Cu toate acestea ei au refuzat să asculte și și-au împietrit gâturile, ca gâtul părinților lor, care nu au crezut în DOMNUL Dumnezeul lor.

15. Și au respins statutele lui și legământul lui pe care îl făcuse cu părinții lor și mărturiile lui pe care el le-a mărturisit împotriva lor; și au urmărit deșertăciune și au devenit deșertăciune și au mers după păgânii care erau de jur împrejurul lor, referitor la care DOMNUL le poruncise să nu facă asemenea lor.

16. Și au părăsit toate poruncile DOMNULUI Dumnezeul lor și și-au făcut chipuri turnate, doi viței, și au făcut o dumbravă și s-au închinat la toată oștirea cerului și i-au servit lui Baal.

17. Și au făcut pe fiii și pe fiicele lor să treacă prin foc și au folosit ghicire și descântare și s-au vândut pentru a face rău înaintea ochilor DOMNULUI, ca să îl provoace la mânie.

18. De aceea DOMNUL s-a mâniat foarte tare pe Israel și i-a îndepărtat dinaintea vederii sale; a rămas numai tribul lui Iuda.

19. Și nici Iuda nu a ținut poruncile DOMNULUI Dumnezeul lor, ci au umblat în statutele lui Israel pe care ei le făcuseră.

20. Și DOMNUL a respins toată sămânța lui Israel și i-a chinuit și i-a dat în mâna prădătorilor, până i-a aruncat dinaintea feței sale.

21. Pentru că a rupt pe Israel de la casa lui David; și ei l-au făcut pe Ieroboam, fiul lui Nebat, împărat; și Ieroboam a mânat pe Israel de la a-l urma pe DOMNUL și i-a făcut să păcătuiască un mare păcat.

22. Deoarece copiii lui Israel au umblat în toate păcatele pe care Ieroboam le-a făcut; ei nu s-au depărtat de ele;

23. Până când DOMNUL a îndepărtat pe Israel dinaintea feței sale, precum spusese prin toți servitorii săi, profeții. Astfel a fost Israel dus din propria lor țară în Asiria până în această zi.

24. Și împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon și de la Cuta și de la Ava și de la Hamat și de la Sefarvaim și i-a pus în cetățile Samariei, în locul copiilor lui Israel; și ei au stăpânit Samaria și au locuit în cetățile ei.

25. Și astfel a fost la începutul locuirii lor acolo, că ei nu se temeau de DOMNUL; de aceea DOMNUL a trimis lei printre ei, care au omorât pe unii dintre ei.

26. Pentru aceea i-au vorbit împăratului Asiriei, spunând: Națiunile pe care le-ai îndepărtat și le-ai pus în cetățile Samariei, nu cunosc obiceiul Dumnezeului țării; de aceea el a trimis lei printre ei și, iată, îi ucid, pentru că nu cunosc obiceiul Dumnezeului țării.

27. Atunci împăratul Asiriei a poruncit, spunând: Duceți acolo pe unul dintre preoții pe care i-ați adus de acolo; și ei să meargă și să locuiască acolo și el să îi învețe obiceiul Dumnezeului țării.

28. Atunci unul dintre preoții pe care îi duseseră din Samaria a venit și a locuit în Betel și i-a învățat cum să se teamă de DOMNUL.

29. Totuși, fiecare națiune și-a făcut dumnezeii săi și i-a pus în casele înălțimilor pe care samaritenii le făcuseră, fiecare națiune în cetățile unde locuia.

30. Și oamenii din Babilon au făcut pe Sucot-Benot, și oamenii din Cut au făcut pe Nergal, și oamenii din Hamat au făcut pe Așima,

31. Și aviții au făcut pe Nibhaz și pe Tartac, și sefarviții au ars pe copiii lor în foc lui Adramelec și lui Anamelec, dumnezeii sefarviților.

32. Astfel, ei s-au temut de DOMNUL și și-au făcut din oamenii cei mai de jos preoți ai înălțimilor, care sacrificau pentru ei în casele înălțimilor.

33. S-au temut de DOMNUL și au servit propriilor lor dumnezei, după obiceiul națiunilor pe care le duseseră de aici.

34. Până în această zi ei fac după obiceiurile dinainte; nu se tem de DOMNUL, nici nu fac după statutele lor, sau după rânduielile lor, sau după legea și porunca pe care DOMNUL a poruncit-o copiilor lui Iacob, pe care l-a numit Israel.

35. Cu care DOMNUL făcuse un legământ și le poruncise, spunând: Să nu vă temeți de alți dumnezei și să nu vă prosternați lor, nici să nu le serviți, nici să nu le sacrificați;

36. Ci de DOMNUL, care v-a scos din țara Egiptului cu putere mare și cu un braț întins, de el să vă temeți și lui să vă închinați și lui să îi sacrificați.

37. Și statutele și rânduielile și legea și porunca pe care el le-a scris pentru voi să le țineți pentru a le face pentru totdeauna; și să nu vă temeți de alți dumnezei.

38. Și legământul pe care l-am făcut cu voi să nu îl uitați; nici să nu vă temeți de alți dumnezei.

39. Ci de DOMNUL Dumnezeul vostru să vă temeți; și el vă va elibera din mâna tuturor dușmanilor voștri.

40. Totuși ei nu au dat ascultare, ci au făcut după obiceiul lor de dinainte.

41. Astfel, aceste națiuni se temeau și de DOMNUL și serveau și chipurilor lor cioplite, deopotrivă copiii lor și copiii copiilor lor; precum au făcut părinții lor, astfel fac ei până în această zi.

»