Logo
🔍

2 Regi 19 BVA

«

1. După ce regele Ezechia a auzit despre toate acestea, și-a rupt hainele, s-a acoperit cu un sac și s-a dus la casa lui Iahve.

2. Apoi i-a trimis la profetul Isaia – fiul lui Amoț – pe Eliachim – administratorul palatului lui –, pe scribul Șebna și pe cei bătrâni dintre preoți. Toți s-au dus la el acoperiți cu saci.

3. Ei i-au zis: „Ezechia îți vorbește astfel: «Aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă și de rușine. Copiii au ajuns la termenul la care trebuie să se nască, dar nu mai există nicio forță pentru nașterea lor.

4. Poate că Dumnezeul tău – Cel care se numește Iahve – a auzit toate cuvintele lui Rab-Șache. El a fost trimis de stăpânul lui – de regele Asiriei – ca să Îl ridiculizeze pe Dumnezeul care este (singurul) viu. Poate că Iahve – Dumnezeul tău – îi va reproșa cuvintele pe care le-a spus. Deci fă o rugăciune (adresată lui Iahve) pentru cei care au mai rămas!»”

5. Când slujitorii regelui Ezechia au venit la Isaia,

6. el le-a zis: „Să îi spuneți stăpânului vostru că Iahve îi vorbește astfel: «Nu te speria de cuvintele pe care le-ai auzit și prin care slujitorii regelui Asiriei M-au blasfemiat.

7. Te anunț că voi pune în el un asemenea spirit, încât la auzirea unui zvon, se va întoarce în țara lui. Și îl voi determina să cadă omorât de sabie chiar pe teritoriul lui!»”

8. Când Rab-Șache a auzit că regele Asiriei plecase din Lachiș, s-a întors și l-a găsit luptând împotriva Libnei.

9. Apoi, când regele Asiriei a auzit că Tirhaca – regele din Cuș –, a plecat să lupte împotriva lui, a trimis din nou reprezentanți la Ezechia. Prin intermediul lor, a transmis:

10. „Să îi vorbiți lui Ezechia, regele celor din teritoriul numit Iuda, astfel: «Nu Îi permite Dumnezeului tău, în care te încrezi, să te păcălească promițându-ți că Ierusalimul nu va ajunge în mâna regelui Asiriei.

11. Sunt sigur că ai auzit ce au făcut regii Asiriei tuturor țărilor cucerite: cum le-a distrus în totalitate! Și crezi oare că tu vei fi salvat?

12. Și-au salvat oare zeii popoarele pe care părinții mei le-au distrus: pe Gozan, pe Haran, pe Rețef și pe fiii lui Eden – care erau în Tel-Asar?

13. Unde este regele Hamatului, regele Arpadului și regele orașului Sefarvaim. Unde este acela al orașului Hena sau al orașului Iva?»”

14. Ezechia a luat scrisoarea din mâna solilor și a citit-o. Apoi s-a dus în casa lui Iahve și a pus-o acolo deschisă, înaintea Lui.

15. Ezechia s-a rugat lui Iahve și a zis: „O, Doamne, Dumnezeul lui Israel; Tu, Cel care tronezi deasupra heruvimilor! Tu ești singurul Dumnezeu al tuturor regatelor pământului! Tu ai făcut cerul și pământul!

16. Doamne, apleacă-Ți urechea și ascultă! Doamne, deschide-Ți ochii și privește! Auzi cuvintele pe care le-a trimis Sanherib ca să Îl ridiculizeze pe Dumnezeul (care este) viu!

17. Doamne, este adevărat că regii Asiriei au devastat aceste popoare și țările lor.

18. Știm și că le-au aruncat zeii în foc. Dar ei i-au distrus pentru că aceia nu erau Dumnezeu, ci lucrări făcute de mâna omului. Acei zei erau doar lemn și piatră.

19. Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, Te rugăm, scapă-ne de amenințarea lui – ca să știe toate regatele pământului că Tu, Doamne, ești singurul Dumnezeu!”

20. Atunci Isaia – fiul lui Amoț – a trimis pe cineva la Ezechia, ca să îi spună: „Iahve, Dumnezeul lui Israel, vorbește astfel: «Ți-am auzit rugăciunea pe care Mi-ai făcut-o, referitoare la Sanherib, regele Asiriei.

21. Să știi că Iahve a pronunțat deja următoarele cuvinte împotriva lui: ‘Fecioara – fiica Sionului – te desconsideră și râde de tine! Fiica Ierusalimului dă din cap în timp ce tu fugi!’

22. Știi pe Cine ai ridiculizat și împotriva Cui ai blasfemiat? Știi împotriva Cui ai vorbit? Știi împotriva Cui ți-ai înălțat mândru privirea? Împotriva Sfântului lui Israel!

23. Prin intermediul solilor tăi, L-ai ridiculizat pe Iahve, zicând: ‘Cu mulțimea carelor mele, am escaladat înălțimile munților până la cele mai înalte piscuri ale Libanului! I-am tăiat cei mai înalți cedri și cei mai remarcabili chiparoși. Am ajuns la cele mai îndepărtate locuri și la pădurea cea mai deasă.

24. Am săpat fântâni și am băut ape străine. Am secat toate pâraiele Egiptului pe unde am trecut cu tălpile picioarelor mele!’

25. N-ai auzit? Eu am conceput toate aceste lucruri cu mult timp în urmă – din zile străvechi – și le-am planificat. Iar acum am făcut ca ele să se întâmple. Astfel, ți-am permis să transformi orașele fortificate în mormane de dărâmături.

26. Locuitorii lor sunt fără forță, surprinși și făcuți de rușine. Au ajuns ca iarba de pe câmp și ca verdeața fragedă – ca iarba de pe acoperișuri, care se usucă înainte să crească.

27. Dar Eu știu unde stai, știu când ieși și când intri. Cunosc și cât ești de supărat pe Mine.

28. Pentru că te-ai mâniat pe Mine și pentru că aroganța ta a ajuns la urechile Mele, voi pune veriga Mea în nasul tău și zăbala Mea în gura ta. Astfel, te voi întoarce pe drumul pe care ai venit!

29. Iar pentru tine, Ezechia, îți dau un semn care îți va confirma că se va întâmpla așa: în acest an veți mânca ce va crește de la sine; iar în al doilea an veți consuma ce va răsări din ce a rămas! Abia în al treilea an veți semăna și veți secera, veți planta vii și le veți mânca fructele.

30. Supraviețuitorii din teritoriul numit Iuda – cei care vor rămâne –, vor avea din nou rădăcini sub ei: și vor produce fructe deasupra.

31. Se va întâmpla așa, pentru că din Ierusalim va apărea un grup al urmașilor (poporului); și din muntele Sion vor veni câțiva supraviețuitori. Pasiunea lui Iahve care este Dumnezeul Armatelor (pentru ei) va face ca acest lucru să se întâmple!»

32. Deci, Iahve spune despre regele Asiriei astfel: «Nu va intra în acest oraș și nu va trage nicio săgeată acolo. Nu va veni în fața lui cu vreun scut și nu va ridica împotriva lui nicio rampă de asalt.

33. Iahve vă spune că se va întoarce pe drumul pe care a venit; și nu va intra în acest oraș.

34. Eu voi proteja acest oraș ca să îl salvez de dragul Meu și de dragul sclavului Meu numit David!»”

35. În acea noapte, îngerul lui Iahve s-a dus în tabăra asirienilor; și a omorât o sută optzeci și cinci de mii de oameni. Când s-au trezit ceilalți dimineața devreme, au văzut că toți aceia erau niște corpuri moarte.

36. Atunci Sanherib – regele Asiriei – și-a ridicat tabăra și a plecat. El s-a întors la Ninive și a locuit acolo.

37. În timp ce se închina în templul zeului lui numit Nisroc, fiii lui – Adra-Melec și Sarețer – l-au omorât cu sabia; și apoi au fugit în țara Ararat. În locul lui Sanherib a guvernat fiul lui numit Esar-Hadon.

»