2 Regi 2 BIV2014
1. Ilie, din Ghilgal, pornise, Iar Elisei îl însoțise. Domnul, atuncea, a voit Să îl ridice, negreșit, La cer. Printr-un vârtej de vânt, El l-a luat de pe pământ.
2. Însă-nainte de-a fi dus, Lui Elisei, așa i-a spus: „Rămâi aici, pentru că eu Trimis am fost, de Dumnezeu, Ca să mă duc pân la Betel.” Dar Elisei îi zise-astfel: „Îți spun, pe viul Dumnezeu Și pe-al tău suflet viu, că eu, Nicicând n-am să te părăsesc. Iată că vreau să te-nsoțesc.” După ce-a cuvântat astfel, Cei doi plecară, spre Betel.
3. Fiii prorocilor erau Lângă Betel și-i așteptau. Când i-au văzut, în grabă, ei Au alergat la Elisei, Și-l întrebară: „Știi tu oare, Precum că Domnul, de gând, are, Să îți răpească-n ceruri, sus, Stăpânul, astăzi?” „Știu” – a spus, Îndată, Elisei. Apoi, El a mai zis: „Vă rog, pe voi, Ca despre vestea ce o știți, Cu nimeni să nu mai vorbiți.”
4. Ilie s-a apropiat De Elise și-a cuvântat: „Rămâi aici, pentru că eu Trimis am fost, de Dumnezeu, La Ierihon.” Atuncea el Răspunse-ndată-n acest fel: „Îți spun, pe viul Dumnezeu Și pe-al tău suflet viu, că eu, Nicicând, n-am să te părăsesc. Iată că vreau să te-nsoțesc.” Sfârși de cuvântat și-apoi, La Ierihon s-au dus cei doi.
5. Fiii prorocilor erau La Ierihon și-i așteptau. La Elisei, ei au venit Și-n felu-acesta i-au vorbit: „Ascultă, ai aflat tu oare, Precum că Domnul, de gând, are, Să îți răpească-n ceruri, sus, Stăpânul, astăzi?” „Știu” – a spus Îndată, Elisei. Apoi, El a mai zis: „Vă rog, pe voi, Ca despre vestea ce o știți, Cu nimeni să nu mai vorbiți.”
6. Ilie s-a apropiat De Elise și-a cuvântat: „Rămâi aici, pentru că eu Trimis am fost, de Dumnezeu, Pân’ la Iordan.” Atuncea el Răspunse-ndată-n acest fel: „Îți spun, pe viul Dumnezeu Și pe-al tău suflet viu, că eu, Nicicând, n-am să te părăsesc. Iată că vreau să te-nsoțesc Și am să merg cu tine-acum.” Apoi, ei și-au văzut de drum.
7. Cincizeci de inși, cari – negreșit – Fii de proroci s-au dovedit, În fața lor au alergat – Lângă Iordan – și-au așteptat.
8. Mantaua pe cari a purtat-o, Ilie și-a înfășurat-o, Făcând-o sul. El a venit, Cu ea, la râu, și a lovit În apele Iordanului. Acestea, înaintea lui, În două părți s-au despicat, Astfel încât, ca pe uscat, Trecut-au peste râu cei doi.
9. Ilie i-a vorbit apoi, În acest fel, lui Elisei: „Te rog, îmi spune dar, ce vrei? Pentru că iată: eu voiesc, Dorința, să ți-o împlinesc Mai înainte de-a fi dus De Dumnezeu, în ceruri, sus.” Atuncea, Elisei a zis: „Iată care e al meu vis: Din duhul care-i peste tine, Să faci să vină, peste mine, Acum, o parte anumită. Vreau o măsură îndoită!”
10. Ilie zise: „Lucru greu Îmi ceri, dar te asigur eu, Că dacă mă vei fi zărit, La ceruri când voi fi răpit, Se va-ntâmpla precum dorești, Iar ce îmi ceri, ai să primești. De nu mă vei vedea, ei bine, Nu vine duhul peste tine.”
11. Singuri, pe drum, cei doi erau. Mergeau agale și vorbeau, Când din înalturi a venit Un car, din flăcări întocmit, Iar caii care îl trăgeau, De-asemeni, tot de foc, erau. Uimit sta Elisei, pe loc, În timp ce carul cel de foc, Într-un vârtej de vânt l-a dus, Pe-al său stăpân, în ceruri, sus.
12. Atuncea, Elisei – speriat – Privind spre ceruri, a strigat În urma lui, aste cuvinte: „Părinte! Oh! Al meu părinte!”, Și-apoi: „Carul lui Israel Și călărimea lui, la fel!” Pe urmă, nu l-a mai zărit Pe-al său stăpân și – necăjit – Veșmântul și l-a sfâșiat. A mers apoi și a luat Mantaua pe cari o lăsase Ilie, când la cer, plecase.
13. El, cu mantaua, înapoi Se-ntoarse la Iordan și-apoi,
Fiii prorocilor trimit să caute pe Ilie14. Ale lui ape le-a lovit Și-n felu-acesta a vorbit: „Unde e Domnul Cel pe care Ilie-al meu, stăpân, Îl are?” Apele-atunci s-au despicat, Iar Elisei, ca pe uscat, În clipa ‘ceea, a putut, Peste Iordan să fi trecut.
15. În fața Ierihonului – Pe câmpul dinaintea lui – Fiii prorocilor ședeau Și-n zare, spre Iordan, priveau. Când pe Ilie l-au văzut, Peste Iordan cum a trecut, Au zis: „E, peste Elisei, Al lui Ilie duh.” Toți cei Care acolo s-au aflat, Fugiră și s-au închinat În fața lui, pân’ la pământ
16. Și-apoi au zis: „Iată că sânt Aicea, cincizeci de bărbați, Viteji. Sunt oameni încercați. Poruncă dă, ca să pornească Și pe Ilie să-l găsească. Poate că Duhul l-a luat Și-n urmă, l-o fi aruncat Pe-un munte sau poate-n vreo vale. Fă dar, precum găsești cu cale.” „Lăsați-i” – zise Elisei – „Nu-i mai trimiteți!” Însă ei
17. Atât de mult au stăruit, Încât în urmă s-a-nvoit Și-a zis: „Trimiteți-i!” De-ndat’, Cincizeci de oameni au plecat În căutarea lui Ilie. Trei zile, după cum se știe, În lung și-n lat au scotocit, Fără ca să îl fi găsit.
Vindecarea apelor de la Ierihon18. La Ierihon s-au întors ei Și merseră la Elisei; Dar Elisei, cum i-a zărit, În felu-acesta le-a vorbit: „Nu v-am spus eu să nu plecați? N-am zis, să nu îl căutați?”
19. Locuitorii cei pe care Cetatea Ierihon îi are, Grabnic, la Elisei s-au dus Și-apoi, în acest fel i-au spus: „Privește la cetate. Iată: E foarte bine așezată, Dar dacă apele sunt rele, Ogoarele-s sterpe și ele.”
20. Îndată, Elisei le-a spus: „Un blid nou, vreau să-mi fie-adus. Mai vreau un pic de sare-apoi, În acel blid, să puneți voi.” Oameni-atuncea au făcut Așa precum li s-a cerut.
21. Când Elisei a căpătat Vasul cu sare, s-a-ndreptat Către al apelor izvor. A aruncat, în unda lor, Sarea care fusese-n el Și-a glăsuit în acest fel: „Așa vorbește Domnul: „Iată, Această apă-i vindecată. Moartea, din ea, n-o să mai vie; Sterpe câmpii, n-au să mai fie.”
Pedepsirea copiilor22. Iar apele s-au vindecat, În felu-acesta, de îndat’ – Așa cum spus-a Dumnezeu – Și bune au rămas, mereu.
23. Când Elisei a terminat Cu apele, a apucat Drumul ce duce la Betel. Dar din cetate, după el, Câțiva copii au alergat Și în batjocur-au strigat: „Hai, suie-te, pleșuvule!”
24. S-a mâniat, la vorbele Pe care i le-au aruncat, S-a-ntors și-apoi i-a blestemat, În Numele Domnului Sfânt. Îndată, la al său cuvânt, Dintr-o pădure au ieșit Doi urși, care s-au repezit Către acei copii și-apoi, Ucis-au patruzeci și doi.
25. De-acolo, spre Carmel s-a dus Și a urcat pe munte, sus, De unde-n urmă, el voia Să meargă la Samaria.