2 Regi 3 BVA
1. Ioram – fiul lui Ahab – a început să guverneze în teritoriul numit Israel, la Samaria, în al optsprezecelea an al guvernării lui Iehoșafat – regele din teritoriul numit Iuda; și a guvernat doisprezece ani.
2. El a făcut ce este rău în relația lui cu Iahve. Totuși, nu s-a comportat la fel de rău ca tatăl lui și ca mama lui, pentru că a desființat pietrele sacre închinate lui Baal pe care le făcuse Ahab.
3. Dar Ioram a comis păcatele lui Ieroboam – fiul lui Nebat – care-l făcuse pe Israel să păcătuiască; și nu le-a abandonat.
4. Meșa – regele Moabului – avea turme mari și era obligat să dea regelui lui Israel o sută de mii de miei și o sută de mii de berbeci împreună cu lâna adunată după tunderea lor.
5. Dar după moartea lui Ahab, regele Moabului s-a revoltat împotriva regelui lui „Israel”.
6. Atunci regele Ioram a plecat din Samaria; și a numărat întregul Israel.
7. Apoi a trimis un mesaj lui Iehoșafat – regele lui Iuda – spunându-i: „Regele Moabului s-a revoltat împotriva mea. Vrei să vii cu mine să luptăm împotriva Moabului?” El i-a răspuns lui Ioram: „Da, voi veni. Eu și cu tine vom fi aliați, poporul meu va merge împreună cu poporul tău și caii mei vor fi împreună cu ai tăi.
8. Vreau să știu pe ce drum vom merge.” Ioram i-a răspuns: „Vom merge pe drumul care conduce prin deșertul Edomului.”
9. Atunci regele Israelului, regele lui Iuda și regele Edomului au plecat împreună. Dar după ce au înaintat făcând un ocol de zile, nu au mai găsit apă pentru armată și pentru animale.
10. Atunci regele Israelului a zis: „Ah! Iahve i-a chemat pe acești trei regi ca să îi facă să fie învinși de Moab!”
11. Dar Iehoșafat a zis: „Nu este aici niciun profet al lui Iahve prin care să Îl întrebăm pe El (ce să facem)?” Atunci unul dintre slujitorii regelui din teritoriul numit Israel, a răspuns: „Este aici Elisei – fiul lui Șafat – care avea obiceiul să toarne apă pe mâinile (profetu)lui Ilie.”
12. Iehoșafat a zis: „Știu că îl însoțește Cuvântul lui Iahve!” Atunci regele teritoriului numit Israel, Iehoșafat și regele Edomului s-au dus împreună la profet.
13. Elisei i-a zis regelui lui „Israel”: „Ce avem noi în comun? Du-te la profeții tatălui tău și la profeții mamei tale!” Regele „Israelului” a răspuns: „Nu; pentru că Iahve a chemat pe acești trei regi ca să îi facă să ajungă în mâinile Moabului!”
14. Elisei a zis: „Jur pe Iahve – pe Dumnezeul armatelor – care este viu și pe care Îl slujesc, că dacă nu aș avea în vedere pe Iehoșafat – regele lui Iuda – nici nu te-aș lua în considerare și nici nu m-aș uita la tine!
15. Acum, aduceți-mi un cântăreț cu o harpă!” În timp ce cântărețul cânta, mâna lui Iahve a coborât peste Elisei.
16. Atunci el a zis: „Iahve spune: «Faceți în această vale gropi, una lângă cealaltă;
17. pentru că Iahve vă anunță că deși nu veți avea vânt sau ploaie, valea se va umple cu apă și veți bea atât voi, cât și vitele și animalele voastre!
18. Totuși, acesta este doar un lucru nesemnificativ pentru Iahve. El va face ca și Moabul să ajungă în mâinile voastre.
19. Voi îi veți distruge toate orașele fortificate și pe toate cele remarcabile; veți tăia fiecare copac bun, veți astupa izvoarele de apă și veți strica cu pietre fiecare teren agricol bun!»”
20. În următoarea dimineață, în timp ce se oferea (lui Iahve) sacrificiul, a început să vină apă de pe drumul dinspre Edom; și pământul s-a umplut de apă.
21. Când au auzit toți moabiții că regii vin să lupte împotriva lor, i-au chemat pe toți aceia care erau capabili să folosească armele – atât tineri cât și bătrâni – și au stat la marginea teritoriului lor.
22. Când s-au trezit dimineața devreme, soarele strălucea deasupra apelor; și moabiții au văzut în fața lor apele roșii ca sângele.
23. Ei au zis: „Acesta este sânge! Regii s-au luptat între ei și s-au omorât unii pe alții! Acum, vino să îți iei prada, Moab!”
24. Dar când au intrat în tabăra lui Israel, israelienii au venit și i-au bătut pe moabiți până când au fugit din fața lor. Apoi au pătruns pe teritoriul lor și i-au omorât pe moabiți.
25. Le-au distrus orașele; și toți bărbații au aruncat pietre în terenurile lor agricole. Toate acele terenuri au fost umplute de pietre. Au astupat toate izvoarele de apă și au tăiat toți copacii buni. Mai rămăseseră doar zidurile orașului Chir-Hareset; dar cei care trăgeau cu praștia, l-au înconjurat și l-au cucerit.
26. Când regele Moabului a văzut că a fost învins în acea luptă, a luat cu el șapte sute de oameni care luptau folosind sabia; și intenționa să își facă drum până la regele Edomului; dar nu au putut.
27. Atunci a luat pe primul copil născut în familia lui, care urma să fie rege în locul lui; și l-a oferit (zeilor) ca ardere integrală pe zidul orașului. Văzând acest lucru, Israel a fost afectat de o mare indignare. Astfel, Israel s-a retras din Moab; și fiecare s-a întors acasă.