2 Regi 5 BIV2014

1. Peste oștire, căpitan – În Siria – era Naman. Bine văzut el să vădea Și-n mare cinste se găsea, Căci Domnul – după cum voise – Pe Sirieni îi izbăvise Prin mâna omului acel. Cu toate-acestea însă, el, De lepră, a ajuns, lovit.

2. Când Sirienii au ieșit Să poarte un război – odată – Din Islael luară-o fată Și-au dus-o roabă-n Siria. Chiar la Naman ajunse ea Și-n a lui casă a slujit.

3. Când l-a văzut că e lovit De lepră, ea a cuvântat: „Stăpâne, de te-ai fi aflat Acuma, în Samaria – La un proroc, în țara mea – Sunt sigură că, negreșit, Demult erai tămăduit.”

4. Naman a alergat îndată, La împărat și-a zis: „O fată, Cari din Israel a venit, Despre-un proroc mi-a povestit. Omul, putere, ar avea, Să vindece și lepra mea.”

5. Cel care fost-a împărat În Siria, a cuvântat: „Du-te-n Samaria, la el, Căci voi trimite-n Israel, La împărat, și o solie Și îi voi cere să îți vie În ajutor!” Naman, apoi, S-a-ntors acasă, înapoi. Talanți de-argint a numărat Și-apoi, cu el, zece-a luat. Haine de schimb luat-a – zece – Iar înainte ca să plece, Sicli de aur a luat Cari șase mii s-au numărat. Apoi, cu darul cel bogat, Spre Israel s-a îndreptat.

6. Și o scrisoare mai avea, Pentru-mpărat, în cari scria: „Când vei primi astă scrisoare, Vei și că-ți cer un lucru mare. Iată, trimit acum, la tine, Pe un slujbaș al meu. El vine Ca să îl vindeci, negreșit, Pentru că lepra l-a lovit. Omul acesta e Naman Și-i al oștirii căpitan. Tu, supușenia, ți-o arată Și vindecă-i lepra, de-ndată!”

7. Când împăratul cel pe care Țara lui Israel îl are, Acea scrisoare a citit, Straiul și-a rupt și-a glăsuit: „Dar ce gândește că sunt eu?” Crede, cumva, că-s Dumnezeu? Asemeni Lui, pot să lucrez? Pot să omor sau să-nviez Pe cineva? Am eu, putere Să vindec, încât el îmi cere, Pe omul său, să-l lecuiesc De lepră? Însă, mă gândesc Că al Siriei împărat, Prilej de ceartă mi-a cătat.”

8. Când Elisei a prins de veste De toate lucrurile-aceste, Soli, la-mpăratul a trimis, Prin care în ăst fel a zis: „Spune-mi, de ce te-ai întristat Și straiul ți l-ai sfâșiat? Trimite-l pe Naman, la mine, Căci Sirienii vor ști bine – Prin ce se va-ntâmpla cu el – Că-i un proroc, în Israel.”

9. Naman, cu caii, a venit – Cu carul său – și s-a oprit La poarta casei cea pe care Prorocul Elisei o are.

10. Atuncea, Elisei i-a zis, Printr-un argat ce l-a trimis: „Te scaldă în Iordan, de-ndată, De șapte ori, căci vindecată Îți va fi lepra, negreșit.”

11. Dar când Naman a auzit, Ce-a spus argatul, mâniat, În mare grabă a plecat, Zicând: „Credeam că va ieși Și că mă va-nsănătoși Chiar Elisei. Mai credeam eu, Că Numele lui Dumnezeu O să Îl cheme, după care, Pe rana mea, mâna, el are Ca să și-o pună, și-n sfârșit, Așa să fiu tămăduit.

12. Dar apele cele pe care, Damascul cel întins le are, Nu sunt, oare, cu mult mai bune Decât Iordanul? Pot a spune, Că râuri mult mai bune-mi par, A fi Abana și Parpar. În ele, de m-aș fi scăldat, N-aș fi putut să fiu curat?” Sfârșit-a vorba, iar apoi, Furios, se-ntoarse înapoi.

13. Dar slujitorii săi s-au dus, În fața lui și-astfel au spus: „Părinte, de ți-ar fi cerut, Un lucru greu, l-ai fi făcut. Ce ți-a cerut acest proroc, Acuma, nu e greu deloc. Fă ce ți-a spus: mergi la scăldat, Pentru că fi-vei vindecat.”

14. Naman, atuncea, a făcut Așa precum i s-a cerut: Când, în Iordan, el a intrat, De șapte ori s-a scufundat Și-n urmă s-a tămăduit, Așa după cum a vorbit Prorocul Domnului. Astfel, Carnea care era pe el, Părea precum e cea pe care Numai un copilaș o are.

15. Cu tot alaiul său apoi, Naman se-ntoarse înapoi, La omul Domnului. S-a dus În fața lui și-astfel a spus: „Acuma dar, văd bine eu, Că pe pământ, alt Dumnezeu Nu este, decât Cel pe care Poporul Israel Îl are. Vin să te rog, să iei măcar, Din partea mea, acest mic dar.”

16. Când Elisei l-a auzit, În felu-acesta a vorbit: „Viu este Domnul Dumnezeu Al cărui slujitor sunt eu, Că nu voi primi nici un dar, Din a ta parte.” În zadar, Naman – mereu – a stăruit, Căci Elisei nu s-a-nvoit.

17. Naman a zis: „Dacă nu vrei, Nimic, acuma, ca să iei, Îngăduie robului tău Să ducă în ținutul său Pământ, cât poate ca să ia, Pe doi catâri, căci nu mai vrea S-aducă altor dumnezei, Jertfe, că nu mai crede-n ei. De-acum, în toată viața lui, Jertfe-I va da, doar Domnului.

18. Numai un lucru mai cer eu: Vreau să mă ierte Dumnezeu, Atunci când trebuie să vin – Cu-al meu stăpân – și să mă-nchin În casa lui Rimon. Mereu, Se sprijină stăpânul meu, Pe al meu braț, când se închină. Domnul să ierte a mea vină, Căci slujba-mi cere-astfel a face.”

19. Prorocul zise: „Du-te-n pace.” Atunci, Naman s-a ridicat Și către casă a plecat.

20. Pe când se-ndepărtase bine, Ghehazi își zise în sine: „Stăpânul meu nu a primit Nimic din ce i-a dăruit Oșteanu-acela Sirian, Care, chemat este, Naman. Dar viu e Domnul Dumnezeu, Căci am să capăt, ceva, eu, Din a lui parte, negreșit.”

21. Apoi, în grabă a fugit Și l-a ajuns pe Sirian. Când l-a zărit, din car, Naman S-a coborât și-a întrebat: „E bine tot? Ce s-a-ntâmplat?”

22. „E bine tot, fii liniștit” – Zise Ghehazi. „Am venit Pentru că, iată, m-a trimis Stăpânul meu care a zis: „Doi tineri mi-au venit acum. Ei străbătut-au un lung drum, Căci vin din muntele pe care, Neamul lui Efraim îl are În stăpânire. S-au oprit La mine, de au poposit, Pentru că tinerii acei Fii de proroci sunt. Pentru ei, Vreau un talant de-argint, de ai, Și două straie să îmi dai.”

23. Naman a zis: „Dau cu plăcere, Tot ce stăpânul tău îmi cere. Te rog ca doi talanți să iei, Să duci la tinerii acei.” În doi saci, el a așezat Cei doi talanții și i-a mai dat Haine de schimb. Apoi i-a pus, Pe doi slujbași de-ai săi de-au dus Aceste daruri. Au plecat

24. Și când pe deal ei s-au aflat, Ghehazi i-a oprit și-apoi Le dete drumul înapoi, După ce darul l-a luat. În casă, el l-a așezat

25. Și-apoi la Elisei s-a dus. Văzându-l, Elisei a spus: „Oare, de unde ai venit?” „De nicăieri” – a glăsuit Ghehazi-ndată. „Iată, eu Aici am fost.” „Dar duhul meu

26. N-a fost cu tine?” – a-ntrebat Prorocu-atuncea, supărat. „E timpul ca argint să iei?” – Mai întrebase Elisei. „E timp să iei măslini și oi, Sau robi și roabe, vii sau boi, Ori straie? Toate sunt în van,

27. Pentru că lepra lui Naman Se va lipi de tine-ndată Și de a ta sămânță, toată.” Lepra, atuncea, a venit Și de Ghehazi s-a lipit. Trupul, de răni, i s-a umplut Și plin de groază a văzut Cum ca zăpada s-a albit. În urmă, el l-a părăsit Pe Elisei, și a plecat, Fiind de boală apăsat.