2 Regi 6 BIV2014

1. Fiii prorocilor s-au dus La Elisei și-astfel i-au spus: „Locul în care locuim Aici, cu tine, îl găsim Că este prea strâmt pentru noi. Vrem ca să mergem înapoi,

2. Pân’ la Iordan, și să luăm Câte o bârnă, să-ncercăm A face-un loc de locuit, Acolo.” „Bine v-ați gândit” – Le zise Elisei – „plecați Și bârnele le căutați.”

3. Unul din ei mai zise-apoi: „Vino și tu, te rog, cu noi Și ia-ți și slugile cu tine”, Iar Elisei răspunse: „Bine! Vă însoțesc și eu, de-ndat’.”

4. S-au dus cu toți și au tăiat

5. Lemne apoi. Pe când lucrau Și bârnele le pregăteau, Unul din ei s-a pomenit Cum că securea i-a sărit Din coadă și s-a scufundat În apă. Omul a strigat, Plin de năduf: „Vai, domnul meu, Securea nu-i a mea, căci eu O am luată cu-mprumut! Și-acuma, iată, s-a pierdut!”

6. Prorocul s-a-ndreptat spre el Și l-a-ntrebat pe omu-acel: „Arată-mi, unde a picat?” Omul, atunci, i-a arătat Locul cu pricina. Apoi, Prorocul s-a întors ‘napoi, Un lemn – în grabă – a tăiat, Pe care-n râu l-a aruncat, Spre locul unde a știut Cum că securea s-a pierdut. Îndată, fierul a ieșit La suprafață și-a plutit, Pe unda apei. Elisei

7. Zise apoi: „Poți să îl iei!” Omul a-ntins mâna spre el, Și-a ridicat fierul acel.

8. Cel care fost-a așezat În Siria drept împărat, Era-n război cu Israel. Un mare sfat ținut-a el Cu-ai săi slujbași și zise: „Iată, Tabăra fi-va așezată Într-un anume loc. Astfel, Îl vom lovi pe Israel.”

9. Dar Elisei iute-a trimis, Soli, la-mpărat, prin care-a zis: „Ferește-te, când ai să pleci, Printr-un anume loc să treci, Căci Sirienii ce-au pătruns În țara noastră, s-au ascuns Și stau la pândă-n locu-acel.”

10. Mai marele lui Israel, Slugi a trimis, să cerceteze, Voind să se încredințeze Dacă ce-a spus e-adevărat. Ăst lucru nu s-a întâmplat O dată sau de două ori, Ci tot mereu. Pe slujitori,

11. La sine-atuncea i-a chemat – Cel care fost-a împărat În Siria – și-a zis apoi: „Să-mi spuneți, care dintre voi, Alături e de Israel?”

12. Un slujitor a zis, astfel: „Află că nimeni dintre noi, Nu merge a vorbi apoi, Cu împăratul cel pe care Poporul Israel îl are. Israeliții au, cu ei, Pe un proroc: pe Elisei. El știe ceea ce vorbești, Chiar și atunci când te găsești, Sus, în odaia de culcare. Apoi, cuvintele pe care Tu le-ai rostit, le spune-ndat’, Celui ce este împărat Peste poporul Israel. În felu-acesta, află el, Tot ceea ce ai plănuit.”

13. Când împăratu-a auzit Aceste lucruri, mâniat, Către slujbași a cuvântat: „Să cercetați în ce loc este. Când veți afla, dați-mi de veste, Căci voi trimite să-i întindă Curse apoi, ca să îl prindă.” Ai săi slujbași, au cercetat Și-au zis: „E, la Dotan, aflat”,

14. Iar împăratul a trimis – Exact așa precum a zis – Oaste anume pregătită, Cu cai și care întărită. Când înserarea s-a lăsat, Oștenii au înconjurat Cetatea-n care se știa Că Elisei se-adăpostea.

15. Un slujitor avea cu el Prorocul, iar omul acel – Când zorii zilei s-au ivit – Grabnic, afară a ieșit Și a văzut oștire mare – Cu călărime și cu care – În jurul zidurilor stând, Gata de luptă, așteptând. El se întoarse înapoi, Zicând prorocului apoi: „Vai, vai! Acuma, ce vom face?!”

16. Prorocul spuse: „Fii pe pace! Mai mulți sunt cei ce ne-nsoțesc, Decât cei care ne pândesc!”

17. El s-a rugat lui Dumnezeu, Și a zis astfel: „Domnul meu, Deschide-i ochii, fă-l să vadă, Spre a pute și el să creadă.” Domnul, atuncea, a făcut Așa precum I s-a cerut, Iar slujitorul a privit În jurul său – înmărmurit – Văzând muntele-acela mare, Plin de oșteni, de cai și care Și de un foc mistuitor, Care ardea-mprejurul lor.

18. Când Sirienii au pornit, Spre Elisei, el a privit Către înaltul cerului Și L-a rugat, pe Domnul lui: „Doamne, pogoară peste fire, Și-apoi lovește cu orbire, Această oaste, adunată”, Iar Domnul a făcut, pe dată, Așa cum Elisei a spus.

19. În urmă, Elisei s-a dus Pân’ la oșteni și le-a strigat: „Nu-i bună calea ce-ați urmat! ‘Geaba, cetatea-nconjurați, Căci nu-i ceea ce căutați. De-aceea zic: haideți! Veniți! Urmați-mă și-o să-l găsiți Pe omul vostru!” Atunci, ei Porniră după Elisei, Care în fruntea lor s-a pus Și la Samaria i-a dus.

20. Acolo, el și-a ridicat Ochii spre cer, și L-a rugat Astfel, pe Domnul Dumnezeu: „Doamne, ascultă glasul meu Și le deschide tuturor Ochii, să vadă-n jurul lor.” Domnu-a făcut precum a zis Și-ndată, ochii, le-a deschis Și au văzut, înspăimântați, Că în Samaria-s aflați.

21. Al lui Israel împărat, Pe Elisei, l-a întrebat: „Spune-mi părinte, să-i lovesc? Voiești să îi măcelăresc?”

22. „Pe oamenii ce i-am adus, Să nu-i măcelărești” – a spus Prorocul, către împărat. „Pe cei pe cari, prinși, i-ai luat, Cu sabia și arcul tău, Ai să-i omori? Așa un rău, Tu nu vei face. E mai bine, Dacă vei asculta de mine: Pâine și apă le-mpărțește Și-apoi, pe toți, îi slobozește, Să plece la stăpânul lor, În țara Sirienilor.”

23. Iar împăratul a făcut Așa precum i s-a cerut: Un mare prânz, la toți, le-a dat Și-apoi, să plece i-a lăsat. Oștile Sirienilor Se-ntoarseră în țara lor – În Siria – și, negreșit, În Israel n-au mai venit.

24. În urmă, Ben-Hadad – cel care Era în Siria mai mare – Cu oastea ce a adunat, Samaria a-nconjurat.

25. În acel timp de strâmtorare, A izbucnit o foame mare, Încât abia mai viețuiau Cei ce-n cetate se aflau. Optzeci de sicli, negreșit – Cari în argint s-au prețuit – Ajunse capul de măgar În timpul foamei de-atunci, iar Un sfert de cab, de porumbel – De găinaț – ajunse-astfel, A fi cinci sicli prețuit, Cari, în argint, s-au socotit.

26. Al lui Israel împărat, Pe zid, odată, s-a plimbat. Era, în gânduri, adâncit, Când o femeie a venit, Strigând speriată: „Împărate! Îndură-te și fă-mi dreptate! Te rog, mă scapă, domnul meu!”

27. „De nu te scapă Dumnezeu, Cum să te scap eu?” – a-ntrebat Al lui Israel împărat. „Să-ți dau venitul cel pe care, Aria mea, sau teascu-l are?”

28. Apoi a zis: „Spune-mi, ce ai?” Ea îi răspunse: „Doamne, vai! Ieri, o femeie a venit Și-n felu-acesta, mi-a vorbit: Pe al tău fiu, vreau să-l luăm, Ca – împreună – să-l mâncăm, Iar mâine-l voi aduce eu – Să îl mâncăm – pe fiul meu.”

29. Pe fiul meu, noi l-am mâncat, Iar astăzi – când am întrebat „Unde ți-e fiul? Să te duci Acum, degrabă, să-l aduci!”, Ea a plecat și l-a ascuns.”

30. Aste cuvinte l-au străpuns În inimă, pe împărat Și hainele și-a sfâșiat. Întreg poporul a văzut Că-avea un sac – din păr făcut – Pe al său trup înfășurat.

31. Al lui Israel împărat A zis atuncea: „Dumnezeu, Cu toată-asprimea Lui, mereu, Pe mine să mă pedepsească, De am să-l las să mai trăiască Pe Elisei al lui Șafat! Azi, capul îi va fi tăiat!”

32. În casă, Elisei ședea Cu toți bătrâni-alăturea. Un sol a fost trimis la ei, De împărat, iar Elisei – Până când încă n-a sosit Solul trimis – a glăsuit Către bătânii din sălaș: „Vedeți, ăst fiu de ucigaș, Pe cineva, acum, trimite, Capul să-mi ia, pe negândite. Însă când solu-acela vine, Voi să închideți ușa, bine! La ușă, vreau să-l așteptați Și să-l opriți! Dar ascultați: În urma slujitorului, Se-aud pașii stăpânului. Nu auziți zgomotul lor?”

33. Pe când vorbea bătrânilor, Solul s-a și apropiat, Iar împăratu-a cuvântat: „Răul acesta – cum văd eu – Ne vine de la Dumnezeu. Deci de la Domnul, pot, cumva, Să mai nădăjduiesc ceva?”