2 Petru 2 BVA
1. Așa cum deja au apărut profeți falși, vor veni și între voi învățători care vă vor prezenta idei greșite. Aceștia își vor introduce ereziile devastatoare într-un mod subtil, dezicându-se de Stăpânul care îi răscumpărase. Și astfel vor atrage împotriva lor o distrugere rapidă.
2. Ei vor fi urmați de mulți oameni în imoralitățile în care vor trăi. Și din cauza lor, „Drumul adevărului” va fi defăimat…
3. Fiind lacomi, ei vor încerca să vă exploateze folosind cuvinte înșelătoare. Dar condamnarea lor pronunțată deja de multă vreme, va fi pusă în aplicare; și distrugerea lor este iminentă.
4. Dumnezeu nu a scăpat de pedeapsă nici pe îngerii care au păcătuit; ci i-a trimis în locurile adânci și întunecoase (ale iadului). Ei sunt ținuți acolo până la Judecată!
5. Dumnezeu nu a protejat (de pedeapsă) nici lumea care a trăit în vremurile străvechi. Ci l-a salvat (de pedeapsă doar) pe Noe – care era un predicator al dreptății – împreună cu alte șapte persoane; apoi a adus potopul peste oamenii păcătoși.
6. El a condamnat la distrugere orașele Sodoma și Gomora, transformându-le în cenușă. Acestea au devenit ulterior un exemplu (de pedeapsă) pentru cei care vor trăi păcătos.
7. Dar Dumnezeu l-a salvat pe Lot care era un om corect. În timp ce locuia între ei, el era foarte afectat văzând felul depravat în care trăiau acei oameni incorecți.
8. Sufletul acestui om corect era chinuit de tot ce făceau aceia între care trăia el.
9. Toate acestea demonstrează că Stăpânul știe să îi salveze de adversități pe cei care sunt devotați Lui; și că El îi ține pe cei nedrepți sub efectul pedepsei până la Judecata finală.
10. Această decizie îi vizează în mod special pe cei care trăiesc conduși de dorințele (rele ale) naturii lor păcătoase și care sfidează autoritatea. Ei au curajul de a fi aroganți și nu le este frică să blasfemieze ființele cerești.
11. Deși acei îngeri le sunt superiori în forță și în autoritate, nu își permit să prezinte Stăpânului vreo acuzație defăimătoare împotriva lor.
12. Dar acești oameni sunt ca niște animale fără rațiune care acționează doar din instinct și care se nasc pentru a fi prinse și omorâte… Ei ridiculizează lucrurile pe care nu le cunosc; și vor fi distruși exact ca acele animale,
13. suportând astfel consecințele faptelor lor nedrepte. Plăcerea lor constă în satisfacerea dorințelor sexuale într-un mod păcătos (chiar și) în timpul zilei. Apoi își permit să participe la mesele voastre de dragoste în timp ce sunt murdăriți de aceste păcate.
14. Ochii lor sunt folosiți permanent pentru a comite adulter și nu încetează să păcătuiască. Îi duc în eroare pe cei instabili și au inima învățată cu lăcomia. Ei sunt niște (oameni) blestemați!
15. Au abandonat „drumul corect” și s-au rătăcit umblând pe acela pe care a mers Balaam, fiul lui Beor, căruia i-a plăcut recompensa primită pentru nedreptate.
16. Dar din cauza neascultării lui, a primit reproșuri de la o măgăriță care a vorbit cu voce omenească… Și astfel, ea a stopat nebunia acestui profet!
17. Acei oameni sunt ca niște izvoare de apă seci și ca niște nori pe care furtuna îi face să se deplaseze (haotic). Pentru ei a fost păstrat un loc în cel mai profund întuneric.
18. Aceștia vorbesc arogant și atrag spre depravare și în păcatele naturii umane decăzute, pe cei care abia au ieșit de sub influența celor rătăciți.
19. Le promit libertatea, în timp ce chiar ei sunt sclavii depravării (morale) – pentru că fiecare este sclavul lucrului de care este dominat.
20. Acești oameni au scăpat (cândva) de murdăria morală a lumii, prin faptul că au cunoscut pe Stăpânul și Salvatorul nostru Isus Cristos. Dar pentru că revin la lucrurile pe care le abandonaseră, ajung să fie dominați de ele; și situația lor ajunge la final mai rea decât a fost la început.
21. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut „drumul dreptății”, decât să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată după ce l-au cunoscut.
22. Ce s-a întâmplat cu ei, se afirmă în proverbul care spune: „Câinele s-a întors la ce a vărsat!” și „Scroafa spălată s-a întors să se tăvălească din nou în noroi.”