Logo
🔍

2 Samuel 14 VBRC2020

«

1. Ióab, fiul Țerúiei, a observat că inima regelui era la Absalóm.

2. A trimis la Técoa și a luat de acolo o femeie înțeleaptă și i-a zis: „Prefă-te că jelești și îmbracă-te în haine de doliu; nu te unge cu untdelemn și fii ca o femeie care de multe zile plânge după un mort!

3. Mergi așa la rege și spune-i aceste cuvinte!”. Și Ióab i-a spus ce să zică.

4. Femeia din Técoa [a mers] să-i vorbească regelui. A căzut cu fața la pământ, s-a închinat și a zis: „Salvează-mă, rege!”.

5. Regele i-a zis: „Ce ai?”. Ea i-a răspuns: „Sunt cu adevărat o văduvă. Soțul meu a murit!

6. Slujitoarea ta avea doi fii; amândoi s-au certat pe câmp și nu a fost nimeni să-i despartă; unul l-a lovit pe celălalt și l-a omorât.

7. Dar, iată, toată familia s-a ridicat împotriva slujitoarei tale și au zis: «Dă-ni-l pe cel care l-a lovit pe fratele său ca să-l omorâm pentru sufletul fratelui său pe care l-a ucis! Să-l nimicim și pe moștenitor!». Astfel ar stinge tăciunele care mi-a rămas și nu ar mai lăsa soțului meu nici nume și nici urmaș pe fața pământului”.

8. Regele i-a zis femeii: „Mergi acasă și eu voi da porunci în ceea ce te privește!”.

9. Femeia din Técoa i-a zis regelui: „Asupra mea să fie vina, domnul meu, rege, și asupra casei tatălui meu; însă regele și tronul său sunt fără vină!”.

10. Regele i-a zis: „Dacă va vorbi cineva despre tine, adu-l la mine și nu te va mai atinge!”.

11. Ea i-a zis: „Să-și aducă aminte regele de Domnul Dumnezeul tău pentru ca răzbunătorul sângelui să nu mărească vărsarea de sânge și să nu-l nimicească pe fiul meu!”. El i-a zis: „Viu este Domnul că niciun [fir] de păr de pe capul fiului tău nu va cădea la pământ!”.

12. Femeia i-a zis: „Permite-i slujitoarei tale să-i spună o vorbă stăpânului meu, regele!”. El i-a zis: „Spune!”.

13. Femeia i-a zis: „De ce gândești astfel împotriva poporului lui Dumnezeu? Regele spune lucrul acesta ca un vinovat, nelăsându-l să se întoarcă pe cel pe care l-a alungat.

14. Noi vom muri și vom fi ca apa care, vărsată pe pământ, nu mai poate fi adunată. Dumnezeu nu vrea să piardă sufletul și se gândește cum ar face să nu îndepărteze de la sine pe cel care s-a îndepărtat.

15. Acum, am venit să-i spun aceste lucruri regelui, stăpânului meu, pentru că poporul m-a înspăimântat, iar slujitoarea ta a zis: «Îi voi vorbi regelui; poate că regele va împlini cuvântul slujitoarei sale.

16. Căci regele o va asculta pe slujitoarea sa ca să o elibereze din mâna celui care vrea să ne nimicească pe mine și pe fiul meu din moștenirea lui Dumnezeu».

17. Slujitoarea ta a zis: «Cuvântul stăpânului meu, regele, să-mi fie spre liniște!». Căci ca un înger al lui Dumnezeu este domnul meu, regele, care ascultă binele și răul. Și Domnul Dumnezeul tău să fie cu tine!”.

18. Regele i-a răspuns femeii: „Nu-mi ascunde ceea ce te voi întreba!”. Femeia a zis: „Să vorbească domnul meu, regele”.

19. Regele i-a zis: „Este oare mâna lui Ióab cu tine în toate acestea?”. Femeia a răspuns: „Viu este sufletul tău, stăpânul meu, rege, că nu se poate abate nici la dreapta, nici la stânga de la orice zice stăpânul meu, regele. Într-adevăr, slujitorul tău Ióab mi-a poruncit și a pus în gura slujitoarei tale toate aceste cuvinte;

Întoarcerea lui Absalóm

20. ca să dea o altă față situației a făcut slujitorul tău Ióab acest lucru. Însă stăpânul meu este la fel de înțelept cum este înțelept un înger al lui Dumnezeu, cunoscând tot ceea ce este pe pământ”.

21. Regele i-a zis lui Ióab: „Iată, vreau să fac lucrul acesta! Mergi și adu-l înapoi pe tânărul Absalóm!”.

22. Ióab a căzut cu fața la pământ, s-a prosternat și l-a binecuvântat pe rege. Apoi a zis: „Astăzi slujitorul tău știe că a aflat bunăvoință în ochii tăi, stăpânul meu, rege! Pentru că regele a făcut aceasta slujitorului său!”.

23. Ióab s-a ridicat, a mers la Gheșúr și l-a adus pe Absalóm la Ierusalím.

24. Însă regele a zis: „Să se ducă în casa lui și să nu-mi vadă fața!”. Absalóm s-a dus în casa lui și nu a văzut fața regelui.

25. Ca Absalóm nu era nimeni în Israél atât de frumos. Era foarte admirat: din tălpi și până în creștet nu avea niciun cusur.

26. Când se tundea pe cap – se tundea la fiecare sfârșit de an – pentru că era greu [părul] pe care îl avea îl tundea, greutatea părului de pe capul său era de două sute de sícli, după măsura regelui.

Absalóm obține iertarea

27. Lui Absalóm i s-au născut trei fii și o fiică, numită Tamár, care era o femeie frumoasă la chip.

28. Absalóm a locuit la Ierusalím doi ani de zile, însă fața regelui nu a văzut-o.

29. Absalóm a trimis [vorbă] la Ióab că [vrea] să-l trimită la rege, dar Ióab nu a vrut să vină. A trimis a doua oară, dar nu a vrut să vină.

30. Absalóm le-a zis slujitorilor lui: „Vedeți, ogorul lui Ióab este lângă al meu; are orz pe el; mergeți și dați-i foc!”. Și slujitorii lui Absalóm au dat foc ogorului.

31. Ióab s-a ridicat și a mers la Absalóm acasă. Și i-a zis: „Pentru ce slujitorii tăi au dat foc ogorului meu?”.

32. Absalóm i-a răspuns lui Ióab: „Iată, ți-am trimis [vorbă] și ți-am zis: «Vino aici, căci vreau să te trimit la rege să-i spui: ‹Pentru ce m-am întors din Gheșúr? Era mai bine pentru mine să fi fost încă acolo› ». Acum vreau să văd fața regelui. Dacă este vreo nelegiuire în mine, să mă omoare!”.

33. Ióab a mers la rege și i-a povestit. [Davíd] l-a chemat pe Absalóm. El a venit, s-a prosternat cu fața la pământ înaintea lui, iar regele l-a îmbrățișat pe Absalóm.

»