Logo
🔍

2 Samuel 15 VBRC2020

«

1. După aceea, Absalóm și-a pregătit care și cai, iar cincizeci de oameni alergau înaintea lui.

2. Se trezea [dimineața] și stătea la marginea drumului, la poartă. Când vedea vreun om care avea vreo neînțelegere și mergea la rege pentru judecată, Absalóm îl chema și zicea: „Din ce cetate ești?”, iar acela îi răspundea: „Dintr-unul dintre triburile lui Israél este slujitorul tău”;

3. Absalóm îi zicea: „Iată, cauza ta este bună și dreaptă; dar nu este nimeni la rege ca să te asculte!”.

4. Absalóm zicea: „De m-ar pune cineva pe mine judecător în țară! Orice om care ar avea o neînțelegere ar veni la mine și i-aș face judecată cu dreptate”.

5. Când se apropia cineva să se închine înaintea lui, el îi întindea mâna, îl apuca și-l îmbrățișa.

6. Absalóm făcea lucrul acesta tututor celor din Israél care se duceau pentru judecată la rege. Și Absalóm a câștigat inima tuturor oamenilor din Israél.

7. După patruzeci de ani, Absalóm i-a zis regelui: „Vreau să merg la Hebrón să-mi împlinesc un vot pe care l-am făcut Domnului.

8. Căci slujitorul tău a făcut un vot când locuia la Gheșúr, în Arám, zicând: «Dacă mă va aduce Domnul înapoi la Ierusalím, îl voi sluji pe Domnul!»”.

9. Regele i-a zis: „Mergi în pace!”. [Absalóm] s-a ridicat și a mers la Hebrón.

10. Absalóm a trimis soli în toate triburile lui Israél să spună: „Când veți auzi sunetul trâmbiței, să ziceți: «Absalóm a devenit rege la Hebrón!»”.

11. Cu Absalóm au mers două sute de oameni din Ierusalím. Ei fuseseră chemați și mergeau cu Absalóm. În nevinovăția lor, nu știau nimic.

Fuga lui Davíd

12. Absalóm a trimis după Ahitófel din Ghiló, consilier al lui Davíd în cetatea sa Ghiló când Absalóm aducea jertfele. Intriga era puternică, iar poporul care era cu Absalóm era din ce în ce mai mult.

13. Atunci a venit cineva la Davíd și i-a zis: „Inima oamenilor din Israél este după Absalóm”.

14. Davíd le-a zis tuturor slujitorilor lui care erau cu el la Ierusalím: „Ridicați-vă să fugim, căci nu vom scăpa din fața lui Absalóm! Grăbiți-vă să mergem, ca să nu se grăbească el să ne ajungă și să aducă răul peste noi și să lovească cetatea prin ascuțișul sabiei!”.

15. Slujitorii regelui i-au zis regelui: „Orice va alege stăpânul nostru, regele, iată, și slujitorii săi [vor alege]!”.

16. Regele a ieșit și toată casa lui mergea după el. A lăsat zece concubine pentru paza casei.

17. Regele a ieșit și tot poporul mergea după el. Și s-au oprit în casa cea mai îndepărtată.

18. Toți slujitorii lui mergeau lângă el: toți chereteii și toți peleteii, toți cei din Gat, șase sute de oameni care au venit cu el din Gat, mergeau în fața regelui.

19. Regele i-a zis lui Itái din Gat: „Pentru ce vii și tu cu noi? Întoarce-te și rămâi cu regele, căci ești străin și ai fost exilat din casa ta!

20. Ieri ai venit și azi să te fac să rătăcești cu noi, să mergi unde voi merge eu? Întoarce-te și ia-i și pe frații tăi! Iar îndurarea și adevărul să fie cu tine!”.

21. Itái i-a răspuns regelui: „Viu este Domnul și viu este stăpânul meu, regele! În locul unde va fi stăpânul meu, regele – fie moarte, fie viață – acolo va fi și slujitorul tău”.

22. Davíd a zis atunci lui Itái: „Mergi și treci!”. Iar Itái din Gat a trecut cu toți oamenii lui și cu toți copiii care erau cu el.

Soarta arcei

23. Toată țara plângea cu glas tare când tot poporul trecea. Regele a trecut pârâul Cédron și tot poporul a trecut înainte, pe drumul spre pustiu.

24. Și, iată, Sadóc și toți levíții care erau cu el și care purtau arca alianței Domnului au pus jos arca lui Dumnezeu. Abiatár a stat [acolo] până când tot poporul a terminat să iasă din cetate!

25. Regele i-a zis lui Sadóc: „Du arca lui Dumnezeu înapoi în cetate. Dacă voi afla har în ochii Domnului, mă va aduce înapoi și mă va face să văd și [arca] și lăcașul ei.

26. Dar dacă va zice: «Nu-mi place de tine», iată-mă, să facă cu mine ce va fi bun în ochii săi!”.

27. Regele i-a zis lui Sadóc, preotul: „Vezi, întoarce-te în pace în cetate cu fiul tău Ahimáaț și cu Ionatán, fiul lui Abiatár, cei doi fii ai voștri care sunt cu voi!

28. Vedeți, voi aștepta la vadurile pustiului până ce-mi vor veni vești din partea voastră”.

29. Sadóc și Abiatár au dus arca lui Dumnezeu înapoi la Ierusalím și au rămas acolo.

30. Davíd a urcat Muntele Măslinilor. Mergea și plângea; avea capul acoperit și era desculț. Și tot poporul care era cu el avea capul acoperit, urca și plângea.

31. [Cineva] i-a zis lui Davíd: „Ahitófel este între cei care conspiră împreună cu Absalóm”. Davíd a zis: „Doamne, zădărnicește sfatul lui Ahitófel!”.

32. Când Davíd a ajuns în vârf, unde s-a prosternat înaintea lui Dumnezeu, iată că Hușái, archéul, [a venit] înaintea lui cu haina sfâșiată și cu capul acoperit cu țărână.

33. Davíd i-a zis: „Dacă treci cu mine, îmi vei fi o povară.

34. Dar dacă te vei întoarce în cetate și-i vei spune lui Absalóm: «Slujitorul tău sunt, rege; până acum am fost slujitorul tatălui tău; de acum sunt slujitorul tău», vei dejuca pentru mine sfatul lui Ahitófel.

35. Oare nu vor fi cu tine acolo Sadóc și Abiatár, preoții? Orice cuvânt vei auzi în casa regelui, fă-l cunoscut preoților Sadóc și Abiatár!

36. Iată, sunt acolo cu ei cei doi fii ai lor: Ahimáaț, [fiul] lui Sadóc, și Ionatán, [fiul] lui Abiatár! Trimiteți-mi prin ei orice cuvânt veți auzi!”.

37. Hușái, prietenul lui Davíd, a mers în cetate când Absalóm a intrat în Ierusalím.

»