2 Samuel 19 BIV2014
1. Ioab, pe loc, fosta-nștiințat De ceea ce s-a întâmplat: „David, în ceasu-acesta greu, Îl plânge pe-Absalom, mereu.”
2. Astfel, izbânda obținută În jale fost-a prefăcută, Căci printre oameni s-a zvonit Că David este necăjit Și că îi pare tare rău Că a murit feciorul său.
3. Când în cetate au intrat, Oștenii toți s-au furișat, De parcă ar fi părăsit Câmpul de luptă și-au fugit.
4. David și-a pus o-nvelitoare, Pe față și – în gura mare – Se văieta, strigând mereu: Vai, Absalom! Vai, fiul meu!”
5. Ioab, atuncea, a urcat, Sus, în odaie, la-mpărat, Zicând: „Ce faci, nu este bine! Căci tu acoperi de rușine, Obrazul celor ce-au luptat Și astfel viața ți-au scăpat Și ție și feciorilor Și fiicelor, nevestelor Și țiitoarelor pe care, Al nostru împărat le are.
6. Pe cei ce te urăsc, găsești Că trebuie să îi iubești, Iar pentru tine, pe pământ. Alți oameni parcă nu mai sânt. De căpetenii ai uitat, De slujitori te-ai depărtat. Nimic nu te interesează, Ci doar durerea ta contează! De Absalom ar fi trăit, Iar noi cu toți am fi murit, Îmi pare – precum am văzut – Că mult mai mult ți-ar fi plăcut.
Întoarcerea împăratului la Ierusalim7. Te scoală-ndată – bărbătește – Și ieși afară și vorbește, După cum vrea al tău popor! Fii după inimile lor! Pe Domnul jur: dacă nu ieși, Cu ai tăi oameni să vorbești, În noaptea asta, toți plecăm Și singur o să te lăsăm! Aceasta, vreau să-ți dau de știre Că fi-va o nenorocire Cum alta nu ai mai avut, De când, pe lume, te-ai născut!”
8. David, atunci, s-a ridicat Și către poartă s-a-ndreptat. Când veștile s-au răspândit Că împăratul a venit Și e la poartă așezat, Poporu-ntreg s-a adunat, Mergând la poartă ca să-l vadă, Cu el – de vorbă – ca să șeadă. Israeliții au fugit Și-n corturi s-au adăpostit.
9. În semințiile pe care, Neamul lui Israel le are, Întreg poporul s-a certat: „Iată, al nostru împărat” – Oameni-au zis – „ne-a izbăvit De toți cei ce ne-au prigonit. Pe Filisteni, el i-a bătut Și ne-a scăpat. Toți am văzut Că ne-a ferit de orice rău. Și-acuma, pentru fiul său – Pentru-Absalom – a trebuit, Din țară, ca să fi fugit.
10. Dar Absalom – acela care Uns e de-a noastră adunare, Ca împărat – precum se știe, E mort, ucis în bătălie. De ce, acuma, nu puteți, O vorbă bună să puneți Pentru a împăratului Întoarcere, în țara lui?”
11. David, solie, a trimis, La ai săi preoți și a zis Către Țadoc și-Abiatar: „În Iuda, să vă duceți dar, Ca să vorbiți bătrânilor. Când veți ajunge-n fața lor, Să-i întrebați: „De ce voiți Ca printre ultimii să fiți, În hotărârea cea pe care O ia întreaga adunare, Privind a împăratului Întoarcere, în țara lui?” Căci tot ceea ce se vorbea Și tot ceea ce se zvonea, Ajunse de a fi aflat Și cunoscut, de împărat.
12. „Voi toți sunteți ai noștri frați. De ce, la urmă, vreți să stați, Când toată lumea trebuia, O hotărâre ca să ia, Privind a împăratului Întoarcere, la casa lui?”
13. „Când pe Amasa-l întâlniți, În felu-acesta, să-i vorbiți: „Nu ești, din osul meu, luat? Nu ești, din carnea mea-ntrupat? Mă pedepsească Dumnezeu Cu toată-asprimea Lui, mereu, Dacă cumva nu vei fi dus Și, în al lui Ioab loc, pus, Drept marele conducător Aflat în fruntea oștilor!”
14. Prin felu-n care s-a purtat, David, pe loc, a înmuiat Inima-ntregului popor Aflat în Iuda. Tuturor – Atunci – de David, le-au plăcut Și, prin solie, i-au cerut: „Întoarce-te iarăși, la noi. Cu toți ai tăi, vino-napoi.”
Bunătatea lui David față de Șimei15. David s-a-ntors și a pornit Spre Iuda, însă s-a oprit Apoi, cu toți oamenii lui, La apele Iordanului. Locuitorii cei pe care, Țara lui Iuda-n ea îi are, Către Ghilgal s-au îndreptat, Să-ntâmpine pe împărat, Căci să-l convigă-aveau în plan, Să treacă-apoi, peste Iordan.
16. Șimei din Bahurim – cel care Pe Ghera, drept părinte-l are, Iar după neam, e Beniamit – Să se pogoare, s-a grăbit – Cu tot poporul adunat – Ca să îl vadă pe-mpărat.
17. O mie de bărbați veneau – Din Beniamin – și-l însoțeau. Cu el, și Țiba s-a aflat – Cel ce fusese așezat, De către David, drept mai mare, Asupra casei cea pa care O avea Saul. El venea, Cu toți feciorii ce-i avea, Căci cinsprezece fii avuse. Pe ai săi robi, îi mai aduse. Aceștia, douăzeci, erau Și cu stăpânul lor mergeau. Întreg alaiul a trecut Peste Iordan și l-au văzut,
18. Tocmai atunci, pe împărat, Că într-o luntre, s-a urcat. Șimei fugi-naintea lui, Și-n fața împăratului, Jos, la pământ, s-a aruncat Cu toți ai săi, și s-a-nchinat.
19. „Păcatul ce l-am făcut eu, Nu-l ține-n seamă, domnul meu!”– A zis Șimei – „Căci am greșit! Mă iartă! Am păcătuit, Față de tine, când erai Fugar, atunci când părăseai Ierusalimul. Nu mai ține – Păcatul săvârșit de mine – În seamă dar, prea luminate. Cuvintele-mi necugetate Ce ți-au făcut atâta rău, Iartă-le-acum, robului tău!
20. Mărturisesc că am greșit! Tocmai de-aceea, am venit Astăzi, și-s primul care iasă – Din toată a lui Iosif casă – În fața înălțimii tale!”
21. Când auzi vorbele sale Fiul Țeruiei, Abișai, A zis: „Mă lasă, să îl tai! Nu trebuie să moară oare, Căci a strigat, în gura mare, După al nostru împărat, Și pentru că l-a blestemat Pe însuși unsul Domnului?”
22. David, spre slujitorul lui, Se-ntoarse și îi zise-apoi: „Dar ce am, oare, eu cu voi, Fii ai Țeruiei? De ce-mi stați, Azi, împotrivă-mi adunați? Trebuie-n Israel, cumva, Să moară, astăzi, cineva? Neștiutor mă dovedesc, Încât nu știu să-mpărățesc, Acuma, peste Israel?”
Bunătatea lui David față de Mefiboșet23. Apoi, s-a-ntors și-a spus, astfel, Către Șimei: „Să nu ai teamă, Căci n-ai să mori, de bună seamă!” Apoi, spre-a fi încredințat Că tot ce-a spus e-adevărat, Făcut-a și un jurământ, Să întărească-al său cuvânt.
24. Mefiboșet – acela care Pe Saul, drept părinte-l are – Grabnic, în urmă, a venit, La David. Nu și-a îngrijit Picioarele, nu și-a spălat Straiul și nici nu și-a tăiat Barba, tocmai din ziua când David a părăsit, plângând, Ierusalimul, însoțit De oamenii ce l-au slujit.
25. Era-n Ierusalim aflat David, când el l-a căutat. Cu bunătate, l-a primit Și-n felu-acesta, i-a vorbit: „Mefiboșet, când am plecat, Oare de ce nu m-ai urmat?
26. El a răspuns: „Nu am putut, Cu toate că mult aș fi vrut. Află că înșelat – mereu – Am fost, de slujitorul meu. Când ai plecat, te rog să crezi – Așa olog precum mă vezi – Am zis: „Pun șaua pe măgar, Să merg cu împăratul”, dar
27. Țiba, la tine, a venit Și doar de rău, el m-a vorbit. Să știi că împăratul meu, Ca îngerul lui Dumnezeu Întotdeauna-i pentru mine. Acum dar, fă cum crezi că-i bine.
28. Toți cei din casa cea pe care, Saul al meu părinte-o are, Vrednici de moarte s-au vădit, Față de tine, negreșit. Totuși, pe mine, m-ai adus Și-apoi la masa ta m-ai pus. Ce drept, acum, aș mai avea, Și-n ce fel, oare, aș putea Să-i cer ceva, domnului meu, Când știe bine, cine-s eu?”
29. David i-a zis: „Ce tot vorbești? Cum poți, în ăst fel, să gândești? Tu și cu Țiba – amândoi – Veți împărți pământu-apoi.”
Mulțămirea lui David față de Barzilai30. Mefiboșet a glăsuit: „Să ia el, tot! Sunt mulțumit Că l-am văzut pe împărat La a sa casă, așezat.”
31. La apele Iordanului, În fața împăratului, Și Barzilai a mai ieșit, Cel ce, de neam, e Galaadit. Din Roghelim, el a plecat, Să îl petreacă pe-mpărat,
32. Peste Iordan. Bătrân era, Căci anii ce îi număra De când pășea pe-al vieții drum, Trecură de optzeci de-acum. Pe David, el îl îngrijise Când la Mahanaim sosise, Căci Barzilai s-a arătat A fi un om foarte bogat.
33. Când împăratul l-a zărit, În acest fel, a glăsuit: „Vino cu mine, căci pornim, Îndată, spre Ierusalim. Vino alăturea de mine Și am să mă-ngrijesc de tine. În casa mea, de ai să vii, Hrănit mereu, tu ai să fii!”
34. Dar Barzilai l-a întrebat, Cu-n zâmbet trist, pe împărat: „Câți ani, gândești că mai trăiesc, Să merite să te-nsoțesc Acum, pân’ la Ierusalim, Ca împreună, noi să fim?
35. Iată că am îmbătrânit. Optzeci de ani am împlinit. Ce crezi că-aș face pentru tine? Mai știu eu ce e rău sau bine? Ce gust ar mai putea avea Mâncarea, băutura mea? Mai pot ca să ascult eu, oare – Acuma – plin de încântare, Cântecul cântăreților, Sau glasul cântărețelor? De ce să vin la tine-n țară? Să-ți fiu, mereu, doar o povară?
36. Aici sunt, pentru că doresc – Puțin – la drum, să te-nsoțesc. De altfel, după al meu plan, Cu tine, trec peste Iordan Și vreau ca, o bucată bună De drum, s-o facem împreună. Atâta doar, însă apoi Mă voi întoarce înapoi, Căci nu vreau să rămân cu tine. De ce să-mi faci dar, acest bine?
37. Voi merge în cetatea mea, Unde apoi, să mor, aș vrea, Lângă mormântul cel pe care – Acolo – tatăl meu îl are, Unde – de-asemeni – e aflată Și a mea mamă îngropată! Dar iată cum gândit-am eu: Chimham este un rob al meu. Pe el, aș vrea să-l iei cu tine Și-apoi să faci cum crezi că-i bine. Te rog dar, fă în așa fel, Să fie bine pentru el.”
38. David a zis: „Bine! Îl iau, Pentru că eu voiesc să-i dau Tot ce îmi ceri. Așa e bine? Chimham mă va-nsoți, pe mine!”
39. Apoi, cu toții au trecut Peste Iordan și au făcut Un mic popas, pe malul lui. În fața împăratului, Se duse Barzilai, călare, Gata fiind, pentru plecare. David l-a binecuvântat Și pe obraz l-a sărutat, Iar Barzilai luă, apoi, Drumul spre casă, înapoi.
40. Chimham, cu David, a plecat Și spre Ghilgal s-au îndreptat. Întreg poporul cel pe care Țara lui Iuda-n ea îl are – Cu jumătate din acel Ce se afla în Israel – Pe împărat l-au petrecut, Peste Iordan când a trecut.
41. Apoi, bărbații cei pe care Țara lui Israel îi are, Îl întrebară pe-mpărat: „Dar pentru ce ai fost furat, Tu împărate, de-ai noști’ frați Care, în Iuda, sunt aflați? Și pentru ce – cum am văzut – Peste Iordan, ei te-au trecut?”
42. Atunci, bărbații cei pe care Țara lui Iuda-n ea îi are, Răspunseră în acest fel, Bărbaților lui Israel: „Pe împărat, l-am însoțit, Căci ne e rudă, negreșit! Acum, motive căutați, Prin care să vă mâniați? Sau nu cumva gândit-ați voi, Că în ăst timp, trăit-am noi Numai pe cheltuiala lui, Adică a-mpăratului? Credeți, cumva, că ne-a făcut Vreun dar, dacă l-am petrecut?”
43. Îndată, cei din Israel Răspunseră, în acest fel: „De zece ori mai mult, să știți Că suntem noi, îndreptățiți Să îl avem pe împărat, Căci înapoi, noi l-am chemat! De ce, acuma, voi veniți Și vreți să ne nesocotiți?” Când cei din Iuda-au auzit Aste cuvinte, au vorbit Cu-asprime multă-apoi, celor Din al lui Israel popor.