2 Samuel 21 BIV2014

1. Pe vremea-n care a domnit David, o foamete-a venit. Trei ani, aceasta a ținut. David, atunci când a văzut Lucrul acesta, L-a-ntrebat Pe Domnul, care-a cuvântat: „Din pricina lui Saul vine Foametea asta, peste tine, Căci sângeros s-a arătat. Saul și-ai lui nu au cruțat – Așa după cum bine știți – Poporul de Gabaoniți. Acum dar, din pricina lor, E foamete, peste popor.”

2. David, la sine, i-a chemat Pe cei din Gabaon, de-ndat’. – Gabaoniții nu erau Israeliți, dar locuiau, În Israel; ei, negreșit, O rămășiță s-au vădit, Din neamul Amoriților. Tot al lui Israel popor, Cu legământ, a fost legat De ei, că îi va fi lăsat În pace ca să viețuiască Și-n Israel să locuiască. Însă ăst legământ făcut, De Saul nu a fost ținut, Căci mare râvnă-avuse el Atât față de Israel, Cât și de Iuda, totodat’. De-aceea fost-a încălcat Ăst legământ ce s-a făcut, Iar Domnului nu I-a plăcut. –

3. „Ce pot să fac eu, pentru voi?”– I-a întrebat David, apoi, Pe cei din Gabaon. „Ce vreți Sau ce nemulțumiri aveți? Ce ispășire pot să fac, Pentru ca să vă fiu pe plac, Iar moștenirea cea pe care Al nostru Dumnezeu o are S-o binecuvântați și voi, Ca foamea să-nceteze-apoi?”

4. Gabaoniții-au glăsuit: „Noi, de la Saul, negreșit Nu vrem aur și-argint. Apoi, Nu trebuie-a ucide noi, Pe nimenea din Israel – Ni-i treaba noastră, de altfel.” „Dar totuși, ce doriți să fac, Să pot ca să vă fiu pe plac?” – Mai zise David. „Negreșit,

5. Omul acela a voit Ca mai întâi să ne slăbească Și-n urmă, să ne nimicească Din mijlocul lui Israel.

6. De-aceea, ne-am gândit astfel: Ne dai, din casa cea pe care Saul, în Israel, o are, Un număr de șapte bărbați. Aceștia fi-vor spânzurați, În fața Domnului apoi – La Ghibea – chiar de către noi.”

7. David, atuncea, a făcut Așa precum ei au cerut, Căci el, șapte bărbați, le-a dat. Mefiboșet a fost cruțat – Cum împăratu-avuse-n plan – Căci fiu i-a fost, lui Ionatan, Cu care David a făcut Un legământ, la început.

8. Rițpa era femeia care, Pe Aia, drept părinte-l are. Saul, cu ea, s-a însoțit Și doi feciori a dobândit: Armoni-ntâi, fiind urmat Și de Mefiboșet, îndat’. O fată, Saul mai avea. Merab, aceasta se numea, Soața lui Adriel, cel care, Pe Barzilai, părinte-l are. Se știe despre Adriel, Că din Mehola, fost-a el. Merab, cinci fii, a zămislit. David, atunci, a poruncit Luați să fie primii doi, Precum și ceilalți cinci apoi.

9. Gabaoniții i-au luat Și-n urmă ei i-au spânzurat, Pe munte-n fața Domnului, La vremea secerișului, Căci tocmai timpul se-mplinea, În care orzul se cocea.

10. În grabă-atunci, Rițpa – cea care Pe Aia, drept părinte-l are – Un sac, în mână, a luat Și sus, pe stâncă, s-a urcat. Pe sac, acolo, a șezut Când secerișul a-nceput Și tot acolo-a stat apoi, Când s-au pornit primele ploi. Pe morți, femeia i-a păzit, Căci ne-ncetat a izgonit Și păsările cerului Și fiarele pământului, Din jurul trupurilor lor, Ziua și-n timpul nopților.

11. David fusese înștiințat De felu-n care s-a purtat Rițpa – acea femeie care, Pe Aia, drept părinte-l are.

12. Când împăratu-a auzit Vestea aceasta, a pornit, Spre Iabesul care-i aflat În Galaad, și a luat Ale lui Saul oase. Ele Puse au fost, lângă acele Pe care Ionatan le-avuse. La Iabes, oasele-au fost duse, Fiind, de la Bet-Șan, luate, Când – după luptele purtate, Sus, pe Ghilboua – a căzut Saul, de Filisteni, bătut. Atunci, luați au fost cei doi, Ca spânzurați să fie-apoi, Pe zidurile înălțate Lângă-a Bet-Șanului cetate.

13. Acele oase, le-a luat David și-apoi a adunat Și oasele bărbaților Care, Gabaoniților – Cum au cerut – le-au fost lăsați, Spre-a fi, pe munte, spânzurați.

14. Oasele-n urmă le-a adus David, cu sine, și le-a pus Într-un mormânt, în locul care, Chis îl avea, de-nmormântare. În Beniamin, locu-i aflat, Într-un ținut, Țela, chemat, Căci Chis e al lui Saul tată. Astfel, s-a împlinit, pe dată, Porunca împăratului. Apoi, mânia Domnului – Încet, încet – s-a potolit, Iar foametea n-a mai lovit.

15. Încă un timp a mai trecut, Iar Filisteni-au început Un nou război, cu Israel. David își strânse, lângă el, Oștirea și i-a înfruntat. Mai multe lupte s-au purtat, Iar David fost-a obosit.

16. Ișbi-Benob, când l-a zărit, În grabă s-a apropiat Și să-l ucidă a-ncercat. De neam, fusese Filistean Și se vădea viteaz oștean. Ișbi-Benob e-acela care, Pe Rafa, drept părinte-l are. O suliță, el mânuia. Trei sute sicli cântărea, Fiind făcută din aramă. O sabie – de bună seamă – La cingătoare, mai avea Cari a fi nouă se vădea.

17. Ișbi-Benob a fost zărit De Abișai, care-a venit În mare grabă, de îndat’, Să-l sprijine pe împărat. Pe Filistean, el l-a ucis Și-apoi, oamenii săi au zis Către-mpărat: „Dă-te-napoi! Să nu mai ieși, nicicând, cu noi – Ca să te lupți – ca nu cumva, Să te omoare cineva! Păzește-te dar, căci altfel, Ne stingi lumina-n Israel!”

18. După aceea, a urmat O luptă cari, la Gob, s-a dat, Iar Sibecai l-a doborât Pe Saf și-apoi l-a omorât. Saf era Filisteanul care, Pe Rafa, drept părinte-l are, Iar Sibecai s-a potrivit, De neam, să fie Hușatit.

19. În Gob, s-a nimerit să fie Și cea de-a treia bătălie, Iar Elhanan – acela care Pe Iare-Oreghim îl are Ca și părinte – l-a lovit Pe Goliat, din Gat venit; O suliță, omul avea, Cu un mâner ce aducea Asemeni unui sul țesut. Dar Elhanan nu s-a temut. Asupra lui a tăbărât, De-ndată, și l-a omorât. De Elhanan, se povestea Că, de la Betleem, venea.

20. O bătălie s-a mai dat, Care avut-a loc, la Gat. Oștirile de Filisteni, Un om aveau printre oșteni, Cari o statură mare-avea. La mâini – și-apoi asemenea Și la picioare – s-a văzut Că mule degete-a avut. La mâini avea – la fiecare – Tot câte șase; la picioare, Tot șase degete avuse, Căci în ăst fel, el se născuse. Se știe dar, că numărate, Sunt douăzeci și patru, toate. De neam, din Rafa, era el,

21. Iar pe poporul Israel, Mereu doar l-a batjocorit. Atunci, în față i-a ieșit Chiar Ionatan, acela care Pe Șimea, drept părinte-l are, Frate cu David. Mâniat, Pe Filistean l-a atacat. Jos, la pământ, la doborât Îndată, și l-a omorât.

22. Ăști patru oameni se vădeau Că ai lui Rafa fii erau Și că, în Gat, au fost născuți. Când Filisteni-au fost bătuți De Israel, acești feciori – De ai lui David slujitori – Au fost înfrânți și, negreșit, Toți patru, astfel, au pierit.