2 Samuel 23 BIV2014

1. Iată cuvântul rostuit – De către David – la sfârșit, Cuvântul spus de-acela care, Drept tată, pe Isai, îl are, Cuvântul celui înălțat Sus – sus de tot – și așezat Să fie uns, pentru Cel care, Drept Dumnezeu, Iacov Îl are, Cuvântul spus de către cel Care-a cântat, în Israel:

2. „Duhul lui Dumnezeu vorbește Prin mine. El mă-nsuflețește, Iar vorbele Celui Prea Sfânt, Pe limba mea, acuma, sânt.

3. Iată că Domnul, Cel pe care Neamul lui Israel Îl are, Prin mine, azi, a glăsuit. Stânca lui Iacov mi-a vorbit: „Acela cari împărățește Și cari, dreptate, împărțește, Frică având de Dumnezeu,

4. Ca și lumina e, mereu, Ca razele de dimineață, Când soarele dă lumii viață, Zâmbind pe-aripile de zori Peste un cer lipsit de nori, Ca soarele ce-a apărut După ce ploaia a căzut Făcând ca iarba să-ncolțească Și-ntreg pământul să-nverzească.

5. Chiar dacă nu-i asemenea – În a Lui față – casa mea, Totuși, cu mine, a făcut Un legământ, veșnic ținut, Care a fost tare zidit Și-n toate, bine întărit. Nu o să facă Domnul, oare, Din ei – în urmă – a răsare Tot ceea ce, neîndoios, Are să fie de folos Ca bucurie să îmi dea, Lucrând spre mântuirea mea?

6. Cei răi, ca niște spini doar, sânt, Pe cari îi lepezi, la pământ, Căci mâinile – pe ei – nu-ți pui, Să nu simți acul spinului.

7. Cei ce-i ating se înarmează Cu-un fier, sau poate-i cercetează Doar cu mânerul suliței. Apoi, cu toții, strânși sunt ei, Aduși într-un anume loc, În care, fi-vor arși, în foc.”

8. Iată pe cei cari îl slujeau, Pe David, și viteji erau: Ioșeb-Bașebet – dovedit A fi de neam Tahchemonit – Fruntaș fiind al oștilor, În rândul căpitanilor. Opt sute-au fost cei ce-au pierit Când, sulița, și-a învârtit.

9. Urmează Eleazar – cel care, Pe Dodo, drept părinte-l are, Și pe Ahohi. El a stat Alăturea de împărat, Fiind în rândul celor trei Oșteni ai săi. David, cu ei, Să țină piept a reușit – Pe înălțimi – când potopit, De Filisteni – într-un război – Fost-a poporul, dând ‘napoi.

10. Atuncea, Eleazar a stat, Plin de curaj și a luptat: Pe Filisteni, el i-a lovit Până când i-a înțepenit Mâna, pe fierul sabiei. În acea zi, pentru Evrei, Domnul o izbăvire-a dat. Poporul care a plecat, La Eleazar, s-a-ntors, apoi, Doar să ia prada de război.

11. Apoi, venea Șama – cel care, Pe Aghe, drept părinte-l are Și din Harar era venit. Toți Filistenii s-au unit, La Lehi, unde se găsea Un câmp pe cari linte creștea. Israeliții au fugit, Căci Filistenii i-au răzbit.

12. Șama, pe câmp, s-a așezat Și de dușmani l-a apărat. Cu Filistenii s-a bătut, Iar Domnu-atuncea a făcut Să vie, peste Israel, O izbăvire-n acest fel.

13. Trei dintre cei treizeci, pe care, David, drept căpitani, îi are – Pe vremea secerișului – În fața împăratului – La peștera care-i aflată În Adulam – s-au dus, căci iată, Mulți Filisteni s-au adunat Și-n valea Refaim, au stat.

14. David – pe-atunci – în cetățuie, A trebuit ca să se suie. La Betleem, fusese pusă O strajă, de dușmani adusă.

15. David găsi de cuviință, Ca să își spună o dorință. „Cine-mi va da, apă, să beau?” – A-ntrebat el. „Dar apă, vreau, Doar din acea fântână, care, La Betleem e, la intrare.”

16. Atunci, cei trei viteji s-au dus Și-n grabă, apă, i-au adus. Prin tabăra de Filisteni, Trecuseră cei trei oșteni. Dar împăratul n-a băut Din apă, ci toți au văzut Că a vărsat-o, pe pământ, În fața Domnului Cel Sfânt.

17. „Să nu credeți că sete-mi vine! Departe-i acest gând, de mine! Nu gust, din apă, căci nu vreau, Din al lor sânge, ca să beau. Căci oamenii acești s-au dus Și în joc, viața, ei și-au pus, Ca să-mi aducă apă, mie! Cum să fac astă mârșăvie?”

18. Peste cei trei, pus cel mai mare, Fusese Abișai, cel care, Fiu al Țeruiei, se vădea, Iar pe Ioab, frate-l avea. El, sulița, și-a învârtit Și-atunci trei sute au pierit, Dintre vrăjmași. În acest fel, E cunoscut în Israel, Iar dintre cei trei, s-a vădit A fi apoi, cel mai vestit.

19. Fiind de vază între ei, El a ajuns, peste cei trei, Mai mare de-a fi așezat, Însă nicicând, nu s-a-nălțat Precum au fost cei trei, pe care, Mai înaintea sa, îi are.

20. De-un alt bărbat a fost urmat, Care, Benaia, s-a chemat. Benaia este-acela care, Pe Iehoiada, tată-l are Și se trăgea din Cabțeel. Un om viteaz fusese el, Făr’ ai ajunge pe cei care, Mai înaintea sa, îi are. Mari fapte, el a săvârșit, Fiind viteaz și renumit. Uciși au fost, de către el, Doi fii avuți de Ariel, Cel ce-n Moab a fost născut. Odată, când a început Să ningă și s-a pus zăpadă, Benaia s-a-ntâmplat să vadă Cum un leu mare a căzut În groapa care s-a făcut Pentru a strânge apă-n ea. Și-a scos, îndată, sabia Și-n groapă el s-a pogorât, Unde, pe leu, l-a omorât.

21. A mai ucis și un oștean Care fusese Egiptean. Groaznic era la-nfățișare, Când își rotea sulița-i mare. Benaia, un toiag, avea, Pe care-n mână îl ținea. Grăbit, la Egiptean, s-a dus, L-a trântit jos și l-a răpus. Cu sulița, el îl străpunse, După ce-ntâi, din mâini, i-o smulse.

22. Faptele ce le-a săvârșit Făcutu-l-au a fi vestit, Printre cei trei viteji, pe care, Neamul lui Israel îi are.

23. Din cei treizeci, cel mai vestit, Benaia fost-a socotit. Cu toate-acestea, niciodat’, Benaia nu s-a ridicat, Spre-a fi, precum cei trei, pe care, Mai înaintea sa, îi are.

24. Apoi urmat-a Asael; Al lui Ioab frate, e el. Prin ceea ce a săvârșit, Renume, el și-a dobândit. Astfel, ajuns-a a fi deci, În rândul celorlalți treizeci. Altul e Elhanan, cel care, Pe Dodo, drept părinte-l are Și de la Betleem venea.

25. Șama, cel care se trăgea De la Harod, apoi urmează. Tot din Harod, se-aliniază Elica-n urmă. După el,

26. Vine Heleț. Omul acel – De loc – de la Pelet, venea. De la Tecoa, se trăgea Ira apoi, acela care, Pe Icheș, drept părinte-l are.

27. Abiezer a mai urmat, Care în Anatot a stat. Apoi e Mebunai, cel care, Din Hușa este, din născare.

28. Țalmon, din Ahoah, urmează; Și Maharai se-aliniază, Cari, din Netofa, a venit.

29. Tot din Netofa, a ieșit, În urmă, și Heleb, cel care, Pe Bana, drept părinte-l are. La rând venea – apoi – Itai, Din Ghibea, fiul lui Ribai. Toți cei care, din Ghibea, vin, Sunt ramura lui Beniamin.

30. Benaia se aliniează, Din Piraton. Hidai urmează, De la Nahale-Gaș, sosit.

31. Abi-Albon a mai venit, Care-i din Arba, de ținut. Din Bahurim, a apărut Și Azmavet. Lui, i-a urmat

32. Și Eliahba, cel ce-a stat În Șaalbon. A mai venit Bene-Iașen, către sfârșit, Și Ionatan. Mai apoi dar,

33. Șama, cel care-i din Harar. Urmează Ahiam, cel care, Drept tată, pe Șerar, îl are. De prin Arar, el se trăgea.

34. În urma lui, apoi, venea Elifelet, acela care, Pe Ahasbai, părinte-l are. El era fiu de Macatit. Urmează Eliam, venit Din Ghilo. El este cel care, Pe-Ahitofel, părinte-l are.

35. Hețrai venit-a, după el, Care se trage din Carmel. Parai e cel ce a urmat, Cari, din Arab, este plecat.

36. Apoi Igheal – din Țoba – care, Părinte, pe Natan, îl are. Bani – din Gad – a mai urmat,

37. Țelec – de prin Amon, plecat; Narai, de la Berot, apoi A mai venit. El – la război – Dusese armele pe care, Stăpânul său, Ioab, le are.

38. Cei cari, de la Ieter, veniră, Gareb și Ira se numiră;

39. Iar cel din urmă ce-a venit, E Urie, de neam Hetit. Treizeci și șapte, se vădeau Oamenii-aceștia, că erau.