2 Samuel 4 BIV2014

1. Când Iș-Boșet a auzit Precum că Abner a murit, Simți că tot curaju-i piere Și că lipsit e, de putere. Atunci, întregul Israel Speriat fusese, ca și el.

2. Fiul lui Saul a avut Doi căpitani, cari au șezut În fruntea cetei de război. Bana e primul, iar apoi Recab, al doilea, s-a vădit. Al lor părinte s-a numit Rimon și din Berot venise, Căci el, din Beniamin, ieșise. Berotu-atuncea se vădea Cum că, de Beniamin, ținea,

3. Iar Berotiții au fugit Și-n Ghitaim, au locuit, Unde și azi e un popor, Alcătuit din neamul lor.

4. Saul, mai mulți fii, a avut, Iar cel dintâi fecior născut Fusese Ionatan numit. Și el, un fiu, a dobândit. Băiatul cari i s-a născut, Cinci anișori doar a făcut, Când de la Izreel venise Vestea că Ionatan murise, Și Saul, de asemenea. Doica pe care o avea – Când astă vestea aflat – Luă copilul, de îndat’, Căci ea, să fugă, ar fi vrut. Băiatul, însă, a căzut – Pe când fugeau ei – după care, Olog rămase, de picioare. Acel copil nenorocit, Mefiboșet, era numit.

5. Recab și Bana – amândoi – Pe la amiază-au mers apoi, La Iș-Boșet, care dormea – Așa precum obișnuia Întotdeauna – după masă.

6. Cei doi pătrunseră în casă, Căci negustori de grâu s-au dat. Apoi, când s-au apropiat De Iș-Boșet, ei l-au lovit, În pântec, iar el a murit. În urmă, ei s-au strecurat Afară, și-astfel, au scăpat.

7. Pe împărat, ei l-au găsit Chiar în odaia de dormit, Iar după ce îl omorâră, I-au tăiat capul și fugiră

8. La David – la Hebron – de-ndată, Zicându-i când sosiră: „Iată, Aici e capul celui care Te-a dușmănit, fără-ncetare. Saul și casa lui, mereu, Te-au prigonit, dar Dumnezeu – Față de ei – te-a răzbunat.”

9. David, atunci, s-a ridicat Și-a glăsuit către cei doi: „Un lucru vreau, ca să știți voi: Viu este Domnul Dumnezeu – Care-i izbăvitorul meu –

10. Că eu, pe cel ce a venit Spunându-mi: „Saul a murit”, L-am prins și l-am ucis apoi. Omul venise-atunci, la noi, Crezând că prin ce o să-mi spună, Îmi va aduce-o veste bună. Eu, cu oștenii ce-i aveam, Pe-atuncea la Țiclag ședeam, Și moarte – pentru știrea lui – I-am dat, drept plată, omului.

11. Acuma, niște oameni răi, Umblând pe-ntunecate căi, Ucis-au un nevinovat, În casa lui, în al său pat. Încredințați să fiți dar voi, Că vă voi cere, înapoi, Sângele celui ce-a pierit!”

12. David, apoi, a poruncit, Uciși să fie, de îndat’. Mâini și picioare, le-a tăiat, Iar lângă iazul cel pe care Hebronu-n fața sa îl are, În urmă, el i-a spânzurat. Au mers apoi, și au luat Capul lui Iș-Boșet, pe care L-au îngropat cu cinste mare, Chiar în al lui Abner mormânt, În al Hebronului pământ.