Logo
🔍

2 Samuel 4 VBRC2020

«

1. Când a auzit fiul lui Saul că Abnér a murit la Hebrón, i-au căzut mâinile și tot Israélul s-a îngrozit.

2. Fiul lui Saul avea doi oameni, căpetenii de trupe: numele unuia era Baaná, iar numele celuilalt era Recáb; erau fiii lui Rimón din Bèerót, dintre fiii lui Beniamín. Căci și Bèerót era considerat din Beniamín.

3. Cei din Bèerót au fugit la Ghitáim și au locuit acolo ca străini până în ziua de azi.

4. Ionatán, fiul lui Saul, avea un fiu șchiop. Avea cinci ani când a venit din Izreél știrea despre Saul și Ionatán. Doica lui l-a luat și a fugit. Când se grăbea să fugă, [fiul lui Saul] a căzut și a rămas șchiop. Numele lui era Mefibóșet.

5. Fiii lui Rimón din Bèerót, Recáb și Baaná, au mers și au ajuns în timpul arșiței de la amiază la casa lui Iș-Bóșet, care era culcat în pat la amiază.

6. Au ajuns până în mijlocul casei, precum cei care aduc grâu. Recáb și Baaná, frații lui, l-au lovit în burtă și au fugit.

7. Au intrat în casă pe când el era culcat pe pat în camera lui de dormit. L-au lovit, l-au omorât și i-au tăiat capul. I-au luat capul și au mers prin Arabáh toată noaptea.

8. Au adus capul lui Iș-Bóșet la Davíd, în Hebrón, și i-au zis regelui: „Iată capul lui Iș-Bóșet, fiul lui Saul, dușmanul tău care căuta viața ta; Domnul îl răzbună astăzi pe stăpânul meu, regele, de Saul și de descendența lui”.

9. Davíd le-a răspuns lui Recáb și lui Baaná, fratele său, fiii lui Rimón din Bèerót: „Viu este Domnul care mi-a răscumpărat viața din orice strâmtorare!

10. Pe cel care mi-a povestit, zicând: „Iată, Saul este mort”, [crezând] că aduce o veste bună în ochii mei, l-am apucat și l-am ucis la Țiclág ca să-l răsplătesc pentru vestea bună.

11. Cu atât mai mult când niște oameni nelegiuiți au ucis un om drept în casa lui, în patul lui, să nu cer sângele lui din mâna voastră și să dispăreți de pe pământ?”.

12. Davíd le-a poruncit slujitorilor lui să-i omoare; le-au tăiat mânile și picioarele și i-au spânzurat lângă piscina din Hebrón. Au luat apoi capul lui Iș-Bóșet și l-au îngropat în mormântul lui Abnér, la Hebrón.

»