Logo
🔍

2 Tesaloniceni 3 BIV2014

«

1. „Încolo, vreau, dragii mei frați, Ca, pentru noi, să vă rugați, Să fie, astfel, răspândit, Neîncetat – și proslăvit – Cuvântul Domnului apoi, Așa precum este la voi.

2. De oameni răi, nechibzuiți, Rugați-vă ca izbăviți, Să fim, mereu – de-i cu putință – Pentru că nu toți au credință.

3. Doar Domnul este credincios: El vă-ntărește, ne-ndoios, Căci voi sunteți poporul Său, Și vă păzește, de cel rău.

4. Încredere avem, apoi, În Domnul nost’, precum că voi, Întotdeauna – negreșit – Veți face cum v-am poruncit.

5. Domnul să-ndrepte, tot mereu, Spre dragostea lui Dumnezeu Și spre răbdarea lui Hristos, Inima voastră, ne-ndoios!

6. În Sfântul Nume-al lui Iisus, Care se află-n ceruri, sus, Vă poruncim, prea iubiți frați, Ca voi să vă îndepărtați, De frații care se vădesc Precum că viața și-o trăiesc, Mereu, în neorânduială Și astfel – fără îndoială – Aceștia au disprețuit Învățătura ce-au primit, Din partea noastră. Dar știți voi,

7. Ce trebuie făcut apoi, Spre a călca pe urma noastră. Când ne-am aflat în preajma voastră, Bine-ați văzut – fără-ndoială – Căci nu în neorânduială, Noi am trăit. Ați observat

8. Că, de pomană, n-am mâncat Pâinea cuiva, ci ne-am trudit Și, zi și noapte, am muncit, Ca nu cumva, s-ajungem noi, A fi povară, pentru voi.

9. Și nu că drept, n-am fi avut, Dar, în noi înșine, am vrut S-aveți o pildă de urmat, Prin felu-n care ne-am purtat.

10. Când, printre voi, noi ne-am găsit, Vorbit-am clar și lămurit Și-am spus că: „Cine nu muncește, Acela nici nu trebuiește Ca să mănânce”. Însă, noi

11. Am auzit că, între voi, Sunt unii cari – fără-ndoială – Trăiesc în neorânduială: Nu fac nimic – deci nu muncesc – Ci doar, nimicuri, învârtesc.

12. Pe toți acești oameni, dorim – În Domnul – să îi sfătuim, Să își mănânce pâinea, când Au să o capete, lucrând.

13. Voi – fraților – nu osteniți, Când, binele, îl săvârșiți.

14. Pe cel cari, întâmpla-se-va Că nu va asculta, cumva, De toate cele ce le-am zis Sau, în epistolă, le-am scris, Voi trebuie să-l însemnați Și-n urmă, să vă-ndepărtați, Cu toții, de omul acel. Să n-aveți, legături, cu el, Căci, la distanță, de-l veți ține, Cuprins el fi-va, de rușine.

15. Să nu cumva să-l socotiți Drept un vrăjmaș, ci voi să știți, Ca pe un frate, să-l mustrați, Și-asemenea, să vă purtați.

16. Al păcii Domn, vă dăruiască, Neîncetat, pacea-I cerească. Domnul Iisus, cu voi, să fie, Să vă-nsoțească, pe vecie.

17. Urările de sănătate, Le-am scris eu, Pavel, al vost’ frate. Acesta este semnul meu, Pus, în epistole, mereu.

18. Harul cel minunat, de sus, Al Domnului Hristos Iisus, Să îl aveți cu voi, din plin, În vecii vecilor! Amin.”