2 Tesaloniceni 3 BTF2015
1. În final, fraților, rugați-vă pentru noi, pentru ca al Domnului cuvânt să curgă liber și să fie glorificat, așa cum și este cu voi,
2. Și ca să fim scăpați de oamenii iraționali și stricați, fiindcă nu toți au credință.
3. Dar credincios este Domnul, care vă va întări și vă va păzi de rău.
4. Și avem încredere în Domnul în ce vă privește, că deopotrivă faceți și veți face cele ce vă poruncim.
5. Iar Domnul să vă îndrepte inimile la dragostea lui Dumnezeu și la așteptarea răbdătoare a lui Cristos.
6. Și vă poruncim, fraților, în numele Domnului nostru Isus Cristos, să vă îndepărtați de fiecare frate care umblă în neorânduială și nu după tradiția pe care a primit-o de la noi.
7. Fiindcă voi înșivă știți cum ar trebui să ne urmați, pentru că nu ne-am comportat în neorânduială printre voi,
8. Nici nu am mâncat pâinea cuiva în zadar, ci am lucrat cu osteneală și durerea noapte și zi, ca să nu fim împovărători niciunuia dintre voi,
9. Nu pentru că nu avem putere, ci ca să ne facem un exemplu vouă, pentru a ne urma.
10. Căci și în timp ce eram cu voi, aceasta vă porunceam, că, dacă cineva refuză să lucreze, nici să nu mănânce.
11. Fiindcă auzim că unii umblă în neorânduială între voi, fără să lucreze deloc, ci sunt băgăreți.
12. Iar celor ce sunt astfel le poruncim și îi îndemnăm prin Domnul nostru, Isus Cristos, să lucreze în liniște și să își mănânce propria pâine.
13. Dar voi, fraților, să nu obosiți în facerea binelui.
14. Iar dacă vreunul nu ascultă de cuvântul nostru, prin această epistolă, pe acela însemnați-l și nu vă însoțiți cu el, ca să fie rușinat.
15. Însă nu îl socotiți ca dușman, ci avertizați-l ca pe un frate.
16. Și însuși Domnul păcii să vă dea pace întotdeauna în orice fel. Domnul fie cu voi toți.
17. Salutarea este a lui Pavel, cu propria mea mână, acesta este semnul în fiecare epistolă: așa scriu.
18. Harul Domnului nostru, Isus Cristos, fie cu voi toți. Amin.