Logo
🔍

2 Timotei 1 BVA

1. Pavel, apostol al lui Cristos Isus conform deciziei lui Dumnezeu, trimis să vorbească despre viața promisă care este în Cristos Isus:

2. pentru Timotei, copilul (meu) iubit – har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus, Stăpânul nostru!

3. Atunci când te amintesc în rugăciunile mele pe care le fac în mod consecvent, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tine. El este Dumnezeul Căruia Îi slujesc la fel ca strămoșii mei, având o conștiință curată.

4. Îmi amintesc de lacrimile tale și doresc să te văd, ca să devin plin de bucurie.

5. Cu privire la tine îmi mai amintesc și despre credința ta sinceră. Aceasta a existat întâi în bunica ta, Lois, și apoi în mama ta, Eunice; iar acum sunt convins că o ai și tu.

6. Având în vedere acest lucru, îți amintesc să alimentezi flacăra darului lui Dumnezeu care deja ți-a fost oferit prin punerea mâinilor mele pe(ste) tine.

7. Dumnezeu nu ne-a dat un spirit de timiditate, ci unul care ne oferă curaj, dragoste și autodisciplină.

8. Deci să nu îți fie rușine să vorbești despre Stăpânul nostru sau despre mine, care sunt un deținut pentru cauza Lui. Beneficiind de capacitatea de rezistență pe care ne-o dă Dumnezeu, fii partener cu mine în tot ce am de suportat pentru că predic Vestea Bună.

9. El ne-a salvat și (apoi) ne-a prezentat o sfântă chemare care nu este justificată de faptele noastre, ci se armonizează cu planul Său și cu harul pe care ni l-a oferit în Cristos Isus înainte de crearea Universului.

10. Acum, această realitate ne-a fost revelată prin apariția Salvatorului nostru (numit) Isus Cristos. El a distrus moartea și, prin Vestea Bună (prezentată), a pus în evidență viața și nemurirea.

11. Eu am fost desemnat ca predicator, ca apostol și ca învățător al acestei Vești Bune!

12. Așa se poate explica de ce nu îmi este rușine să suport toate aceste lucruri (adverse). Eu știu cine este Cel în care am crezut; și sunt convins că până în acea Zi, El poate să păstreze tot ce I-am încredințat.

13. Să menții modelul de învățătură sănătoasă pe care ai auzit-o de la mine, împreună cu dragostea și cu credința care sunt în Cristos Isus!

14. Păzește acel lucru bun care ți-a fost încredințat de Spiritul Sfânt care locuiește în noi.

15. Te informez că toți cei care locuiesc în Asia, au refuzat să mă mai susțină – inclusiv Figel și Hermogen…

16. Stăpânul (nostru) să ofere milă familiei lui Onisifor care de multe ori m-a încurajat și nu i-a fost rușine de lanțul cu care eram legat!

17. Când a fost în Roma, el m-a căutat perseverent până m-a găsit.

18. Stăpânul să îi ofere bunătatea Lui în acea Zi! Tu știi cât de mult m-a ajutat cu slujirea lui când eram în Efes.

»