Logo
🔍

2 Timotei 1 VBRC2020

Destinatarul și salutul

1. Paul, apostol al lui Cristos Isus prin voința lui Dumnezeu, după promisiunea vieții care este în Cristos Isus,

Rugăciune de mulțumire

2. lui Timotéi, copilul [meu] iubit: har, îndurare și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus Domnul nostru!

3. Aduc mulțumire lui Dumnezeu – căruia îi aduc cult cu o conștiință curată, ca și strămoșii mei – când îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele fără încetare, noaptea și ziua.

4. Amintindu-mi de lacrimile tale, mă cuprinde dorul de a te vedea, ca să mă umplu de bucurie.

Pasiunea pentru evanghelie

5. Îmi mai amintesc de credința neprefăcută care este în tine, care a fost mai întâi în bunica ta, Loís, și în mama ta, Euníce, și sunt convins că este și în tine.

6. Din acest motiv îți amintesc să reînflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin impunerea mâinilor mele!

7. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci [Duhul] tăriei, al iubirii și al chibzuinței.

8. Așadar, nu te rușina de mărturia Domnului nostru și nici de mine, care [mă aflu] în lanțuri pentru el, ci suferă împreună cu mine pentru evanghelie după puterea lui Dumnezeu,

9. cel care ne-a mântuit și ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci pentru planul său și pentru harul pe care ni l-a dat în Cristos Isus mai înainte de începutul veacurilor,

10. dar care acum a fost descoperit prin arătarea Mântuitorului nostru Isus Cristos, care a nimicit moartea și a făcut să strălucească viața și nemurirea prin evanghelia

11. pentru care eu am fost pus predicator, apostol și învățător!

12. Din acest motiv pătimesc acestea; dar nu mă rușinez, pentru că știu în cine am crezut și în cine mi-am pus încrederea și sunt convins că el are puterea să păstreze depozitul până în ziua aceea.

13. Ia ca normă cuvintele sănătoase pe care le-ai auzit de la mine în credința și iubirea care este în Cristos Isus!

Discipoli fideli și infideli

14. Păstrează depozitul cel bun prin Duhul Sfânt, care locuiește în noi!

15. Știi că toți cei din Asia ne-au părăsit, printre care și Figél și Hermogéne.

16. Domnul să se îndure de casa lui Onesífor, pentru că de multe ori și el m-a îmbărbătat și nu i-a fost rușine de lanțurile mele,

17. ba chiar, când a fost la Roma, m-a căutat cu grijă și m‑a găsit!

18. Domnul să-i dea să afle îndurare la Dumnezeu în ziua aceea și tu știi bine cât de mult a slujit la Éfes!

»