2 Timotei 3 BVA
1. Să știi că ultimele „zile” (ale existenței pământului) vor fi parte a unei perioade de timp dificil.
2. Oamenii (acelor vremuri) vor fi: egoiști, iubitori ai banilor, lăudăroși, aroganți, insultători, neascultători față de părinți, nerecunoscători, lipsiți de sfințenie,
3. lipsiți de afecțiune, imposibil de convins, calomniatori, fără autocontrol, sălbatici și orientați împotriva binelui.
4. Ei vor mai fi trădători, imprudenți și foarte orgolioși. Vor iubi mai mult plăcerile decât pe Dumnezeu;
5. și vor avea (doar) o religie căreia îi vor contesta (practic) forța (de influență pozitivă în viața lor). Îndepărtează-te de acești oameni!
6. Între ei sunt unii care intră în case și reușesc să seducă pe femeile cărora le lipsește autocontrolul și care sunt conduse de diferite dorințe păcătoase.
7. Aceștia vor încerca mereu să învețe, fără să ajungă vreodată la cunoașterea completă a adevărului.
8. Ei urmează exemplul lui Iane și al lui Iambre care s-au opus lui Moise. Sunt oameni care au mintea degradată, fiind descalificați în ce privește credința.
9. Dar nu vor mai progresa; pentru că nebunia lor va fi evidentă pentru oricine, exact ca în cazul celor doi oameni.
10. Tu ai remarcat învățătura mea, comportamentul meu, decizia mea, credința mea, răbdarea mea, dragostea mea, perseverența mea.
11. Ai văzut cum am fost persecutat și câte adversități am suportat în Antiohia, în Iconia și în Listra. Dar Stăpânul m-a scăpat din toate acestea!
12. De fapt, toți cei care doresc să trăiască o viață dedicată lui Cristos, vor fi persecutați.
13. Dar oamenii răi și înșelători vor progresa în răul pe care îl practică, înșelând (pe alții) și fiind (auto-)înșelați.
14. Tu să fii consecvent cu privire la lucrurile pe care le-ai învățat și care îți formează credința. Știi care este sursa lor:
15. Scripturile! Acestea sunt scrierile pe care le cunoști din copilărie; și știi că ele pot să îți ofere înțelepciunea care conduce la salvarea prin credința în Cristos Isus.
16. Tot ce scrie în Scriptură este inspirat de Dumnezeu și (ne) este util. Ea poate să învețe, să reproșeze greșelile, să corecteze și să instruiască în dreptate;
17. pentru ca omul lui Dumnezeu să se maturizeze și să fie astfel echipat pentru orice lucru bun.