Logo
🔍

3 Ioan 1 BTF2015

1. Bătrânul, către preaiubitul Gaiu, pe care îl iubesc în adevăr.

2. Preaiubitule, mai presus de toate doresc ca tu să prosperi și să fii sănătos, așa cum prosperă sufletul tău.

3. Fiindcă m-am bucurat foarte mult când frații au venit și au adus mărturie despre adevărul care este în tine, așa cum tu umbli în adevăr.

4. Nu am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr.

5. Preaiubitule, cu credincioșie faci tot ceea ce lucrezi pentru frați și pentru străini,

6. Care au adus mărturie despre dragostea ta creștină, înaintea bisericii; pe care dacă îi însoțești evlavios, bine vei face.

7. Fiindcă pentru numele lui au ieșit, neluând nimic de la neamuri.

8. De aceea suntem datori să îi primim pe unii ca aceștia, ca să fim conlucrători cu adevărul.

9. Am scris bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu ne primește.

10. Din această cauză, dacă vin, îi voi aminti faptele sale pe care le face, îndrugând cuvinte răutăcioase împotriva noastră; și nemulțumit cu acestea, el nici nu îi primește pe frați și îi oprește pe cei ce doresc să îi primească și îi dă afară din biserică.

11. Preaiubitule, nu urma ceea ce este rău, ci ceea ce este bun. Cel ce face bine este din Dumnezeu, dar cel ce face rău nu l-a văzut pe Dumnezeu.

12. Lui Dimitrie i s-a dat o mărturie bună din partea tuturor și a adevărului însuși; da, și noi aducem mărturie; și știți că mărturia noastră este adevărată.

13. Aveam multe să scris, dar nu voiesc să îți scriu cu cerneală și condei.

14. Dar sper să te văd în curând și vom vorbi față în față. Pace ție. Te salută prietenii noștri. Salută prietenii pe nume.