Faptele Apostolilor 1 VDCL
1. Cea dintâi istorisire am făcut‐o, Teofile, despre toate câte a început Isus să facă și să învețe,
2. până în ziua în care a fost luat sus, după ce prin Duhul Sfânt dăduse porunci apostolilor pe care și i‐a ales,
3. cărora s‐a și înfățișat după pătimirea sa cu multe dovezi netăgăduite, arătându‐li‐se vreme de patruzeci de zile și vorbind cele despre Împărăția lui Dumnezeu.
4. Și pe când era adunat cu ei, le‐a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte făgăduința Tatălui, pe care, zicea el, ați auzit‐o de la mine.
5. Pentru că Ioan a botezat cu apă, iar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt nu după multe aceste zile.
6. Deci când erau adunați laolaltă, l‐au întrebat zicând: Doamne, nu cumva în vremea aceasta statornicești iarăși împărăția pentru Israel?
7. El a zis către ei: Nu este al vostru să știți vremurile sau soroacele pe care Tatăl le‐a pus sub stăpânirea sa.
8. Ci veți lua putere când va veni Duhul Sfânt peste voi și‐mi veți fi martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului.
9. Și când a zis acestea, a fost ridicat în sus, pe când priveau ei și un nor l‐a luat de la ochii lor.
10. Și pe când se uitau țintă în cer, când se ducea el, iată li s‐au înfățișat și doi bărbați în veșminte albe,
Întoarcerea apostolilor11. care au și zis: Bărbați Galileeni, ce stați uitându‐vă în cer? Acest Isus care a fost luat de la voi în cer va veni așa, în același fel cum l‐ați văzut ducându‐se în cer.
12. Atunci s‐au întors la Ierusalim de la muntele numit Măsliniș, care este aproape de Ierusalim de o cale de sabat.
13. Și când au intrat, s‐au suit în odaia de sus, unde stăteau și Petru și Ioan și Iacov și Andrei, Filip și Toma, Bartolomeu și Matei, Iacov al lui Alfeu și Simon Zelotul și Iuda al lui Iacov.
Alegerea lui Matia14. Aceștia toți stăruiau într‐un gând în rugăciune, cu femeile și cu Maria, mama lui Isus, și cu frații lui.
15. Și în zilele acestea Petru s‐a sculat în mijlocul fraților și a zis: (și era o gloată ca la o sută douăzeci de nume strânși împreună în acel loc).
16. Bărbați frați, trebuia ca să fie împlinită scriptura pe care a spus‐o mai dinainte Duhul Sfânt prin gura lui David despre Iuda, care s‐a făcut călăuză celor ce au prins pe Isus,
17. fiindcă era numărat între noi și a luat sorțul slujbei acesteia.
18. (Omul acesta deci și‐a dobândit un ogor din plata fărădelegii și căzând cu capul în jos a plesnit prin mijloc și i s‐au vărsat toate măruntaiele.
19. Și a ajuns cunoscut tuturor care locuiesc în Ierusalim, astfel că ogorul acela a fost numit în limba lor Acheldama, adică: Ogorul sângelui.)
20. Căci în cartea Psalmilor este scris: Locuința lui să ajungă pustie și să nu fie cine să locuiască în ea: și: Slujba lui de priveghetor s‐o ia altul.
21. Deci trebuie ca din bărbații care au mers împreună cu noi în orice vreme cât Domnul Isus a intrat și a ieșit între noi,
22. începând de la botezul lui Ioan până în ziua în care a fost luat de la noi, unul să fie martor al învierii lui împreună cu noi.
23. Și au pus înainte pe doi, pe Iosif numit Barsaba, care a fost numit și Iust, și pe Matia.
24. Și s‐au rugat și au zis: Tu, Doamne, care cunoști inimile tuturor, arată din acești doi pe unul, pe care l‐ai ales
25. ca să ia locul acestei slujbe și apostolii, de la care s‐a abătut Iuda ca să se ducă la locul său.
26. Și le‐au dat sorți și sorțul a căzut pe Matia și a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.