Faptele Apostolilor 10 BIV2014

1. Pe-atuncea, în Cezaria, Trăia un om, cari se numea Corneliu. El era sutași, Fiind din ceata de ostași „Italiana”. Tot mereu,

2. Temutu-s-a de Dumnezeu; La fel, și cei din casa lui. A împărțit, norodului, Multe pomeni și, ne-ncetat, Lui Dumnezeu, el s-a rugat.

3. Cam pe la ceasu-al nouălea, Pe când Corneliu se găsea În rugăciune adâncit, În viziune, lămurit, Văzu îngerul Domnului Intrând în odăița lui.

4. „Corneliu!” – îngerul îi zise. Acesta, țintă, îl privise: „Ce este Doamne?” – i-a răspuns. „Rugile tale au ajuns, La Domnul, și-au fost ascultate. De milosteniile-ți toate, Acuma, El Și-a amintit, Căci înainte-I s-au suit.

5. Iată ce-ai de făcut acum: Gătește-ți oamenii de drum, Și-apoi, spre Iope, să pornească. Acolo, ei au să-l găsească Pe Simon, Petru poreclit.

6. Omul acela-i găzduit La Simon tăbăcarul, care Își are casa lângă mare. El îți va spune, negreșit, Ce trebuie înfăptuit.”

7. Când îngerul a dispărut, Corneliu-ndată a făcut Precum îi spuse. A chemat Doi slujitori și un soldat, Care erau în casa lui. Le spuse cum al Domnului Înger, în casă, i-a venit Și cum, apoi, i-a deslușit

8. Ce are-a face. Imediat, La Iope, slugile-au plecat.

9. În ziua ce-a urmat, în zori, Pe când ceata de slujitori, De Iope, se apropia, Cam pe la ceasu-al șaselea, Petru, pe casă, s-a suit, Ca să se roage, liniștit.

10. Apoi, l-a prins o foame mare. Pe când făcea el de mâncare, Într-o răpire, a căzut.

11. S-a deschis cerul și-a văzut Un vas, precum o față mare – De așternut pe masă – care Își avea colțurile toate, Strânse-mpreună și legate. În jos, ușor, el s-a lăsat Și, pe pământ, s-a așezat.

12. Multe făpturi, în vas, erau: Și dobitoace se aflau – Din cele cu patru picioare – Păsări, precum și târâtoare.

13. O voce, gravă și adâncă, Îi zise: „Taie și mănâncă!”

14. Dar, Petru a răspuns, îndată: „Nu Doamne, căci eu, niciodată – De când mă știu – nu am mâncat Ceva spurcat și necurat.”

15. Vocea, din nou, s-a auzit: „Ceea ce Domnu-a curățit, Să nu mai numești tu, spurcat!”

16. Lucrul acest s-a repetat, Exact de trei ori, după care, La cer, vasul acela mare A fost luat. Pe când ședea

17. Petru, gândit, căci nu știa Ce-nseamnă ceea ce-a văzut, În poartă-i, tocmai au bătut Cei trei, pe care i-a trimis Corneliu-n Iope, când le-a zis Ca să se ducă, imediat,

18. La Petru. Ei au întrebat, Dacă acel cari se numește Simon, zis Petru, găzduiește

19. Acolo. Petru mai ședea Și, la vedenii, se gândea, Când Duhul Sfânt l-a înștiințat: „Ești, de trei oameni, căutat.

20. Acum, degrabă, scoală-te Și-apoi, cu ei, pogoară-te Îndată, fără șovăire, Fiindcă Eu le-am dat de știre, Să vină a te căuta. Pleacă dar, iute, nu mai sta!”

21. Petru, atuncea, s-a grăbit, În curtea casei, de-a ieșit Și, spre cei trei, s-a îndreptat: „Eu sunt. De ce m-ați căutat?”

22. „Pe noi, la tine, ne-a trimis Corneliu” – slugile au zis. „Omul acesta e sutași, Peste o ceată de ostași. De Dumnezeu, e temător, Și-ntreg neamul Iudeilor, Numai de bine, l-a vorbit. La el, un înger a venit, Trimes din partea Domnului, Și-i spuse ca, în casa lui, Pe tine-n grabă să te cheme. Deci hai cu noi și nu te teme, Pentru că invitat tu ești, În casa lui, ca să-i vorbești.”

23. Petru, în casă, i-a poftit, Și-n acea zi, i-a găzduit,

24. La el. În zori, s-au deșteptat Și-apoi, la drum, ei au plecat. Și câțiva frați au mai venit, Din Iope, de i-au însoțit Către-a Cezariei cetate. Cu rudele apropiate Și cu ai săi prieteni, sta Corneliu, și îi aștepta.

25. Să intre, Petru a voit, Însă Corneliu i-a ieșit ‘Nainte și s-a aruncat, Îndată, jos și s-a-nchinat, În fața lui, pân’ la pământ.

26. „Omule, scoală, căci nu sânt Decât un om și eu!” – i-a spus Petru, și-l ajută ca, sus, Să se ridice; iar apoi,

27. Vorbind, intrară amândoi, În casă, unde mulți ședeau, Nerăbdători, și-i așteptau.

28. Privindu-i, Petru a vorbit: „Prin Lege, nu-i îngăduit Să se-nsoțească un Iudeu, Cu un alt neam. Dar, Dumnezeu Mi-a arătat, ca nu cumva, Să mai numesc, pe cineva, Că e spurcat, sau necurat.

29. De-aceea, când voi m-ați chemat, Fără cârtire, am venit. Să-mi spuneți dar, ce ați voit, Când, după mine, ați trimis?”

30. „Cam patru zile sunt” – a zis Corneliu – „de când mă aflam, În casa mea, și mă rugam. Să fi fost ceasu-al nouălea, Când am avut vedenia. Un om, atuncea, am văzut, În fața mea, că a șezut. Avea o haină lucitoare, Ce-l învelea pân’ la picioare.

31. Omul acela mi-a vorbit: „Corneliu! Domnu-a auzit, Rugile tale. A văzut, Ce milostenii, ai făcut. De ele, El Și-a amintit, Căci, înainte-I, s-au suit.

32. Iată ce-ai de făcut acum: Gătește-ți oamenii, de drum, Și-apoi, spre Iope, să pornească. Acolo, ei au să-l găsească, Pe Simon, Petru poreclit. Omul acela-i găzduit, La Simon tăbăcarul, care Își are casa, lângă mare. El va veni să îți vorbească.”

33. După vedenia cerească, Grabnic, trimis-am după tine, Iar tu făcut-ai foarte bine, Că ai venit. Noi așteptăm, Nerăbdători, să te-ascultăm. Ce ai, din partea Domnului, Te rog, acuma, să ne spui. Deci, Domnul ce ți-a poruncit?”

34. Petru, privirea, și-a rotit Peste cei care s-au aflat, Acolo strânși, și-a cuvântat: „Într-adevăr, văd bine eu, Acuma dar, că Dumnezeu Nu e, nicicând, părtinitor.

35. Din orice neam e – sau popor – Cel care e neprihănit, De Dumnezeu, este primit.

36. Cuvântul Său, L-a trimis El, Copiilor lui Israel Și, Evanghelia, le-a vestit Chiar prin Hristos, Cel dovedit Că este Domnul tuturor.

37. Acuma, orice-ascultător De-aicea, cred c-a auzit Cuvintele ce-au împânzit Ținuturile din Iudeea Și cele de prin Galileea, După ce-a propovăduit Ioan, botezul. Negreșit, Că voi, cu toții, ați aflat,

38. Că Duh Sfânt, Domnul a turnat, Pe-Acel Nazarinean, Iisus, Care – din loc, în loc – S-a dus, Plin de puterea Lui, făcând Bine la toți și vindecând Pe cei bolnavi. Cei îndrăciți Erau, de duhuri, curățiți. Iisus era-nsoțit, mereu, În lucrul Său, de Dumnezeu.

39. Noi suntem martori: am văzut Tot ceea ce El a făcut, Printre Iudei. De-asemeni, știm Ce-a fost și la Ierusalim. Iudeii, însă, L-au luat, Pe-al crucii lemn, L-au atârnat Și L-au ucis, în acest fel.

40. Trei zile, mort, a zăcut El, Dar Dumnezeu L-a înviat; Iar El, la mulți, S-a arătat,

41. Dar nu întreg norodului, Ci nouă, martorilor Lui, Care-am băut și am mâncat Cu El, după ce a-nviat. Pe noi, ‘nainte, Dumnezeu, Martori, ne-alese-a-I fi mereu.

42. Iisus, să propovăduim, Ne-a spus, și să mărturisim, Neîncetat, noroadelor, Că pus a fost judecător, De Domnul, peste-ai lumii sorți: Și peste vii, și peste morți.

43. De El, prorocii ne vorbesc, Iar cei cari cred în El, găsesc, Prin al Său Nume, îndurare Și, astfel, dobândesc iertare, Pentru păcatul săvârșit.”

44. Tocmai când Petru a rostit Aceste vorbe, Duhul Sfânt, Din cer, venit-a pe pământ Și, peste toți ce-au ascultat Cuvântul, El S-a revărsat.

45. Toți credincioși-acolo-aflați – Cari, împrejur, erau tăiați, Și cari, cu Petru-au fost veniți – Rămaseră adânc uimiți, Văzând că darul minunat, Al Domnului, a fost turnat

46. Și peste Neamuri. Auzeau, Cum toți, acum, în limbi, vorbeau Și preamăreau, pe Dumnezeu. Petru a zis: „Vă-ntreb dar, eu:

47. Se poate opri apa, oare, Ca oamenii aceștia, care Primit-au Duh Sfânt ca și noi, Să nu se și boteze-apoi?”

48. Astfel, a poruncit la frați, Ca toți să fie botezați, În Sfântul Nume-al lui Iisus. Ei au făcut precum le-a spus Petru, și-n urmă-au stăruit Să mai rămână, negreșit, Câteva zile, și apoi Abia, să plece, înapoi.