Faptele Apostolilor 14 BIV2014

1. Cu bine, au ajuns cei doi, Până-n Iaconia, și-apoi, În sinagogă, au intrat, Unde, astfel, au cuvântat, Încât mulțimea – de Iudei Și Greci – crezură ce-au spus ei.

2. Iudeii care n-au crezut, Să întărâte, s-au zbătut, Îndată, al Neamurilor Suflet, în contra fraților.

3. Pavel și cu Barnaba-au stat – Chiar după tot ce s-a-ntâmplat – Mult, în Iaconia, vorbind Și-n Domnul propovăduind Cu îndrăzneală. Dumnezeu Adeverise, tot mereu, Cuvântul Său, referitor La har, și-n fața tuturor, Prin cei doi, semne, El făcea Și mari minuni înfăptuia.

4. Ajuns-au gloatele-n cetate, Astfel, să fie dezbinate. Mulți, pe apostoli, îi urmau; Alții, după Iudei, mergeau.

5. Iudei și Neamuri se-nvoiră – După ce mai întâi primiră, De la ai lor capi, aprobare – Ca să se pună în mișcare, Să poată să îi prigonească, Să-i bată, să-i batjocorească Și să-i omoare, mai apoi,

6. Cu pietre. Dar, aflând, cei doi, În Licaonia-au fugit. Acolo, s-au adăpostit În Listra și în Derbe – cari Erau cetățile mai mari, Din Licaonia. Mereu,

7. Ei au vorbit, de Dumnezeu Și, Evanghelia, au vestit, La tot norodul întâlnit.

8. Era, în Listra, un olog; Din naștere-a fost slăbănog, Căci, niciodată, n-a umblat.

9. Jos, lângă Pavel, el a stat Și-a ascultat vorbirea lui. În ochii slăbănogului, Când Pavel, țintă, a privit, Că poate fi tămăduit, A înțeles, căci el vedea, Credința mare, ce-o avea.

10. De-aceea, zise, cu glas tare: „Hai, scoală-te drept, în picioare!” O săritură a făcut Ologul, și a început Să umble, fără greutate.

11. Când au văzut cele-ntâmplate, Noroadele s-au minunat Și-n limba lor, au cuvântat: „Zeii s-au pogorât, la noi, Și au chip omenesc!” Apoi,

12. Ei, pe Barnaba, l-au numit Jupiter; nume potrivit, Și pentru Pavel, au aflat: Mercur, acesta fu chemat, Căci iscusit s-a dovedit, Cuvântul, când l-a mânuit.

13. Templul, cari fost-a închinat Lui Jupiter, era aflat Chiar în cetate, la intrare. Acolo, preotul cel mare, Al templului, tauri aduse, Cununi apoi, pe cari le puse În urmă-n fața porților, Căci jertfe, apostolilor, A vrut s-aducă. Imediat, De-ntreg norodu-a fost urmat.

14. Barnaba, când a auzit – Și Pavel – iute au sărit În mijlocul noroadelor, Și-au sfâșiat, în fața lor, Veșmintele și au strigat:

15. „Ce faceți?! Ce va apucat?! Stați și uitați-vă, la noi, Căci suntem oameni, ca și voi! Acuma dar – cum v-am mai spus – O veste bună, v-am adus, Ca să lăsați voi, la o parte, Aceste lucruri, ce-s deșarte, Și să vă-ntoarceți, negreșit, La Dumnezeu, cari a zidit Pământ și mare, cer și stele, Precum și tot ce este-n ele.

16. În veacurile-ndepărtate, Lăsat-a Neamurile, toate, Să umble, precum ele vor, În căile plăcute lor,

17. Măcar că Domnul, niciodat’, La drept vorbind, nu S-a lăsat Fără să facă mărturie: V-a făcut bine, cum se știe, Că a dat ploaie, după care V-a dat și vremuri roditoare, Și hrană – din belșug – v-a dat, Și bucurie v-a turnat, În inimi, de vi le-a umplut.”

18. Cu mare greu, ei au putut Să-mpiedice, acel popor, De-a le aduce jertfe, lor.

19. Din Antiohia, veniră Niște Iudei, cari se grăbiră S-aprindă ura gloatelor, În contra apostolilor. Cu pietre, Pavel fu lovit, Și-apoi, crezând că a murit, L-au scos afară din cetate.

20. Dar, după cele întâmplate, Când ucenicii au venit, La al său trup, și-a revenit. De jos, îndată, s-a sculat Și, în cetate, a intrat. A doua zi, el a pornit Spre Derbe, fiind însoțit Și de Barnaba. Ei, aici,

21. Au câștigat mulți ucenici, Când, Evanghelia, au vestit. Sfârșind, cei doi au revenit, La Listra, în Iaconia, Apoi în Antiohia

22. Și-au întărit, în calea lor, Sufletul ucenicilor. Să stăruie, i-au îndemnat – Toți – în credință, ne-ncetat, Spunând că-n cer, la Dumnezeu, Doar prin necazuri și prin greu, Putem pătrunde. Când sfârșiră,

23. Pentru Biserici, rânduiră Prezbiteri. Apoi, s-au rugat, Au ținut post și i-au lăsat În grija Domnului, în care Se încrezuse fiecare.

24. Trecură prin Pisidia, S-ajungă în Pamfilia.

25. Sosiți în Perga, au vestit Cuvântul și-apoi, au venit, În jos, până-n Atalia.

26. De-acolo, cu corabia, În Antiohia, apoi, Se reîntoarseră cei doi, De unde-n grija harului Cel nesfârșit al Domnului, Au fost, și ei, încredințați – Pentru lucrăi – de către frați.

27. După venirea lor, pe dată, Biserica fu adunată, Și-n urmă, ei au povestit, Tot ceea ce a-nfăptuit Domnul, prin ei, când – la credință – El a găsit de cuviință, Ca și pe Neamuri, să le cheme.

28. Apoi, destul de multă vreme, Cu ucenici-au petrecut, Acolo, în acel ținut.