Faptele Apostolilor 15 BIV2014

1. Câțiva bărbați, în vremea ‘ceea, Tocmai veniră din Iudeea, Și le-au spus fraților: „Să știți, Că nu puteți fi mântuiți, Dacă-mprejur, nu v-ați tăiat, Așa cum Moise a lăsat.”

2. Pavel, atuncea, însoțit Și de Barnaba, a pornit Un schimb de vorbe – viu rostite – Și de păreri deosebite. Frații, îndată, au găsit, Că lucrul cel mai potrivit, Ar fi ca Pavel și Barnaba – Și câțiva frați – cu toată graba, Să ceară apostolilor – Precum și prezbiterilor De la Ierusalim – un sfat.

3. Atunci, pe gânduri, n-au mai stat, Ci au făcut precum au spus Și, spre Ierusalim, s-au dus. Biserica i-a însoțit Până cetatea-au părăsit, Urmând drumul Feniciei Și-apoi cel al Samariei. Pe unde au trecut, mereu, De-ntoarcerea la Dumnezeu A Neamurilor, au vorbit. Mari bucurii au dăruit, În orice loc, în calea lor, În rândurile fraților.

4. Când, în Ierusalim, intrară, Apostoli-i întâmpinară, Prezbiterii, și-a mai venit Biserica. Ei le-au vorbit Despre tot ce s-a petrecut, Și despre ceea ce-a făcut – În orice loc – Domnul, prin ei.

5. Atunci, unii din Farisei – Care-au crezut – s-au ridicat, Din locurile-n care-au stat, Spunându-le, celor din jur, Cum că tăierea împrejur, De Neamuri, trebuie făcută, Și-asemeni, trebuie ținută Legea lui Moise, negreșit.

6. Apostolii s-au întâlnit, Cu toți prezbiterii, la sfat Și, împreună-au căutat Să afle ce-ar fi de făcut.

7. Petru, atunci, când a văzut Că multă vorbă s-a iscat, Se ridică și-a cuvântat: „Iată, dragi frați, cuvântul meu: De-un timp încoace, Dumnezeu, Știți că alegere-ntre voi Făcut-a, chiar aici, la noi, Ca Neamurile câte sânt, Al Evangheliei cuvânt, Să-l poată auzi, prin mine, Și să îl creadă. Știți prea bine

8. Că Domnul, care-a cunoscut Ale lor inimi, a făcut Ca și ei, mântuiți, să fie, Lăsând, și peste ei, să vie, Din cer, al Său Duh Sfânt apoi.

9. Astfel, El – între ei și noi – Nu vede vreo deosebire, Căci le-a făcut o curățire A inimilor, prin credință.

10. De ce aveți dar, rea voință, Și-L ispitiți pe Dumnezeu, Punând – acum – acest jug greu, Pe gâtul ucenicilor, Pe care – cum știți, fraților – Nici noi măcar, nu l-am purtat, Și nici ai noști’ părinți, vreodat’?

11. Atât noi, cât și ei, credem Că mântuiți, acum, suntem Prin harul Domnului Iisus.”

12. Nimeni, nimic, nu a mai spus, Ci-ntreaga adunare-a stat, Tăcută, și i-au ascultat Pe Pavel și Barnaba, cari Au povestit ce minuni mari, Domnul, mereu, a săvârșit – Prin ei – pe unde-au poposit, De-atâtea ori, în calea lor, În mijlocul Neamurilor.

13. Când au sfârșit de cuvântat, Iacov, și el, s-a ridicat Ca să vorbească tuturor: „Mă ascultați dar, fraților!

14. Simon, întâi, ne-a arătat Cum, către Neamuri, S-a uitat Domnul voind ca un popor, S-aleagă, din mijlocul lor, Să-i poarte Numele. Firesc,

15. Cu acest fapt, se potrivesc Cuvintele prorocilor. Iată ce scrie-n cartea lor:

16. „Am să mă-ntorc, după aceea, Ca să ridic, în vremea ‘ceea, Cortul lui David, la loc iar, Din prăbușire. Așadar, Ruinele am să-i zidesc Și-am să-l înalț iar, căci voiesc

17. Să Îl urmeze, pas cu pas – Toți oamenii ce-au mai rămas – Pe Domnul, iar alături lor, Să fie a Neamurilor Mulțime, peste cari, mereu, Este chemat Numele Meu;

18. În acel fel, Domnul vorbește, El care și înfăptuiește Aceste lucruri nevăzute, Care, de El doar, sunt știute, Din veșnicie.” Așadar,

19. Eu zic: să nu mai punem iar, Pe Neamuri, cari se-ntorc ‘napoi – La Dumnezeu – greutăți noi.

20. Eu cred că-i bine a le scrie, Despre ce trebuie să știe, Și-anume, ca să se ferească De pângărirea idolească, De-ale curviilor păcate, De sânge, vite sugrumate.

21. Căci Moise, din vechime, are Oameni ai săi, și-n fiecare Sabat, îl propovăduiesc, În sinagogi, când îl citesc.

22. Apostolii îl ascultară, Prezbiterii seama luară Și-apoi, Biserici-au vorbit; Iar, în final, toți au găsit Că trebuie ca să aleagă Pe câțiva inși, care să meargă – Pe lângă Pavel și Barnaba – Să ducă dar, cu toată graba, În Antiohia, de-ndată, Decizia ce-a fost luată. Astfel, din frați, au fost găsiți, Ca fiind cei mai potriviți, Iuda – cel cari s-a mai chemat Barsaba – și a fost urmat De Sila. Acești doi bărbați, Erau de vază, între frați.

23. Prin ei, Biserica a scris, O carte, în care a zis: „Apostolii, prezbiterii Și toți frații Bisericii: Scrisoare către ceilalți frați Cari, între Neamuri, sunt aflați, Acum – în Antiohia, Siria și Cilicia. Dragi frați, întâi, avem a spune, La toată lumea, plecăciune!

24. Aflați dar, că am auzit, Că de la noi, uni-au venit – Făr’ a avea însărcinare – Ca să v-aducă tulburare, Prin vorbele ce le-au purtat. Ei, sufletul, v-au tulburat, Spunând că trebuie, dragi frați, Ca împrejur să vă tăiați, Legea lui Moise s-o păziți, Asemeni nouă ca să fiți.

25. Noi, după ce ne-am adunat Și laolaltă-am cugetat, Iată, acuma, am găsit Că lucrul cel mai potrivit Este s-alegem, dintre noi, Pe câțiva inși, pe cari, spre voi, Să-i îndreptăm, cu toată graba, Cu preaiubiții noști’ Barnaba Și Pavel – cei care și-au pus,

26. Pentru al Domnului Iisus Sfânt Nume, în joc, viața lor.

27. Astfel, trimis-am fraților, Pe Iuda și pe Sila, care, Aceleași lucruri, fiecare, Prin viu grai, au să vi le spună.

28. Căci nu vrem ca să se mai pună, Pe voi, vreo greutate-n plus, Afară doar de ce v-am spus Că trebuie ca să păziți.

29. Deci voi, mereu, să vă feriți De lucrurile pângărite, Cari, idolilor, sunt jertfite, De-ale curviilor păcate, De dobitoace sugrumate, De sânge. Dacă vă păziți De-aceste lucruri, voi să știți Că va fi bine tuturor. Fiți sănătoși dar, fraților.”

30. Rămas bun, după ce-și luară, De la Biserică, plecară Spre Antiohia, de-ndată, Unde, mulțimea adunată Îi aștepta, cu nerăbdare. Au dus scrisoarea, după care,

31. Frații – citind-o, imediat – În suflete, s-au bucurat, Căci le-aducea îmbărbătare.

32. Apoi, Iuda și Sila, care Erau proroci, i-au întărit, Pe frați, prin ceea ce-au vorbit.

33. O vreme, au rămas la frați Și doar pe urmă-au fost lăsați Să se întoarcă înapoi,

34. Dar Sila a găsit, apoi, Cu cale, să nu părăsească Ținutul – să mai zăbovească.

35. Pavel și cu Barnaba-au stat Și ei pe loc și-au învățat Noroadele, mereu vorbind, Cuvântul propovăduind.

36. Trecând câteva zile-abia, De când, în Antiohia, Se aflau ei, Pavel s-a dus Și, lui Barnaba, el i-a spus: „Hai să ne-ntoarcem, să plecăm Și, pe la frați, să colindăm. Deci, din cetate, în cetate, Trecem prin locurile toate În care noi am poposit Și-n care-am propovăduit Cuvântul. Dacă ți-e pe plac, Îi vom vedea, pe toți, ce fac.”

37. Barnaba a voit să-l ia Și pe Ioan – cari se numea Și Marcu – dar s-a-mpotrivit

38. Pavel, care a socotit Că nu e bine să îl ia, Căci încă din Pamfilia, Ioan, de ei, s-a despărțit Și-n lucru, nu i-a însoțit.

39. Neînțelegerea fu mare, Încât pornit-a fiecare, Pe drumul său – s-au despărțit. Barnaba a fost însoțit De Marcu; cei doi s-au urcat Pe o corabie, de-ndat’, Și, către Cipru, au pornit.

40. Pavel, de Sila însoțit – După ce-n grija harului Cel nesfârșit al Domnului, De frați, a fost încredințat – La drum plecă, ne-ntârziat.

41. El străbătut-a Siria, Urmând apoi Cilicia, Cuvântul propovăduind, Bisericile întărind.