Logo
🔍

Faptele Apostolilor 16 BVA

«

1. Pavel a ajuns apoi la Derbe și la Listra. Acolo exista un discipol numit Timotei care era fiul unei iudaice credincioase. Tatăl lui era grec.

2. Frații din localitatea Listra au spus lucruri bune despre Timotei.

3. Pavel a vrut să îl ia în echipa lui; dar mai întâi l-a circumcis – din cauza iudeilor care erau în acea zonă și care știau că tatăl lui este grec.

4. În timp ce treceau prin orașe, au informat frații despre deciziile apostolilor și ale prezbiterilor din Ierusalim, învățându-i să le respecte.

5. Comunitățile celor care credeau, progresau spiritual consolidându-și credința; și în fiecare zi creștea numărul creștinilor (care le formau).

6. Spiritul Sfânt nu le-a permis să predice Cuvântul în Asia. Atunci ei au călătorit prin teritoriile Frigiei și ale Galatiei.

7. Când au fost lângă Misia, intenționau să treacă prin Bitinia. Dar nici pentru această zonă nu au primit aprobarea din partea Spiritului lui Isus.

8. Astfel, au trecut prin Misia și au ajuns la Troa.

9. Acolo, noaptea, Pavel a avut o viziune supranaturală. A văzut un bărbat macedonean care stătea în picioare și îl ruga astfel: „Vino în Macedonia și ajută-ne!”

10. După acea viziune, am decis să mergem în Macedonia. Pentru noi era deja evident că Dumnezeu ne chema acolo ca să predicăm Vestea Bună.

11. Am plecat cu corabia din Troa având ca destinație Samotracia. A doua zi ne-am deplasat spre Neapolis.

12. Apoi ne-am continuat drumul și am ajuns la Filipi care este primul oraș al provinciei Macedonia cu statut de colonie romană. Acolo am rămas mai multe zile.

13. În ziua destinată Sabatului, am ieșit din oraș și am mers pe malul unui râu unde presupuneam că este un loc unde vin oamenii să se roage. Am stat jos și am vorbit femeilor care deja erau adunate acolo.

14. Una dintre ele era o femeie cu reverență față de Dumnezeu. Ea se numea Lidia și provenea din orașul Tiatira, unde vindea haine de purpură. În timp ce asculta, Stăpânul Isus a făcut-o să înțeleagă mesajul lui Pavel.

15. După ce a fost botezată împreună cu membrii familiei ei, ne-a zis: „Dacă mă considerați credincioasă (lui Isus), vă rog să veniți ca să găzduiți în casa mea!” Astfel ne-a convins și am acceptat oferta ei.

16. În timp ce ne duceam la locul de rugăciune, ne-am întâlnit cu o sclavă posedată de un spirit care îi conferea capacitatea să ghicească. Datorită performanțelor în acest domeniu, era folosită de stăpânii ei ca o importantă sursă de câștig financiar.

17. Sclava venea după Pavel și după noi, strigând: „Acești oameni sunt sclavii Dumnezeului Foarte Înalt. Ei vă predică despre cum puteți fi salvați!”

18. A vorbit astfel mai multe zile. Atunci Pavel, foarte deranjat, s-a întors și a zis spiritului (care o poseda): „În numele lui Isus Cristos îți ordon să ieși din ea!” Și spiritul a ieșit chiar atunci.

19. Când au constatat stăpânii sclavei că a dispărut posibilitatea de a mai câștiga bani din ghicit, i-au prins pe Pavel și pe Sila. Apoi i-au adus cu forța în piața publică, predându-i autorităților orașului.

20. Ei i-au pârât în fața guvernatorilor, zicând: „Acești oameni ne perturbă ordinea publică a orașului. Ei sunt niște iudei

21. care predică niște obiceiuri pe care noi, romanii, nu trebuie să le acceptăm și nici să le practicăm!”

22. Mulțimea celor care se adunaseră acolo, s-a manifestat și ea împotriva lor; iar guvernatorii au ordonat să li se rupă hainele de pe ei și apoi să fie bătuți.

23. După ce le-au aplicat multe lovituri, i-au băgat în închisoare și au ordonat gărzii să îi păzească bine.

24. În urma acestui ordin, șeful închisorii i-a introdus în cea mai sigură celulă și le-a imobilizat picioarele în butuci.

25. Pe la mijlocul nopții, Pavel și Sila se rugau și Îl lăudau pe Dumnezeu cântând, în timp ce toți ceilalți deținuți îi ascultau.

26. Atunci s-a produs un mare cutremur de pământ care a afectat închisoarea până la fundație, a deschis toate ușile și a distrus toate sistemele de imobilizare ale deținuților.

27. Șeful închisorii s-a trezit și a văzut că ușile închisorii erau deschise. Atunci și-a scos sabia și intenționa să se sinucidă, crezând că deținuții au fugit.

28. Dar Pavel a strigat cu intensitate în voce: „Să nu îți faci niciun rău! Nimeni nu a fugit!”

29. După ce a cerut o torță, șeful închisorii s-a dus repede jos unde erau Pavel și Sila și a căzut la picioarele lor, tremurând.

30. Apoi i-a scos de acolo și le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu salvat?”

31. Ei i-au răspuns: „Crede în Stăpânul Isus împreună cu toată familia ta; și veți fi salvați!”

32. Ei le-au predicat Cuvântul lui Isus tuturor celor care făceau parte din familia lui.

33. Șeful închisorii le-a spălat chiar atunci rănile; și apoi, el împreună cu ceilalți membrii ai familiei, au fost botezați.

34. După ce i-a dus acasă la el, le-a dat să mănânce și și-au exprimat toți bucuria că au crezut în Dumnezeu.

35. Când s-a făcut ziuă, guvernatorii orașului i-au trimis pe cei care executau și transmiteau ordinele lor, ca să spună șefului închisorii: „Eliberează-i pe acei oameni!”

36. Atunci șeful închisorii a vorbit lui Pavel, zicându-i: „Guvernatorii au dat ordin să fiți eliberați. Acum sunteți liberi să plecați liniștiți unde doriți.”

37. Dar Pavel le-a zis: „Am fost bătuți în public fără să fim judecați și ne-au băgat în închisoare – deși suntem cetățeni romani – iar acum vor să ne elibereze în secret!? Nu acceptăm! Să vină ei personal să ne ducă afară!”

38. Cei care transmiseseră ordinul guvernatorilor, au revenit la ei cu acest răspuns. Aceștia s-au temut când au auzit că cei pe care îi trataseră astfel sunt cetățeni romani.

39. Apoi au venit să îi liniștească, i-au condus (amabil) afară și i-au rugat să plece din oraș.

40. După ce au ieșit din închisoare, s-au dus în casa Lidiei unde au încurajat frații; și apoi au plecat.

»