Faptele Apostolilor 20 BIV2014

1. Pavel, după ce a-ncetat Zarva aceea, i-a chemat Pe ucenici și le-a vorbit. Cu sfaturi, el i-a întărit, Iar când sfârșit-a, și-a luat Un bun rămas și a plecat, În Macedonia. Aici,

2. I-a-mbărbătat, pe ucenici, Cu multe sfaturi. La sfârșit, Spre Grecia, el a pornit,

3. Unde, trei luni, a petrecut. Apoi, spre Siria, a vrut Să plece, dar de veste-a prins, Cum că Iudeii i-au întins Curse. Atuncea, s-a gândit, Că este mult mai potrivit, Să vină-n Macedonia.

4. Îl însoțeau, prin Asia, Sopater – al lui Pir fecior, Din Berea; iar, alături lor, Fu Aristarh și Secund – cel De la Tesalonic; cu el, Gaiu era – cel ce venea Din Derbe. De asemenea, I-a însoțit și Timotei. S-au mai alăturat de ei, Tihic și Trofim, mai apoi – Din Asia, erau cei doi.

5. ‘Naintea noastră, au plecat Și-n Troa, ei ne-au așteptat.

6. Când praznicul Azimilor Trecut-a, noi, pe urma lor, Cu o corabie-am pornit, De la Filipi, și am sosit – După ce-am petrecut, pe mare, Cinci zile – la Troa, în care, O săptămână doar, am stat. Apoi, la drum, iar am plecat.

7. În prima zi din săptămână, Ne-am adunat cu toții, până Vom frânge pâinea. A vorbit Pavel, atunci, necontenit, Până în miez de noapte, vrând Să plece-n zori, cât mai curând.

8. Sus, în odaia luminată, Mulțimea era adunată.

9. Un tânăr, Eutih numit, Șezând la geam, a adormit, În timpul lungii cuvântări Ținută-acelei adunări, De către Pavel. L-au văzut Toți, îngroziți, cum a căzut Din geam, de la al treilea cat. De jos, mort, fost-a ridicat.

10. Pavel, atuncea, a venit, La Eutih s-a repezit În brațe, el l-a ridicat Și-apoi, astfel, a cuvântat: „Să nu vă tulburați, defel, Căci al său suflet este-n el.”

11. Au urcat iarăș’, înapoi, Pâinea a frânt, vorbind apoi, Până în zori. Când a sfârșit Cu cina, el i-a părăsit.

12. Flăcăul, viu, a fost adus, Iar lucru-acesta a produs Mari mângâieri, căci s-a văzut Minunea care s-a făcut.

13. Noi la corabie-am venit Și, către Asos, am pornit, Unde-ntâlnire, am avut, Cu Pavel, care a făcut, Drumul, pe jos. Când a sosit,

14. Toți cu corabia-am pornit Spre Mitilene. Am plecat

15. Și de aici, și-am navigat Până la insula cea mare, Chemată Chios, după care În zori, la Samos, am sosit. Plecat-am iar, căci am dorit Și la Troghilion să stăm. A trebuit ca să plecăm, Din nou și, în Milet, apoi, A doua zi, intrarăm noi.

16. Pavel s-a hotărât să plece Și, pe lângă Efes, a trece Fără a se opri aici. El nu voia a pierde nici Prea multă vreme-n Asia, Grăbit fiind, căci își dorea Ca la Ierusalim să fie, Când Cincizecimea o să vie.

17. Când, încă, la Milet, a stat, Pavel, prezbiteri, a chemat, De la Efes. Ei au venit,

18. Iar el, în ăst fel, le-a vorbit: „Față de voi, știți ce purtare Am, și-am avut, din ziua-n care, În Asia, eu am venit.

19. Plin de smerenie-am slujit, Cu multe lacrimi, Domnului, În mijlocul necazului Și-a încercărilor pe care Le ridicau, fără-ncetare, Iudeii, uneltind mereu.

20. Voi știți, prea bine, cum că eu N-am ascuns lucrurile care Pot a vă fi folositoare, Și, fără teamă, ne-ncetat, Învățături, poveți v-am dat, Atât în fața gloatelor,

21. Cât și în case. Grecilor, Iudeilor, cu stăruință, Vorbitu-le-am, de pocăință În Dumnezeu și le-am mai spus Să creadă în Hristos Iisus, Care-I al nostru Domn. Acum,

22. Împins de duhul, plec la drum, Către Ierusalim, cu toate Că nu știu, încă, ce se poate

23. Să mi se-ntâmple. Duhul Sfânt, Îmi dă de știre că îmi sânt, Necazuri multe, rânduite Și multe lanțuri pregătite.

24. Dar eu nu țin la viața mea, Ca la ceva scump, ci aș vrea Să îmi sfârșesc, cu bucurie, Slujba care îmi este mie Încredințată, de Iisus, Și calea mea – cum am mai spus – Deci Evanghelia harului Cel nesfârșit al Domnului, Mereu, s-o propovăduiesc.

25. Știu, chiar acum când vă vorbesc, Că voi, cei printre care eu Vestit-am al lui Dumnezeu Împărăție, nu puteți Ca fața să mi-o mai vedeți.

26. De-aceea, vă mărturisesc Că azi, curat, eu mă simțesc, De-al vostru sânge, fraților – Deci, de sângele tuturor –

27. Pentru că v-am vestit, mereu, Întreg planul lui Dumnezeu.

28. Acuma dar, dragii mei frați, Asupra voastră, să vegheați Și-asupra turmei, peste care, Sunteți episcopi, fiecare, Puși chiar de Duhul Sfânt. Să știți Cum trebuie să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, Ce-a câștigat-o El, cu greu, Cu al Său sânge. Știu prea bine,

29. Că au să vină, după mine, Aici, la voi, lupi răpitori, Care vor fi necruțători,

30. Cu turma. Se vor ridica Mulți, după ce eu voi pleca, Cu-nvățături ce-s mincinoase, Despre lucrări ce-s stricăcioase, Ca să atragă – fraților – Pe ucenici, de partea lor.

31. De-aceea, zic: vegheați mereu Și amintiți-vă că eu, Trei ani întregi, neîncetat, Zile și nopți, sfaturi am dat, La fiecare dintre voi.

32. Ne despărțim, acuma, noi, De-aceea-n mâna Domnului Precum și a Cuvântului Harului Său, vă las, cu bine, Căci El doar poate, pe oricine, Ca sufletește, să-l zidească Și poate să-l învrednicească, La moștenire, cu cei sfinți.

33. Nu am râvnit nici la arginți Și nici la aurul cuiva. La haine, sau la altceva, Nicicând, eu nu am jinduit.

34. Întotdeauna, am muncit, Să am, spre trebuința mea Și-a celui care mă-nsoțea.

35. În toate, pildă, eu v-am dat Și-n acest fel, v-am arătat Că trebuie să-i sprijiniți Pe cei slabi și să v-amintiți De ceea ce Domnul Iisus, Când fost-a pe pământ, a spus: „Mai bine e să dăruiești, Decât este ca să primești”.”

36. Când a sfârșit, a-ngenuncheat Și, împreună, s-au rugat.

37. Apoi, în plâns, au izbucnit Și, rând pe rând, toți au venit La Pavel, de l-au sărutat, Cu drag, și l-au îmbrățișat.

38. În acea clipă, fiecare Era cuprins de întristare, Căci Pavel, în a sa vorbire, Le dete tuturor de știre Că nu îl vor mai revedea. Apoi, pân’ la corabia Cu care Pavel a plecat, Mâhniți, cu toții l-au urmat.