Logo
🔍

Faptele Apostolilor 20 BVA

«

1. După ce agitația oamenilor a încetat, Pavel a chemat discipolii și i-a încurajat. Apoi i-a salutat și a plecat în Macedonia.

2. A trecut prin această zonă dând multe sfaturi discipolilor; apoi s-a dus în Grecia,

3. unde a stat trei luni. Tocmai când intenționa să plece în călătorie pe mare spre Siria, iudeii au organizat un complot împotriva lui. Atunci a decis să se întoarcă prin Macedonia.

4. Până în Asia a fost însoțit de: Sopater – fiul lui Pirus – care era originar din Bereea, Aristarh și Secund din Tesalonic, Gaius din Derbe, plus Timotei, Tihic și Trofim care erau din Asia.

5. Aceștia au plecat înaintea noastră și ne-au așteptat la Troa.

6. După zilele în care am participat la sărbătoarea azimelor, noi am plecat cu corabia din Filipi și am ajuns la Troa. Călătoria a durat cinci zile. Apoi am mai stat acolo șapte zile.

7. În prima zi a săptămânii, când eram adunați ca să rupem pâinea, Pavel a vorbit discipolilor. Și pentru că a doua zi trebuia să plece, își prelungise mesajul până la jumătatea nopții.

8. În camera unde eram adunați, existau multe surse de lumină.

9. Un tânăr care se numea Eutih, în timp ce asculta pe Pavel vorbind, a adormit stând pe pervazul unei ferestre și a căzut astfel de la al treilea nivel al clădirii. Când a fost ridicat, era mort.

10. Pavel a coborât la el, l-a luat în brațe și apoi le-a zis (celorlalți): „Nu vă agitați! El este încă viu!”

11. După ce a urcat, a frânt pâinea, au mâncat și a mai vorbit cu ei despre multe lucruri până spre ziuă. Apoi a plecat.

12. Acel tânăr a fost readus viu – fapt care a fost o mare încurajare (pentru cei prezenți acolo).

13. Noi am plecat înainte și am călătorit cu corabia până la Asos. În acea localitate urma să ne întâlnim cu Pavel, pentru că el trebuia să ajungă acolo pe jos.

14. După ce ne-am întâlnit la Asos, a călătorit pe mare cu noi și am mers la Mitilene.

15. De acolo ne-am continuat drumul și am navigat până a doua zi, când am fost în apropiere de insula Chios. După încă o zi am ajuns lângă Samos; apoi, în ziua următoare am sosit la Milet.

16. Pavel a decis să treacă pe lângă Efes, pentru că nu dorea să mai întârzie în Asia. El intenționa astfel ca dacă va fi posibil, să poată participa la sărbătoarea Cincizecimii în Ierusalim.

17. De când era în Milet, trimisese un mesaj celor din Efes și îi anunțase astfel pe liderii comunității creștinilor că dorește să aibă o întâlnire cu ei.

18. Când au venit, el le-a zis: „Ați observat comportamentul meu consecvent chiar din prima zi în care am venit în Asia.

19. Am lucrat pentru Isus în mod umil și cu lacrimi, fiind determinat să supraviețuiesc tuturor comploturilor organizate de iudei.

20. V-am spus fără nicio reținere tot ce vă era util și am predicat atât în public, cât și în case,

21. avertizând pe iudei și pe celelalte națiuni să se pocăiască în fața lui Dumnezeu și să creadă în Stăpânul nostru care se numește Isus Cristos.

22. Acum constat că Spiritul (Sfânt) mă determină să merg la Ierusalim, fără să știu exact ce urmează să mi se întâmple.

23. Totuși, El mă avertizează în fiecare localitate prin care trec, anunțându-mă că trebuie să fiu pregătit pentru închisoare și pentru alte necazuri.

24. Dar eu nu îmi consider viața ca cel mai important lucru; ci pentru mine contează în primul rând să îmi îndeplinesc misiunea pe care mi-a dat-o Stăpânul Isus. Ea constă în datoria de a predica Vestea Bună care vorbește despre harul lui Dumnezeu.

25. Deci sunt conștient că aceasta este ultima mea întâlnire cu voi, cărora v-am predicat despre Regatul lui Dumnezeu.

26. Vreau să vă spun că mi-am făcut datoria față de voi, astfel încât nimeni nu va fi pierdut din cauza mea;

27. pentru că nu am ezitat să (vă) prezint tot planul lui Dumnezeu!

28. Fiți atenți la comportamentul vostru și aveți grijă de toți cei care fac parte din comunitatea lui Isus, câștigată cu sângele Său. Voi ați fost puși de Spiritul Sfânt ca supraveghetori ai acestei turme; și trebuie deci să o păstoriți.

29. Știu că după plecarea mea, vor veni între voi «lupi» cu intenția de a răpi; și nu vor evita pe nimeni.

30. Asemenea persoane vor proveni chiar dintre voi. Ei vor deforma adevărul și vor încerca să atragă pe discipoli spre acceptarea ereziilor lor.

31. Acesta este motivul pentru care vă spun să fiți atenți, amintindu-vă cum în cei trei ani, atât ziua cât și noaptea, v-am învățat cu lacrimi pe fiecare dintre voi.

32. De acum vă voi lăsa în grija lui Dumnezeu și a Cuvântului harului Său care poate să vă edifice spiritual și să vă ofere ce a promis Dumnezeu tuturor sfinților.

33. Nu am pretins nimănui să îmi dea bani sau haine.

34. Știți că am lucrat cu aceste mâini pentru întreținerea mea și a celor care erau cu mine.

35. V-am oferit astfel un exemplu în tot ce am făcut și v-am demonstrat că muncind intens, putem să îi ajutăm pe cei slabi. Astfel vă puteți aminti și de cuvintele Stăpânului Isus, care a spus că ești mai fericit atunci când oferi ceva decât atunci când primești.”

36. După ce a spus aceste cuvinte, a îngenuncheat împreună cu ei și s-a rugat.

37. Toți au început să plângă, l-au îmbrățișat și l-au sărutat ca pentru ultima dată.

38. Ei au fost foarte afectați când au aflat de la Pavel că nu îl vor mai vedea niciodată… Apoi l-au însoțit până la corabie.

»