Faptele Apostolilor 22 BIV2014

1. „Stați și-ascultați dar, fraților, Precum și voi, părinților Prezenți aici, cuvântul care, Am să-l rostesc, în apărare!”

2. Norodul, când a auzit Că-n evreiește a vorbit, Făcut-a liniște, de-ndat’, Iar Pavel a continuat:

3. „Eu sunt Iudeu, iar țara mea E Tarsul din Cilicia, Acolo eu fiind născut. Aicea, însă, am crescut, La voi deci, în astă cetate. Aici, le-am învățat pe toate Câte le știu eu, fraților, Căci am avut, învățător, Chiar pe Gamaliel, la care, Eu îi șezusem la picioare. Legea care fusese dată, Pentru ai noști’ părinți, odată, Cu de-amănutu-am învățat Și, plin de râvnă, m-am aflat, Pentru aceasta, precum voi Sunteți aici, astăzi. Apoi,

4. Până la moarte-am prigonit Această Cale. Am venit Și-am pus în temniță, legați, Atât femei, cât și bărbați.

5. Marele preot, fraților, Și al bătrânilor sobor, Martori îmi sunt, căci ei mi-au dat Scrisori, cu care am plecat, Către Damasc, s-aduc legați, Atât femei cât și bărbați, Aicea – la Ierusalim – Unde urma să-i pedepsim.

6. Dar când, încă, pe drum, eram Și, de Damasc, m-apropiam, Deodat-am fost învăluit De o lumină, ce-a venit, Din cer. Era cam la amiază, Când strălucit-a, ca o rază, Lumina ‘ceea-n jurul meu.

7. Jos, la pământ, căzut-am eu, Și-un glas, atunci, am auzit, Care, în ăst fel, mi-a vorbit: „Saul, de ce Mă prigonești?”

8. „Îmi spune Doamne, cine ești?” – Răspuns-am eu, iar El a spus Apoi, îndată: „Sunt Iisus, Din Nazaret. Cu El vorbești, Cu Cel pe care-L prigonești.”

9. Toți cei care erau cu mine, Lumina, au văzut-o bine Și tare s-au mai îngrozit, Dar glasul nu l-au auzit.

10. „Doamne, dar ce să fac, acum?”, Am întrebat. „Vezi-ți de drum; Căci, spre Damasc, tu ai pornit. Intră-n cetate; negreșit, Afla-vei ce ai de făcut.”

11. Apoi, nimic n-am mai văzut, Din pricina luminii care A strălucit atât de tare. Cei cari cu mine s-au aflat, De mâini, atuncea, m-au luat Și, la Damasc, m-au însoțit.

12. Un om, acolo, a venit, La mine, și m-a căutat. El, Anania, s-a chemat. De Dumnezeu, teamă avea, Așa cum Legea o cerea. Toți cei cari în Damasc ședeau, Numai de bine îl vorbeau.

13. Când, „Frate Saule”– mi-a zis – „Vedere ai”, mi s-au deschis, Pe dată, ochii și-am văzut, La fel ca și la început. Uimit, la el, eu m-am uitat,

14. Iar el așa a cuvântat: „Iată că astăzi, Dumnezeu, Pe care L-au avut, mereu, Părinții noștri, te-a cules, Pe tine, căci El te-a ales, Ca să cunoști voința Lui, Să poți vedea chipul Celui Cari – veșnic – e, Neprihănit, Și să auzi dar, deslușit, Ce spune gura Domnului;

15. Căci tu vei fi martorul Lui, Față de oameni. Ai văzut Și-ai auzit ce a făcut – Ce lucruri, El a săvârșit.

16. Ce stai? Nu-i timp de zăbovit! Scoală, botezul, să-l primești! Căci astfel doar, spălat tu ești De ce păcate-i fi având, Numele Domnului chemând.”

17. În urmă, mi s-a întâmplat, Că după ce m-am înturnat Iar, la Ierusalim, și stam În Templu, unde mă rugam, Într-o răpire sufletească, Să cad, iar Domnul să-mi vorbească.

18. În timp ce eu priveam la El, Domnul îmi spuse-n acest fel: „Ieși din Ierusalim! Grăbește, Pentru că nimeni nu primește, Mărturisirea, despre Mine,

19. Aici.” Am zis: „Doamne, știu bine Cum că în temniță-i băgam Și-n sinagogă îi băteam Pe cei ce-n Tine au crezut.

20. De-asemeni, le e cunoscut Cum că atunci când s-a vărsat Al lui Ștefan sânge, mi-am dat Încuviințarea, să-l omoare, Cu pietre, pe acela care Martor Ți-a fost. Eu am păzit – Așa precum m-am învoit – Hainele celor ce-l loveau, Cu pietre, și îl omorau.

21. „Du-te degrabă”, Domnu-a spus, Căci, printre Neamuri, vei fi dus.”

22. Toți, pân-aici, l-au ascultat, Însă, apoi, și-au ridicat Glasul, strigând: „Nevrednici sânt, Astfel de oameni, pe pământ! La moarte, să îl osândească! Nu-i vrednic ca să mai trăiască!”

23. Țipând, hainele-și aruncau Și cu țărână-n sus zvârleau.

24. Dar căpitanu-a poruncit Să-l lege și-apoi, biciuit, În cetățuie, el să fie, Voind – în acest fel – să știe De ce, noroadele strigau În contră-i și se-nverșunau.

25. Când vru să-l lege, un ostaș, Pavel a zis, către sutaș: „Să-l bateți, vă e-ngăduit – Deși nu este osândit – Pe un Roman?” La vorba lui,

26. Sutașul, căpitanului, I-a dat de știre și-a-ntrebat: „Ce faci acum, când ai aflat Că acest om este Roman?”

27. „Chiar ești, al Romei, cetățean?”, A vrut să știe căpitanul, Și-apoi, pe loc, își schimbă planul. „Da, sunt!”– răspunse Pavel. „Eu”–

28. Îi zise căpitanul – „greu, Cetățenie, am primit, După ce mulți bani, am plătit.” Pavel a zis: „Eu sunt născut Roman, deci nu am fost făcut.”

29. Numaidecât, cei ce urmau Să-l bată – care așteptau Doar ordinul – au încetat Să-l supere, când au aflat Că e Roman. Ba, s-au temut Și că, legat, ei l-au ținut.

30. În zori, fiindcă a voit A ști de ce e-nvinuit, De-acei Iudei, l-a dezlegat Și-n urmă, el porunci a dat Grabnic a se-ntruni cu toți – Soborul și marii preoți. Apoi, pe Pavel, l-au adus Și, înaintea lor, l-au pus.