Logo
🔍

Faptele Apostolilor 24 BIV2014

« Pavel la Cezareea

1. După cinci zile, a venit Marele preot, însoțit De mulți bătrâni. În rândul lor, Fusese și un vorbitor. Acela, Tertul, s-a chemat, Iar preotul care-a-nmânat Plângerea către dregător, Fu Anania. Apoi, lor,

2. Pavel le-a fost înfățișat, Iar Tertul a-nceput, pe dat’, Să îl pârască-n acest fel: „Mărite Felix” – a spus el – „De pace, noi ne-am bucurat, Iar al nost’ neam a căpătat, Mari îmbunătățiri, prin tine.

3. Lucrul acesta, la oricine, În orice vreme, îl vestim, În orice loc, și-ți mulțumim.

4. Nu vrem, prea mult, să abuzăm De al tău timp, deci, te rugăm Ca-n bunătatea ta cea mare, Câteva vorbe, cu răbdare, Să le asculți. Noi am găsit,

5. Că omu-acesta, negreșit, Este o ciumă; plănuiește Rele, mereu, și-i răzvrătește Pe toți Iudeii care sânt, Azi, risipiți pe-acest pământ. De-asemeni, el e cel mai mare, Între Nazarineni – cel care,

6. Să spurce Templul, a-ncercat. L-am prins și-am vrut ca, judecat, Să fie, după Legea noastră.

7. Vedeți dar, înălțimea voastră, Că Lisias, când a aflat, Din mâna noastră, l-a scăpat

8. Și-a poruncit pârâșilor, La tine – mare dregător – Să vină, să-l învinuiască. Măria ta, de-o să voiască Să-l cerceteze-amănunțit, Are să afle, negreșit, De ce anume-l pârâm noi.”

Apărarea lui Pavel

9. Iudeii s-au unit apoi, În vina cari i s-a adus, Zicând că-i drept tot ce s-a spus.

10. Când dregătorul i-a făcut Semne, Pavel a început Ca să vorbească-n apărare: „Știu că, de mult, tu ești cel care Ai fost – și ești – judecător, Al neamului Iudeilor. De-aceea, eu am să-ndrăznesc, Cu-ncredere, ca să vorbesc, În apărarea mea, pe dată:

11. Cam doisprezece zile, iată, Trecut-au de când m-am suit – Lucrul acesta-i dovedit Și poți să te încredințezi Singur, de vrei să cercetezi – Eu, la Ierusalim, cu bine, Să mă închin, cum se cuvine.

12. Cu nimeni, eu nu am vorbit. La Templu, ei nu m-au găsit – În sinagogi sau în cetate – Făcând răscoală. Astfel, toate

13. Acele lucruri ce le-au spus – Pe care-n seama mea le-au pus – Voind să mă învinuiască, Nu pot ca să le dovedească.

14. Iată, mărturisesc că eu Slujesc acelui Dumnezeu, Slujit și de părinții mei, După o Cale, pe cari ei, Acum, partidă o numesc; De-asemenea, mărturisesc Cum că, în Lege, cred mereu, Și în proroci. În Dumnezeu,

15. Este nădejdea mea cea mare – Cum au ei înșiși, fiecare – Că-n timpul care o să vie, O înviere va să fie Și pentru cei care sunt drepți, Și pentru cei care-s nedrepți.

16. De-aceea, mă silesc, mereu, Să îmi păstrez, cugetul meu, Curat, în fața Domnului, Dar și în fața omului.

17. După ce mulți ani am lipsit, Cu milostenii, am venit, Pentru-al meu neam; apoi m-am dus, La Templu, daruri, de-am adus.

18. Tocmai atunci, niște Iudei, Din Asia – pârâșii mei – Tocmai atunci deci, curățit, Șezând în Templu, m-au găsit. Dar fără gloată-n jurul meu Și fără nici o zarvă. Eu

19. Gândit-am că acești Iudei, Ar trebui ca înșiși ei, Să vină-aici și să vorbească Și-n fața ta să mă pârască, Dacă cumva ei ar avea, De spus, ceva-mpotriva mea.

20. Să spună cei care-au venit Aici, ce vină mi-au găsit, Când, în Sobor, m-am arătat,

21. Afară de a fi strigat: „Pentru-nvierea morților, Supus sunt judecăților!”

22. Felix știa de „Cale”. El I-a amânat, vorbind astfel: „Voi cerceta, pricina voastră, Când va veni, în fața noastră, Chiar căpitanul Lisias. Acuma, să plecați, vă las.”

Pavel stă de vorbă cu Felix

23. Sutașului, i-a poruncit, Ca Pavel să fie păzit Și, în acelaș’ timp, lăsat Puțin mai slobod, căutat De cei cari vor să îi vorbească Sau ar fi vrut să îi slujească.

24. Câteva zile au trecut, Când Felix chiar, a apărut De-a sa nevastă, însoțit. Drusila, soața-i s-a numit, Fiind Iudeică. L-au chemat Pe Pavel și l-au ascultat Vorbind despre Hristos Iisus.

25. Când de neprihănire-a spus Pavel, precum și de-nfrânare, De judecata viitoare, Felix îi zise îngrozit: „Azi e destul cât am vorbit. Du-te, căci o să mai vorbim, Când alt prilej o să găsim. Am să te chem și iar vom sta, Atenți, și te vom asculta.”

Pavel înaintea lui Festus

26. Felix, încă, nădăjduia, Că Pavel, bani, are să-i dea; De-aceea, el l-a tot chemat Și, să vorbească, l-a lăsat.

27. Doi ani s-au scurs, în acest fel. Felix plecă, iar după el, Porcius – zis Festus – a venit. Pentru că Felix a voit Să facă după placul lor – Adică al Iudeilor – Pe Pavel, și când a plecat, El îl lăsă întemnițat.

»