Logo
🔍

Faptele Apostolilor 24 VDC

« Pavel la Cezareea

1. După cinci zile, a venit marele preot Anania cu unii din bătrâni și cu un vorbitor, numit Tertul. Au adus înaintea dregătorului plângere împotriva lui Pavel.

2. Pavel a fost chemat, și Tertul a început să-l pârască astfel: „Preaalesule Felix, tu ne faci să ne bucurăm de o pace mare și neamul acesta a căpătat îmbunătățiri sănătoase prin îngrijirile tale.

3. Lucrul acesta îl mărturisim cu toată mulțumirea, în toată vremea și în tot locul.

4. Dar, ca să nu te țin prea mult, te rog să asculți, în bunătatea ta, câteva cuvinte.

5. Am găsit pe omul acesta, care este o ciumă: pune la cale răzvrătiri printre toți iudeii de pe tot pământul, este mai-marele partidei nazarinenilor

6. și a încercat să spurce chiar și Templul. Și am pus mâna pe el. Am vrut să-l judecăm după Legea noastră,

7. dar a venit căpitanul Lisias, l-a smuls din mâinile noastre, cu mare silă,

8. și a poruncit pârâșilor lui să vină înaintea ta. Dacă-l vei cerceta, tu însuți vei putea afla de la el toate lucrurile de care îl pârâm noi.”

Apărarea lui Pavel

9. Iudeii s-au unit la învinuirea aceasta și au spus că așa stau lucrurile.

10. După ce i-a făcut dregătorul semn să vorbească, Pavel a răspuns: „Fiindcă știu că de mulți ani ești judecătorul neamului acestuia, voi răspunde cu încredere pentru apărarea mea.

11. Nu sunt mai mult de douăsprezece zile – te poți încredința de lucrul acesta – de când m-am suit să mă închin la Ierusalim.

12. Nu m-au găsit nici în Templu, nici în sinagogi, nici în cetate stând de vorbă cu cineva sau făcând răscoală de norod.

13. Așa că n-ar putea dovedi lucrurile de care mă pârăsc acum.

14. Îți mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinților mei după Calea pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege și în Proroci

15. și am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au și ei înșiși, că va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți.

16. De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.

17. După o lipsă de mai mulți ani, am venit să aduc milostenii neamului meu și să aduc daruri la Templu.

18. Tocmai atunci niște iudei din Asia m-au găsit curățit în Templu, nu cu gloată, nici cu zarvă.

19. Ei înșiși ar trebui să se înfățișeze înaintea ta și să mă pârască, dacă au ceva împotriva mea.

20. Sau să spună aceștia singuri de ce nelegiuire m-au găsit vinovat, când am stat înaintea soborului,

21. afară numai doar de strigătul acesta pe care l-am scos în mijlocul lor: ‘Pentru învierea morților sunt dat eu în judecată astăzi înaintea voastră.’”

22. Felix, care știa destul de bine despre „Calea” aceasta, i-a amânat zicând: „Am să cercetez pricina voastră când va veni căpitanul Lisias.”

Pavel stă de vorbă cu Felix

23. Și a poruncit sutașului să păzească pe Pavel, dar să-l lase puțin mai slobod și să nu oprească pe nimeni din ai lui să-i slujească sau să vină la el.

24. După câteva zile, a venit Felix cu nevastă-sa, Drusila, care era iudeică; a chemat pe Pavel și l-a ascultat despre credința în Hristos Isus.

25. Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare și despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: „De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema.”

Pavel înaintea lui Festus

26. Totodată el trăgea nădejde că Pavel are să-i dea bani, de aceea trimitea și mai des să-l cheme, ca să stea de vorbă cu el.

27. Doi ani au trecut astfel; și în locul lui Felix, a venit Porcius Festus. Felix a vrut să facă pe placul iudeilor și a lăsat pe Pavel în temniță.

»