Faptele Apostolilor 25 BIV2014

1. Festus venit-a în ținut, Iar când trei zile au trecut, El, din Cezaria, plecă Și, la Ierusalim, urcă.

2. Cei mai de seamă din preoți – Și-alături lor, bătrânii toți Dintre Iudei – la el s-au dus Și, plângere, ei au adus, Contra lui Pavel. L-au rugat

3. Ca să le fie acordat Un mic hatâr: oști să se ducă Și, la Ierusalim, s-aducă Pe Pavel cel întemnițat. În ăst fel, ei au încercat A-ntinde-o cursă, căci acum, Voiau a-l omorî pe drum.

4. Dar Festus nu s-a învoit, Spunând că Pavel e păzit Bine-n Cezaria, urmând A merge și el, în curând,

5. Acolo. „Deci” – a zis apoi – „Cel mai de frunte, dintre voi, Să vină să mă însoțească. De-i vinovat, să îl pârască!”

6. Doar opt sau zece zile-a stat Festus, cu ei, și a plecat Către Cezaria, de-ndată. Pe scaunul de judecată, A doua zi, s-a așezat Și-apoi, pe Pavel, l-a chemat.

7. Atunci când Pavel a venit, Iudeii toți, care-au sosit De la Ierusalim, s-au dus Și, împotrivă, i-au adus Învinuiri multe și grele. Însă, nici una dintre ele, Nu au putut s-o dovedească.

8. În urmă, prinse să vorbească Pavel, și-a zis: „Nu am greșit Și nici nu am păcătuit, Eu, împotriva Legii lor – Aceea a Iudeilor – Nici împotriva Templului Și nici contra Cezarului.”

9. Festus – pentru că urmărea, Bunăvoință, a avea, De la Iudei – l-a întrebat Pe Pavel: „Vrei ca, judecat, Să fii tu, la Ierusalim, Căci, împreună, ne suim Acolo?” Pavel l-a privit,

10. Adânc, în ochi și i-a vorbit: „La scaunul Cezarului Stau eu, și doar în fața lui, Urmează să fiu judecat. Căci, pe Iudei, eu – niciodat’ – Nu i-am nedreptățit, știi bine.

11. Acum, de mă găsești, pe mine, Că am făcut vreo nedreptate – Sau vreo nelegiuire poate – Cari vrednice se dovedesc, De moarte, n-am să mă feresc. Dar dacă nu-i adevărat Nimic din ceea ce-ai aflat Din pâra lor, drept, tu nu ai, În ale lor mâini, să mă dai. De-aceea, cer ca, ne-apărat, De Cezar, să fiu judecat.”

12. Festus, după ce-a chibzuit, Cu ai săi sfetnici, a vorbit: „De Cezar fi-vei judecat; Lui îi vei fi înfățișat.”

13. S-au scurs câteva zile-abia, Când iată că-n Cezaria, Agripa însuși a venit – Chiar împăratul – însoțit De Berenice. Amândoi, De bine, i-au urat apoi, Lui Festus. Împăratu-a stat

14. Mai multe zile și-a aflat Tot ceea ce s-a petrecut, Cu Pavel. „Iată, am avut” – Îi spuse Festus – „un om care Era aici, în închisoare, Lăsat de Felix. Despre el –

15. Despre întemnițatu-acel – Toți preoții Iudeilor, Precum și toți bătrânii lor, Când, la Ierusalim, m-am dus, S-au plâns, de el și-apoi, mi-au spus Că trebuie-a fi osândit.

16. Le-am zis că, nu-i obișnuit, Între Romani, așa ceva. Osândă, nu-i poți da cuiva, Până – întâi – nu i-ai adus, Pe-ai săi pârâși și-apoi i-ai pus Față în față, ca să poți Să-i dai, astfel, față de toți Pârâșii pe care îi are, Putința ca, în apărare, Omul să poată să vorbească Și vina să se dovedească.

17. Ei au venit aici, iar eu, Urcat-am pe scaunul meu – Acela de judecător – Și-am stat în fața tuturor. Apoi, ostașilor, le-am spus Ca acest om să fie-adus.

18. Ai săi pârâși, când au venit, Nici unul nu l-a-nvinuit, De lucruri rele – cum credeam – La care eu mă așteptam.

19. De la religie-am văzut, Că ne-nțelegeri au avut Și-apoi, de la un oarecare Om ce-a murit, dar despre care, Pavel, că este viu, a spus – Numele lui era Iisus.

20. Pentru că-n cumpănă ședeam, Nedumerit, căci nu știam Ce hotărâri am de luat, Pe Pavel, eu l-am întrebat, Dacă nu vrea să ne suim, Cu toții, la Ierusalim, Să fie-acolo, judecat.

21. Dar Pavel n-a încuviințat, Vrând a supune cazul lui, Voinței împăratului. De-aceea, eu am poruncit, Închis să fie și păzit, Până când voi putea să fac Așa cum este al său plac, Și să-l trimit, Cezarului.”

22. „S-aud și eu, povestea lui” – A zis Agripa. „El va sta” – Festus a spus – „în fața ta, Mâine, în zori, și ai să poți Să îl asculți, precum socoți.”

23. În zori, Agripa a venit, De Berenice, însoțit; Cu multă fală, a intrat, În locul pentru ascultat. Cu ei, și căpitani s-au dus, Și oamenii cei mai de sus, Aflați atuncea, în cetate. Când fost-au pregătite toate, Festus, soldaților, le-a spus Ca Pavel să fie adus.

24. Apoi, a zis către-mpărat, Și celor cari s-au adunat: „Mărite-Agripa, și voi, care Sunteți aici, în adunare. Priviți-l pe-acest om: el este Cel pentru care stăruiește Mulțimea de Iudei – cum știm – Și-aici și la Ierusalim, Că trebuie a fi ucis.

25. Însă, așa cum am mai zis, Omul acest n-a săvârșit Nimic, pentru-a fi osândit La moarte. Deci, l-am ascultat, Când mi-a cerut ca, judecat, A fi-n fața Cezarului. Am aprobat, dorința lui Și, la Cezar, am să-l trimit.

26. Nimic temeinic, n-am găsit Însă, să-i scriu, domnului meu, Referitor la el. Deci eu, Aicea, l-am înfățișat, Ca tu, mărite împărat – Și voi care aicea stați – După ce o să-l cercetați, Să-mi spuneți ce-ați aflat, și mie, Să știu ce trebuie a scrie;

27. Căci fără noimă mi se pare, Ca să trimit un oarecare Întemnițat, făr’ a putea, S-arăt, ce vină, ar avea.”