Faptele Apostolilor 27 VBRC2020

1. Când s-a hotărât să plecăm cu corabia spre Italia, i-au încredințat pe Paul și pe alți câțiva deținuți centurionului cohortei Augústa, al cărui nume era Iúlius.

2. Ne-am urcat într-o corabie care era din Adramítium și avea să navigheze spre coastele Asiei și am plecat. Era cu noi și Aristárh, un macedonean din Tesaloníc.

3. În ziua următoare ne-am oprit la Sidón. Iúlius, care era binevoitor față de Paul, i-a permis să meargă la prieteni și să primească îngrijiri.

4. Îmbarcându-ne, am navigat de acolo pe lângă Cípru, pentru că vânturile erau împotrivă.

5. Străbătând apoi largul mării de lângă Cilícia și Pamfília, am ajuns la Míra, în Lícia.

6. Centurionul a găsit acolo o corabie alexandrină care naviga spre Italia și ne-a îmbarcat în ea.

7. Timp de mai multe zile, am navigat foarte încet și am ajuns cu greu la Cnídos. Deoarece vântul nu ne-a permis să acostăm, am navigat de-a lungul Crétei, spre Salmóna.

8. Cu greu am înconjurat-o și am ajuns la un loc numit „Porturi Bune”, de care este aproape cetatea Laséea.

9. Trecuse destul timp și călătoria pe mare devenise periculoasă, întrucât trecuse și postul. Paul i-a avertizat, zicând:

10. „Bărbați, văd că această călătorie pe mare nu va fi fără pericol și multă pagubă nu numai pentru încărcătură și corabie, ci și pentru viețile noastre”.

11. Centurionul avea mai multă încredere în timonier și căpitan decât în cuvintele lui Paul.

12. Deoarece portul nu era potrivit pentru iernat, cei mai mulți au fost de părere să plece de acolo și, dacă ar fi posibil, să ajungă să ierneze la Fénix, un port din Créta, orientat spre vântul de sud-vest și cel de nord-vest.

13. Când a început să sufle vântul din sud, ei au crezut că își pot realiza planul; au ridicat ancora și au început să navigheze pe lângă Créta.

14. Dar, nu după mult timp, dinspre insulă s-a dezlănțuit un uragan numit Euraquílon.

15. Corabia a fost smulsă și nu s-a putut opune vântului. Atunci noi ne-am lăsat în voia valurilor.

16. Trecând pe lângă o insulă numită Cáuda, cu greu am reușit să stăpânim barca.

17. După ce au ridicat-o, folosindu-se de frânghii, au înfășurat corabia și, temându-se să nu nimerească în Sýrte, au coborât ancora plutitoare. Astfel, erau purtați [de valuri].

18. În ziua următoare, fiind puternic izbiți de vânt, au aruncat încărcătura,

19. iar a treia zi, cu mâinile lor au aruncat uneltele corabiei.

20. Nici soarele, nici stelele nu mai străluciseră de multe zile, iar vântul nu slăbea deloc, astfel încât de-acum se spulberase orice speranță că ne vom salva.

21. De mai mult timp nu mai mâncaseră. Atunci Paul, stând în mijlocul lor, le-a zis: „Bărbați, trebuia să mă fi ascultat și să nu fi plecat din Créta; am fi fost cruțați de acest pericol și de această pagubă.

22. Acum vă îndemn să aveți curaj, căci niciunul dintre voi nu-și va pierde viața, doar corabia [va fi distrusă].

23. Căci, în noaptea aceasta, un înger al Dumnezeului căruia îi aparțin și căruia îi aduc cult mi-a apărut

24. și mi-a zis «Nu te teme, Paul! Tu trebuie să apari în fața Cezárului. Și iată că Dumnezeu ți i-a dăruit pe toți cei care navighează cu tine!».

25. De aceea, bărbați, să aveți curaj, căci eu cred în Dumnezeu că va fi așa cum mi s-a spus de mai înainte!

26. Dar trebuie să eșuăm pe o insulă”.

27. Era a paisprezecea noapte, iar noi eram purtați încoace și-ncolo pe Adriatica. Spre miezul nopții, marinarii și-au dat seama că ne apropiem de uscat.

28. Măsurând adâncimea, au găsit douăzeci de stânjeni, apoi, îndepărtându-se puțin, au măsurat din nou adâncimea și au găsit cincisprezece stânjeni.

29. Temându-se să nu dea peste stânci, au aruncat patru ancore de la partea din urmă a corabiei și se rugau să se facă zi.

30. Deoarece marinarii căutau să fugă din corabie și să lase barca în mare, sub pretextul că vor să arunce ancora în partea din față a corabiei,

31. Paul le-a zis centurionului și soldaților: „Dacă aceștia nu rămân în corabie, nu puteți să vă salvați”.

32. Atunci soldații au tăiat frânghiile bărcii și au lăsat-o să cadă.

33. Înainte de a se fi făcut ziuă, Paul i-a rugat pe toți să mănânce: „Astăzi sunt paisprezece zile de când trăiți în așteptare, fără să fi mâncat.

34. De aceea vă îndemn să mâncați ceva, căci aceasta este spre salvarea voastră. Niciunul dintre voi nu va pierde niciun fir de păr de pe cap”.

35. După ce a spus acestea, a luat pâinea, i-a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor și, frângând-o, a început să mănânce.

36. Atunci toți au prins curaj și au mâncat și ei.

37. Eram de toți în corabie două sute șaptezeci și șase de suflete.

38. După ce s-au săturat, au ușurat corabia aruncând grâul în mare.

39. Când s-a făcut ziuă, n-au recunoscut uscatul; au zărit doar un golf care avea țărmul nisipos și au voit să ducă acolo corabia dacă va fi fost posibil.

40. Dezlegând ancorele, le-au lăsat în mare. În același timp, au slăbit funiile cârmelor, au ridicat pânza din față și, ajutați de vânt, s-au îndreptat spre țărm.

41. Dând peste un banc de nisip, au împotmolit corabia. Partea din față a corabiei s-a înfipt și a rămas înțepenită, iar partea din spate a fost ruptă de violența valurilor.

42. Soldații au hotărât să-i ucidă pe deținuți ca nu cumva să scape vreunul înotând.

43. Însă comandantul, care voia să-l salveze pe Paul, le-a împiedicat planul și a poruncit ca [toți] cei care pot să înoate să sară primii și să meargă spre uscat,

44. iar ceilalți să ajungă care pe scânduri, care pe ceva din corabie. Astfel au reușit toți să se salveze pe uscat.